Copilul, familia și lumea exterioară

Importanța mamei la începutul vieții, timiditatea, educația sexuală în școală și rădăcinile agresivității sunt expuse într-o manieră directă, accesibilă și prietenoasă. Pe parcursul fiecărui capitol, Winnicott scoate în evidență abilitățile înnăscute ale mamei și ale părinților în general și face diferența între acestea și deprinderile care trebuie achiziționate de-a lungul timpului de către cei care cresc și educă un copil. Capacitatea voastră de a ști ceea ce este real și ceea ce nu este real îi este de mare ajutor copilului din toate punctele de vedere, pentru că el nu reușește să înțeleagă decât treptat că lumea nu este așa cum ne o imaginăm și că imaginația nu este chiar ca lumea reală. Dar fiecare are nevoie de cealaltă. Știți prea bine că primul obiect pe care îl iubește bebelușul – o bucățică de pătură sau o jucărie moale –înseamnă pentru el o parte din propria persoană și, dacă i o luați sau o dați la spălat, este o tragedie. Când bebelușul începe să arunce obiectul iubit și alte obiecte (așteptându-se, desigur, să le ridice cineva și să i le dea înapoi), atunci știți că a venit momentul în care aveți și voi permisiunea de a pleca și a vă întoarce.

Unele persoane cred că un copil este ca lutul în mâinile unui olar. Ele încep să îl modeleze și se simt responsabile de ceea ce vor obține. Total greșit. Dacă asta este ceea ce simțiți, veți fi copleșiți de o responsabilitate pe care nu trebuie să v-o asumați. Dacă acceptați ideea că bebelușul conține în el tot ce îi trebuie pentru a trăi, atunci veți putea acorda mai multă atenție procesului de dezvoltare și veți fi fericiți să răspundeți nevoilor lui.

D.W. Winnicott, pediatru și psihanalist britanic, a fost medic și șef de secție la Spitalul de copii Paddington Green timp de 40 de ani, până la pensionare, precum și președintele Societății Britanice de Psihanaliză. D.W. Winnicott a avut o activitate bogată și ca profesor, susținând cursuri pentru psihanaliști, psihiatri de copii, profesori și asistenți sociali. A practicat psihanaliza și psihiatria pediatrică până la sfârșitul vieții, în 1971. La Editura Trei au mai apărut, printre altele: De la pediatrie la psihanaliză, Procesele de maturizare, Joc și realitate.

Introducere

Partea I. Mama și copilul
1 Un bărbat studiază maternitatea
2 Cum începeți să vă cunoașteți bebelușul
3 Bebelușul ca preocupare curentă
4 Hrănirea sugarului
5 Unde ajunge mâncarea?
6 Finalul procesului digestiv
7 Portretul bebelușului hrănit de mamă
8 Alăptatul
9 De ce plâng bebelușii?
10 Lumea în doze mici
11 Bebelușul ca persoană
12 Înțărcatul
13 Și tot despre bebelușii care sunt niște persoane
14 Moralitatea înnăscută a bebelușului
15 Instinctele și dificultățile normale
16 Copiii mici și alți oameni

Partea a II-a. Familia
17 Și tații?
18 Standardele lor și standardele voastre
19 Ce înțelegem printr-;un copil normal?
20 Copilul unic
21 Gemenii
22 De ce se joacă copiii?
23 Copilul și sexul
24 Furatul și mințitul
25 Primele experimente independente
26 Sprijin pentru părinții normali

Partea a III-a. Lumea exterioară
27 Nevoile copiilor mai mici de cinci ani
28 Mama, educatoarea și nevoile copilului
29 A influența și a fi influențat
30 Diagnosticul educațional
31 Timiditatea și tulburările nervoase la copii
32 Educația sexuală în școli
33 Vizitarea copiilor la spital
34 Aspecte ale delincvenței juvenile
35 Rădăcinile agresivității

2. CUM ÎNCEPEȚI SÃ VÃ CUNOAȘTEȚI BEBELUȘUL

Când concepe un copil, viața unei femei se schimbă din multe puncte de vedere. Până în acest moment, poate era o persoană cu interese multiple, o femeie de afaceri, poate o politiciană, sau o jucătoare de tenis entuziastă, sau o femeie gata oricând să iasă să danseze. Poate avea tendința să disprețuiască viețile oarecum limitate ale prietenilor care aveau copii și făcea remarci obraznice despre ei, spunând că vegetează. Poate chiar era îngrozită de detaliile tehnice referitoare la schimbarea scutecelor. Dacă era interesată de copii, atunci interesul ei era mai degrabă sentimental decât practic. Dar, mai devreme sau mai târziu, și ea rămâne însărcinată.

Se poate ca acest lucru să o deranjeze la început, căci vede foarte limpede perturbările pe care le provoacă în viața ei „personală”. Ceea ce vede este foarte adevărat și ar fi o prostie să negăm această realitate. Bebelușii provoacă multe probleme și, cu excepția cazului în care nu sunt doriți, sunt o neplăcere pozitivă. Dacă o tânără încă nu a început să dorească bebelușul pe care îl poartă, atunci nu poate evita sentimentul că este o ghinionistă.

Totuși, experiența arată că în sentimentele și corpul tinerei care a rămas însărcinată se produce gradat o schimbare. Să spun că își restrânge aria de interese? Poate e mai bine să spun că sensul intereselor ei se modifică din exterior către interior. încet, dar sigur, începe să creadă că centrul lumii se află în propriul ei corp.

Poate că una dintre cititoare a ajuns exact în acest punct și începe să se simtă oarecum mândră de sine, să simtă că este o persoană care merită respect și căreia trecătorii trebuie să-i facă loc când trece pe stradă.

Pe măsură ce deveniți sigure că veți fi în curând mame, începeți să faceți după cum spune proverbul: puneți toate ouăle într-un singur coș. Începeți să vă asumați riscul de a vă permite să fiți interesate de un singur obiect, bebelușul care urmează să se nască. Acesta va fi al vostru în cel mai profund sens cu putință, iar voi îi veți aparține.

Pentru a deveni mamă, treceți prin multe încercări și cred că tocmai asta vă face capabile de a vedea foarte clar anumite principii fundamentale ale îngrijirii copilului, principii pe care femeile care nu sunt mame le învață în ani de studiu și pe care voi le înțelegeți pe măsură ce le experimentați în viața de zi cu zi. Dar se poate întâmpla să aveți nevoie de sprijinul nostru, al celor care vă studiază, pentru că apar superstițiile și poveștile babelor – unele foarte moderne –, care vă fac să vă îndoiți de ceea ce simțiți în mod firesc.  

Haideți să vedem ce anume știe mama sănătoasă psihic normală și despre bebelușul ei, ceea ce este de o importanță vitală, dar care poate fi uitat de cei care doar observă copilașul. Cred că cel mai important lucru este că voi simțiți că bebelușul merită să fie cunoscut ca persoană și asta încă din primele momente de viață.

Nimeni dintre cei care vin să vă dea sfaturi nu va ști niciodată asta la fel de bine ca voi.

Chiar și în uter, bebelușul este deja o ființă umană, diferită de toate celelalte ființe umane, iar în momentul nașterii va avea deja o experiență bogată, atât neplăcută, cât și plăcută. Desigur, este ușor să citești pe fața unui nou-născut lucruri inexistente; deși este evident că un bebeluș poate avea un aer foarte înțelept uneori, chiar filosofic. Dar, dacă aș fi în locul vostru, nu aș aștepta părerea psihologilor cu privire la cât de uman este un bebeluș la naștere – aș merge tot înainte și aș începe să cunosc omulețul și, de asemenea, l-aș lăsa și pe el să mă cunoască.

Deja știți câte ceva despre trăsăturile bebelușului, din mișcările pe care le făcea pe când era în uter. Dacă ați avut parte de o sarcină cu multă mișcare, v-ați întrebat cât de adevărată este povestea care spune că băieții se mișcă mai mult decât fetele; și, oricum, ați fost încântate să primiți aceste semne de viață și vioiciune produse de mișcări. Și presupun că, în tot acest timp, bebelușul a aflat multe lucruri despre voi. A mâncat ceea ce ați mâncat și voi. Sângele lui a curs mai repede când ați băut un ceai dimineața sau când ați alergat după autobuz. într-o oarecare măsură, a știut când erați nerăbdătoare sau surescitată sau supărată. Dacă v-ați mișcat mult în timpul sarcinii, bebelușul s-a obișnuit cu mișcarea și este posibil să se aștepte să îl legănați pe genunchi sau într-un leagăn. Dacă, pe de altă parte, sunteți o persoană liniștită, atunci bebelușul s-a obișnuit cu starea de pace și poate dori să îl țineți în poala fără să îl legănați sau să doarmă într-un landou. Într-un fel, pot spune că vă cunoaște mai bine decât îl cunoașteți voi, până în momentul în care se naște, îl auziți țipând și vă simțiți destul de bine, încât să vă uitați la el și să îl luați în brațe.

Starea mamei și a bebelușului după naștere poate fi extrem de diferită de la un caz la altul, așa că pot trece două-trei zile până când sunteți amândoi în forma necesară pentru a vă întâlni. Dar, dacă vă simțiți bine imediat după naștere, nu există niciun motiv real pentru care să nu începeți să vă cunoașteți reciproc chiar atunci. Cunosc o mamă tânără care a avut un contact foarte rapid cu primul ei copil, un băiețel. încă din ziua în care se născuse, după fiecare alăptat, bebelușul era lăsat de directoarea maternității într-un landou lângă patul mamei lui. Micuțul stătea o vreme treaz în liniștea camerei, iar mama întindea mâna către el; înainte să împlinească o săptămână, bebelușul începuse să o apuce de degete și să își îndrepte privirea în direcția ei. Această relație intimă a continuat fără întrerupere, s-a dezvoltat și cred că a contribuit la crearea fundației personalității copilului și a ceea ce numim dezvoltarea lui emoțională și capacitatea de a face față frustrărilor și șocurilor prin care, mai devreme sau mai târziu, a trebuit să treacă.

Cea mai impresionantă latură a contactului timpuriu cu bebelușul va apărea la orele de masă, adică atunci când acesta este excitat. Poate și voi sunteți excitate și aveți unele senzații la nivelul sânilor, care indică o excitație utilă și faptul că sunteți gata să alăptați. Bebelușul are noroc dacă se poate baza de la început pe voi și pe ceea ce simțiți, astfel încât el să se ocupe de rezolvarea propriilor pulsiuni și nevoi. Căci, din punctul meu de vedere, este foarte neliniștitor pentru un bebeluș să descopere sentimentele care apar odată cu excitația. Ați privit vreodată lucrurile din acest unghi?

De aici veți înțelege că veți ajunge să vă cunoașteți bebelușul în două stări: când este mulțumit și mai mult sau mai puțin ne excitat și când este excitat. La începutul vieții, când este ne excitat, își petrece mult timp dormind, dar nu tot timpul, iar momentele de veghe fără plânsete sunt prețioase, Știu că unii bebeluși nu sunt niciodată mulțumiți și, pentru intervale lungi de timp, plâng, își exprimă suferința, chiar după ce au fost alăptați, și adorm greu, iar în acest caz este foarte dificil pentru mamă să stabilească un contact satisfăcător. Dar, cu timpul, lucrurile se mai liniștesc, apare și satisfacția și poate în timpul băii se ivește și ocazia de a începe o relație umană.

Unul dintre motivele pentru care trebuie să vă cunoașteți bebelușul în ambele stări – când este mulțumit, dar și când este excitat – este că, indiferent de stare, el are nevoie de ajutorul vostru. Iar voi nu puteți să îl ajutați dacă nu îl cunoașteți. Are nevoie să îl ajutați să facă tranzițiile îngrozitoare de la somn sau veghea mulțumită la atacul de lăcomie totală. Aceasta poate fi definită drept prima voastră sarcină ca mamă, exceptând îndatoririle de zi cu zi, iar pentru îndeplinirea ei este nevoie de multă îndemânare, de care poate da dovadă doar mama bebelușului sau o femeie cu suflet mare care adoptă un nou-născut.

De exemplu, bebelușii nu se nasc cu un ceas la gât, care să îi anunțe din trei în trei ore că trebuie să mănânce. Alăptatul la ore fixe se poate dovedi comod pentru mamă sau asistentă medicală, iar bebelușul poate descoperi și el mulțumire a de a mânca atunci când simte nevoia. Dar nu este obligatoriu ca bebelușul să își dorească de la bun început să fie alăptat la ore fixe; de fapt, cred că ceea ce așteaptă el este apariția sânului atunci când îl vrea și dispariția sânului când nu îl mai vrea. Se poate întâmpla ca mama să alăpteze neregulat la început, până găsește programul de alăptare potrivit. Interesant este faptul că, odată ce începeți să vă cunoașteți bebelușul, aflați și ce dorințe are, chiar dacă decideți că nu i le veți îndeplini. Iar dacă vă cunoașteți bine bebelușul, atunci veți descoperi că el își exprimă atât de imperios dorințele doar atunci când este excitat. În rest, este foarte fericit să își descopere mama în spatele sânului sau al biberonului, să descopere camera în care se află mama și lumea în care se află toate acestea. Desigur, aveți enorm de multe lucruri de învățat despre bebeluș în timp ce îl alăptați, dar să știți că aveți și mai multe de aflat despre el când îi faceți baie, când el stă singur în pătuț sau când îi schimbați scutecele.

Dacă sunteți sub supravegherea unei asistente medicale, sper că aceasta mă va înțelege atunci când spun că nu aveți decât de pierdut dacă vă vedeți copilul doar când trebuie să îl alăptați. Sigur, aveți nevoie de ajutorul ei pentru că încă nu v-ați refăcut după naștere și nu vă puteți ocupa singură de cel mic. Dar dacă nu îl vedeți când doarme sau când este treaz și se uită împrejur, probabil aveți o senzație ciudată când vă treziți cu el în brațe doar pentru alăptare, căci în acest moment el este un ghem de nervi, adică este o ființă umană, desigur, dar una locuită de lei și tigri furioși. Mai mult, este și el speriat de ceea ce simte. Iar dacă nimeni nu v-a explicat toate aceste lucruri, atunci puteți fi la fel de speriată ca el.

Dacă, pe de altă parte, vă cunoașteți deja bebelușul pentru că l-ați privit când stătea lângă voi, l-ați lăsat să se joace la voi în brațe și la sân, atunci veți vedea această excitație ca pe ceva normal și o veți recunoaște ca pe o formă de iubire. De asemenea, veți înțelege ce se întâmplă atunci când întoarce capul și refuză să sugă, sau când vă adoarme în brațe în loc să continue să sugă, sau când devine agitat și nu îi mai arde de supt. Bebelușul este pur și simplu speriat de ceea ce simte și, ca mame, sunteți singurele în măsură să îl ajutați, prin răbdarea infinită de care dispuneți, lăsându-I să se joace, să apuce sfârcul cu gura, poate chiar cu mâna; să îl lăsați să facă tot ce i-ar putea face plăcere, până când, în cele din urmă, capătă încrederea necesară pentru a-și asuma riscul și a suge. Pentru mame nu este ușor, pentru că trebuie să vă gândiți și la voi, la faptul că sânii sunt fie foarte plini, fie, din contră, așteaptă suptul ca să înceapă să se umple. Dar, dacă știți ce se întâmplă, veți fi capabile să treceți peste perioadele dificile și să îl ajutați pe bebeluș să stabilească o legătură bună cu voi atunci când suge.

Să știți că bebelușul nu e lipsit de inteligență. Dacă vă gândiți că starea de excitație este pentru el echivalentul unei aruncări în groapa cu lei pentru noi, nu este de mirare că vrea să se asigure că sunteți o sursă de lapte demnă de încredere, înainte de a vi se lipi la sân. Iar dacă îi înșelați așteptările, bebelușul se va simți ca și cum urmează să fie sfâșiat de fiarele sălbatice. Dați-i timp și vă va descoperi, iar în cele din urmă veți reuși să apreciați amândoi chiar și iubirea lui lacomă pentru sânii voștri.

Cred că un element important al contactului timpuriu al unei mame tinere cu bebelușul ei este faptul că, prin acest contact, ea este sigură că bebelușul este normal (indiferent de sensul pe care îl poate avea acest cuvânt). Poate, după cum am spus, sunteți prea obosite să începeți să vă împrieteniți cu bebelușul încă din prima zi, dar este bine să știți că este perfect normal ca o mamă să vrea să își vadă copilul imediat după naștere. Și nu doar pentru că de-abia așteaptă să îl cunoască, ci și pentru că – și acesta este motivul pentru care trebuie să îl vadă urgent – i-au trecut prin cap tot felul de gânduri referitoare la faptul că va naște ceva îngrozitor, ceva ce în mod sigur nu va fi perfect. Ca și cum oamenilor le-ar fi greu să creadă că sunt destul de buni pentru a crea, în interiorul lor, ceva bun. Nu cred că există vreo mamă care să fie pe deplin mulțumită de copilul ei încă din primele clipe de viață ale acestuia. Afirmația este valabilă și pentru tați, căci și ei suferă la fel de mult ca mamele de îndoiala că ar putea crea un copil normal și sănătos. Prin urmare, primul lucru pe care trebuie să îl facă ambii părinți este să își cunoască bebelușul, pentru a scăpa de aceste îndoieli.

După îndoiala de mai sus, iubirea și mândria sunt cele care vă împing să vă cunoașteți bebelușul. Mai apoi, îl veți studia cu mare atenție, pentru a-i oferi ajutorul de care are nevoie și pe care îl poate primi numai de la persoana care îl cunoaște cel mai bine, adică de la mama lui.

Toate acestea vor să spună că îngrijirea unui nou-născut este o meserie cu normă întreagă, care poate fi făcută bine doar de o singură persoană.

Pag. 20 – 27