De ce nu vrem iertarea? (Psihologia iertării) :. Harriet Lerner, Dr. :. Pagina de psihologie :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

De ce nu vrem iertarea? (Psihologia iertării)
Cum să vindeci marile trădări şi micile supărări

Aţi suferit de pe urma unei persoane care v-a rănit? Sau i-aţi provocat cuiva o suferinţă? Tuturor ni s-a întâmplat, căci interacţiunile umane mai puţin ptăcute fac parte din viaţă.
Dar ce se întâmplă atunci când cel care a comis o trădare, a adus o ofensă ori a creat un inconvenient nu cere scuze şi nu se căieşte?
Cartea aceasta explică procesul iertării, din perspectiva ambelor părţi implicate.

Autor: Harriet Lerner, Dr.

Editura: Pagina de psihologie

Afişat de 22084 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	32.00 RON

	•Reducere:	15%
	•Preţ site:	27.20 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Cinci căi de a distruge o scuză

Mulţi oameni bine intenţionaţi şi-ar dori să se scuze, dar - sincer - nu ştiu cum s-o facă. Au spus deja „îmi pare rău" şi acum nu înţeleg de ce partea rănită tot nu se îndulceşte. Dar, dacă recunoaştem cele mai comune ingrediente ale unei scuze eşuate, vom avea un fundament pe care să învăţăm cum să construim una de succes.
O scuză eficientă implică mai mult decât să spui cuvintele corecte şi să le eviţi pe cele greşite, dar e util şi să ştii diferenţa dintre cele două categorii. Să începem cu esenţialul, când vine vorba de „cele mai jalnice scuze", adică cu cele cinci căi pe care o puteţi lua la vale, cu regrete cu tot. Apoi, vom arunca o privire asupra „celor mai eroice scuze", adică cele care deschid drumul iertării şi vindecării, chiar şi în cele mai grele circumstanţe.

Cultivându-ne conştiinţa lui „dar"

Mai mult ca orice, partea rănită vrea să audă o scuză rostită din inimă. Atunci când un „dar" atârnă de o scuză, face praf sinceritatea. Păziţi-vă de acest mic adaos alunecos. Aproape întotdeauna semnalează apariţia unei justificări sau anulează mesajul iniţial. Nu mai contează că afirmaţia pe care aţi făcut-o după „dar" e adevărată - fiindcă explicaţia face ca scuza să pară falsă. Efectul sună cam aşa: „Având în vedere întreaga situaţie, impoliteţea mea (sau întârzierea, sarcasmul etc.) devine ceva de înţeles."
S-o luăm ca exemplu pe prietena mea Dolores, care a fost iritată de faptul că sora ei mai mică n-a ridicat un deget la reuniunea de familie, deşi toţi ceilalţi se puseseră serios pe treabă. La un moment dat, Dolores a simţit un asemenea val de furie, încât a criticat-o pe sora ei în faţa altor membri de familie. „Nu eşti invitat de onoare la petrecerea asta", se răstise Dolores la ea. „Chiar ai muri, dacă ai pune şi tu vasele murdare la spălat?" Nu e de mirare că feedbackul pe care i l-a oferit n-a fost prea bine primit. Sora ei a ieşit din încă-pere, apoi s-au evitat una pe alta pentru tot restul serii.
Dolores s-a simţit prost. La câteva zile după ce s-a întors acasă, a sunat-o pe sora ei să-i ceară iertare fiindcă întrecuse măsura. „Te rog să mă ierţi pentru felul în care te-am înfruntat, dar îmi e greu cu tine când nu-ţi faci treaba. îmi aminteşte cum făceam eu toate muncile gospodăreşti în copilărie, iar mama te lăsa să scapi fără să faci nimic, fiindcă ura să se certe cu tine. îmi cer scuze că am fost nepoliticoasă, dar cineva trebuia să-ţi spună cum să te porţi."
„Asta nu-i o scuză", am observat eu, când Dolores s-a plâns că sora ei n-a reacţionat pozitiv. Lucru de înţeles, era incredibil de dificil pentru Dolores să ofere o scuză sinceră pentru grosolănia ei, când ducea cu sine atât de multă mânie şi resentiment, aduse din trecut. Dar îmi imaginez că sora ei se poate să se fi simţit insultată, mereu şi mereu. Adânc înrădăcinată în „scuza" lui Dolores era aluzia că sora ei nu numai că se purtase ca un copil răsfăţat la reuniune, dar şi că interpretase acest rol toată viaţa.

A apărut în: 2018-01

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro