Fragment din carte
Eroii pădurii tropicale
Ritualul misterios al indienilor pune capăt unei posibile catastrofe
RIO DE JANEIRO – Kukrit și Mati-I sunt noii eroi ai pădurii
tropicale. Un ritual de jumătate de oră, desfășurat săptămâna aceasta,
pe malul râului, de cei doi membri analfabeți ai tribului Kaiapo din
Mato Grosso, a învins seceta de cinci luni din regiunea nord-amazoniană
Roraima, care se transformase într-un infern.
Puterile lor străvechi au pus capăt unei situații aflate pe punctul
de a deveni unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din lume.
În câteva ore, ploile torențiale tropicale au stins peste 90% din
uriașele incendii din junglă, care scăpaseră de sub control în ultimele
două săptămâni și distruseseră mii de hectare de savană și de pădure
tropicală, pe o suprafață egală cu Țara Galilor.
Kukrit și Mati-I – care nu știu exact ce vârstă au, pentru că
indienii triburilor din junglă numără doar până la doi, restul fiind
„foarte mulți” – au fost duși cu avionul din satul tribului lor, la
2.400 de kilometri de Fundația Indiană de stat. Era un gest disperat,
care sfida toată tehnologia de ultimă oră și știința oamenilor albi.
Prognozele oficiale erau sumbre. Informațiile, trimise de canalul 2 al
satelitului meteorologic NOAA-14 și interpretate de calculatoarele
ultraperformante de la centrul spațial brazilian din Jose dos Campos,
aflat la mii de kilometri depărtare în capătul sudic al țării, indicau
că nu va ploua în zonă „încă cel puțin două sau trei săptămâni”.
Sute de pompieri au dus o luptă disperată împotriva flăcărilor care
avansau. ONU a oferit ajutor de urgență, care a fost acceptat,
elicopterele armatei lansau „bombe cu apă”, dar totul a fost în zadar.
Flăcările devorau zone uriașe cu păduri virgine și nimeni nu putea opri
acest lucru.
Kukrit și Mati-I nu au fost tulburați de primul lor zbor. După ce au
străbătut sute de kilometri de junglă, s-au cazat la un hotel de trei
stele din Boa Vista, capitala regiunii Roraima, din capătul nordic al
Braziliei, au făcut duș și au cinat în tihnă. Apoi au mers pe malul
râului Curupira din apropiere, ducând cu ei frunze de cipo și crengi de
taquara, din zona lor de baștină. Erau îngrijorați că frații lor din
tribul Yanomami din regiune vor fi „mâncați” de flăcări. „Vom face să
cadă apă din cer”, au promis ei, cerând să fie lăsați singuri, să-și
desfășoare ceremonia în întuneric.
După jumătate de oră s-au întors mulțumiți la hotel și s-au culcat în
pat – o noutate pentru ei care erau obișnuiți cu hamacurile. Înainte de
a merge la culcare, au zis doar atât: „Va ploua”.
În mai puțin de două ore, la centrul de urgență din Boa Vista al
echipei armatei însărcinate cu stingerea incendiilor au început să
sosească prin radio primele rapoarte. „A început să plouă aici”, zicea o
voce căreia se simțea că nu îi venea să creadă, din orașul Cacarai din
junglă.
O oră mai târziu, s-au primit vești similare din Apiau, zona aflată
între râurile Surunu și Majari, din nord. În zori a căzut una dintre
cele mai mari ploi torențiale din istoria orașului Boa Vista. Oamenii
dansau în ploaie pe străzi, înainte de micul dejun, iar aeroportul, care
în ultimele săptămâni fusese închis de câteva ori din cauza fumului de
la incendiile forestiere, a fost din nou închis, de această dată din
cauza vizibilității reduse datorate perdelei dense de ploaie.
Până la sfârșitul zilei căzuse atâta ploaie, încât umiditatea s-a ridicat din nou la nivelul său normal, de 97%.
Mulțumiți, Kukrit și Mati-I s-au întors în Mato Grosso. Nu au oferit
nicio explicație. Au zis doar că au stat de vorbă cu Becororoti, un
strămoș faimos, înzestrat cu puteri divine, care, după moarte, a mers în
ceruri și s-a transformat în ploaie.
Oricine citește această relatare uluitoare și extrem de amuzantă își
va pune întrebarea: ce lucruri ar fi posibile, chiar și acum, în cel
de-al unsprezecelea ceas, dacă ar putea fi folosită la scară mare
puterea sacră manifestată de cei doi „membri analfabeți ai tribului
Kaiapo”?
Altfel spus, ce-ar fi dacă, în loc să continuăm cu ideea evident
sinucigașă de a cuceri natura, am hotărî să fim călăuziți spre o relație
în care să cooperăm în mod mistic cu Natura, pentru ca Natura să poată
coopera și ea cu noi în mod mistic? Regiuni întregi devastate ar putea
fi oare refăcute? Ar putea fi transformată vremea însăși, ca în
relatarea de mai sus? Ar putea fi renăscute și sprijinite specii de
animale, în ultima clipă? Ne-ar călăuzi Natura însăși, ca pe șamanii din
lumea întreagă, spre ierburi și minerale vindecătoare, spre leacuri
simple și eficiente pentru bolile noastre moderne? Ar putea geniul
Naturii să ne călăuzească spre surse regenerabile de energie, pe care
încă nici nu ni le putem imagina?
Când Oppenheimer* a văzut explozia bombei atomice în deșertul New
Mexico, a știut că omenirea a atins cel mai periculos prag din evoluția
sa: a căpătat puteri distructive aproape infinite, fără a avea
înțelepciunea spirituală și morală de a le folosi responsabil. În marea
sa durere, Oppenheimer a citat din Bhagavad Gita, textul sacru străvechi indian: „Acum am devenit Moartea, cel care distruge lumi”. |