Despre minciună

pag. 31

PARTEA ÎNTÂI

Despre natura și relele provocate de minciună

Secțiunea I

Natura minciunii

1.1. Grea problemă este aceea a minciunii, ca una care, chiar în faptele noastre de zi cu zi, ne provoacă tulburare: ca nu cumva sau fără temei să taxăm drept minciună ceea ce, de fapt, nu este minciună, sau să considerăm că uneori trebuie să mințim pentru o cauză onestă, din datorie sau din milostenie. Problema aceasta o vom trata cu foarte multă grijă întrebându-ne împreună cu cei care își pun întrebări în legătură cu ea,” iar dacă am descoperi ceva important - fără să afirmăm ceva cu temeritate, însăși cercetarea i-o va arăta cititorului care o studiază atent. Căci ea este prea obscură și, de multe ori, scapă atenției cercetătorului prin subterfugii întru câtva fără substanță, având în vedere că uneori scapă din mâini ceea ce deja fusese aflat, iar alteori apare din nou și este iarăși preluată. în cele din urmă totuși, o cercetare întru câtva mai sigură va putea face cunoscută părerea noastră. Iar dacă mai persistă o eroare, deși adevărul ne-ar scuti de orice eroare si în orice eroare si-ar face loc falsul, cred totuși că nicicând nu se va ajunge mai sigur la vreo eroare decât atunci când ea se produce dintr-o prea mare dragoste de adevăr și dintr-o prea mare respingere a falsului. Iar cei care critică [această teorie] în mod sever afirmă că acest lucru este ceva exagerat și poate că însuși adevărul s-ar exprima așa: încă nu este destul. Iar tu, cel care citești - oricine ai fi -, să nu critici...