VESTIREA MUCENICIEI SALE +
+ 29 aprilie 1966 +
Pe tot parcursul acelei nopți am fost pradă unei grozave neliniști și nu am putut sta întinsă. La orele 3 dimineața, pe când stăteam culcată pe patul meu, am văzut în fața mea și puțin mai la stânga un călugăr cu un chip marcat de viața dusă întru nevoință. Părul său neîngrijit îi cădea pe umeri. Era ușor adus de spate. Rasa îi era uzată, de culoare neagră spre verde, chipul îi era palid și ascetic și era murdar. De îndată ce l-am văzut, neliniștea a dispărut: o mare pace și o bucurie de nespus m-au învăluit. Și, după ce l-am văzut în fața mea, într-o clipă a fost lângă mine, fără să fi făcut vreun pas. S-a aplecat foarte aproape de urechea mea și mi-a zis cu o evlavie adâncă:
– Sfântul Efrem și-a săvârșit viața ucis de turci, la 5 mai 1426, la 9 dimineața.
Cum voiam să scriu aceste cuvinte pentru ca să nu le uit, călugărul mi le repetă de șapte-opt ori și fiecare cuvânt a fost repetat pe un ton aparte.
Dimineața le-am povestit surorilor lucrul uimitor care mi se întâmplase. În noaptea următoare, una din surori se văzu în vis într-o încăpere plină de ofrande și vru să ia două pentru Sfântul Efrem. În acel moment, văzu pe o masă o plăcuță de mărimea unei icoane, care îl reprezenta pe Sfânt atârnat cu capul în jos. În același timp, îl văzu în realitate, atârnând într-un copac bătrân, cu capul în jos. Îi înfipseseră în buric o bucată de lemn aprins și măruntaiele sale ardeau, în vreme ce trupul îi era străpuns cu multe cuie, din acelea cu care fusese răstignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce. Și în timp ce Sfântul se ruga, flăcările și fumul îl înconjurau, dar flacăra iubirii lui Hristos biruia numeroasele chinuri și grozavele dureri din acele clipe. Țesătura cu care îi legaseră mijlocul era și ea înroșită din pricina numeroaselor chinuri la care îl supuseseră acești lupi sângeroși, care stăteau puțin mai departe și priveau.
Din ziua când am aflat, prin această vedenie, când și cum fusese mucenicit Sfântul, i-am luat sfintele moaște și le-am așezat în fața icoanei sale. Atunci, fraților, s-a întâmplat ceva nemaipomenit, iarăși în timpul unei slujbe: icoana Sfântului a început să trosnească atât de tare, ca și cum s-ar fi spart mai multe geamuri deodată. În același timp, trosneau și sfintele sale oseminte, mai întâi cele mari, mai apoi cele mici și la sfârșit toate deodată. În același timp, noi l-am văzut pe Sfânt trecând prin mijlocul nostru, încălțat cu papucei! săi și îmbrăcat cu veșmântul lui de preot. Sfânta mireasmă pe care o răspândea ne-a învăluit și ne-a înălțat sufletele.
Într-o altă zi pe la amiază, obosită, m-am întins pe pat pentru a mă odihni. Fiind pe jumătate adormită, am auzit apropiindu-se mai multe voci care psalmodiau cu dulceață. Ascultându-le, am început și eu să psalmodiez, căci știam troparele pe care acele glasuri le cântau. Aveam impresia că era vorba de o procesiune sfântă care se apropia din ce în ce mai tare de chilia mea. Părea să vină dinspre stăreție, din cealaltă parte a peretelui chiliei mele, și se deplasa spre interiorul construcțiilor. Am văzut atunci cum se deschide peretele chiliei, ca și o perdea pe care o tragi la o parte, și procesiunea ajunse în chilia mea. Trupul Sfântului Efrem era purtat pe umerii tuturor celor care fuseseră vindecați de el și pe ai celor cărora le făcuse bine în felurite chipuri. Ei cântau imnuri și psalmodiau, mulțumindu-i Sfântului pentru toate binefacerile sale. Îi așezară trupul sfânt în brațele mele și, în vreme ce îl țineam astfel, i-am văzut, prin rasa în care era îmbrăcat, trupul aproape scheletic. Îl țineam astfel, așteptând ca preoții să-i săvârșească slujba îngropării. Apoi m-am aflat într-o foarte frumoasă biserică bizantină închinată Sfântului. Acolo se încheie visul.
Mult mai târziu, o soră din mănăstire văzu într-o vedenie cum fusese îngropat Sfântul în acel loc. Ea văzu cum un câine din mănăstirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care trăise în vremea Sfântului, se ținea pe aproape de copacul scorburos. Era foarte nefericit și lacrimile îi curgeau din ochi. Atunci, trei țărani intrară în mănăstire: pe dată câinele începu un du-te-vino între țărani și copacul cel scorburos, lătrând. Unul din bărbați a înțeles că se întâmplă ceva. Se apropiară și văzură trupul însângerat și ciopârțit al Sfântului. Au săpat o groapă și au așezat trupul în ea După ce ei au luat trupul Sfântului, câinele alergă la scorbură și luă o bucată din trup, căzută în urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, și, ținând-o cu delicatețe între dinți, o puse în mormânt laolaltă cu trupul Sfântului. Apoi oamenii acoperiră mormântul și plecară.
+ + + MÃRTURIA + + +
UNUI PARALITIC
Într-un an, un bolnav paralizat ceru să participe la privegherea pentru praznicul Sfântului. Cu câteva ore înainte de începerea slujbei, ai săi l-au adus la mănăstire. Bolnavul plângea în biserică de ți se rupea inima și își mărturisea cu sinceritate păcatele:
– Iartă-mă, Sfântul meu Efrem, e vina mea. Sufăr pentru păcatele mele. Ai milă de mine și redă-mi sănătatea.
Scena era atât de emoționantă, încât noi plânge am cu toții împreună cu el. I s-a spus să tacă, dar el striga și mai tare:
– Sfinte al Iui Dumnezeu, fie-ți milă de mine și de copiii mei!
Sosi și momentul să mergem la mormânt pentru a cânta slujba litiei. În vreme ce purtam sfintele moaște și alaiul ieșea din biserică în direcția mormântului Sfântului, bolnavul striga încă și mai tare.
Și deodată l-am văzut cu toții ridicându-se brusc, fără ajutor, făcându-și semnul Sfintei Cruci și însoțind procesiunea până la mormânt, pornind la drum singur. Ce mare minune! Mergea singur!
Casa în care locuia acest om era situată pe o culme înaltă, iar el cobora de atunci adesea până la cafenele și bodegi, devenind un mărturisitor al minunilor lui Dumnezeu. El zicea:
– Priviți-mă, voi, care mă știați paralizat! Acum mă vedeți stând pe picioarele mele. Aveți credință și dați slavă lui Dumnezeu.
Într-o duminică, în vreme ce acest bărbat vindecat se afla la mănăstire, au adus un copil paralizat. Văzându-l, bărbatul începu să plângă și îl rugă pe Sfântul Efrem, zicându-i:
– Sfinte al lui Dumnezeu, vindecă-l pe copil, așa cum m-ai vindecat și pe mine.
Nu departe de mănăstirea noastră, locuia un paralitic țintuit la pat. Ai săi veneau adesea în genunchi și îl rugau stăruitor pe Sfânt, plângând, să-i ajute. Rugăciunea lor nu a întârziat să fie împlinită. Paraliticul dobândi vindecare. Acum el lucrează pentru familia lui și împreună dau slavă lui Dumnezeu și Sfântului Efrem pentru marea minune care li s-a întâmplat.
*
– Sfinte Efrem, ridică-ne și pe noi din moartea ne lucrării și întunecimii sufletești, ca avându-te lumină călăuzitoare spre Hristos, să purcedem pe cărarea cea îngustă a dumnezeiești lor porunci
+ + + + TEMERILE + + + +
CULEGÃTORULUI
DE RÃȘINÃ
Acum mulți ani, pe când vechea mănăstire era încă în părăsire, diferite persoane veneau pentru măsline, viță-de-vie și pentru a cresta pinii ca să extragă rășina lor. Unul din acești oameni, Barba Petros Koulouriotis, care mai recoltase și altădată rășină, veni la mănăstire într-un pelerinaj după ce a auzit vorbindu-se despre Sfânt și despre minunile sale. Mi-a povestit cele ce urmează:
„Știți, trebuie că e vorba de călugărul pe care l-am văzut în acest loc, căci într-o zi, pe când mă aflam în afara teascului de ulei al mănăstirii, am văzut un călugăr într-acolo. Îmi era teamă că îmi va lua rășina și i-am strigat:
– Unde te duci, Tăicuțule, vino aici, voi face o cafea!
Dar călugărul își continuă drumul și ieși într-un loc unde călugării instala seră în vechime cazanul teascului. Atunci i-am strigat din nou:
– Vino, Tăicuțule, cafeaua e gata! dar el s-a făcut nevăzut de la ochii mei.
Acum înțeleg că acest călugăr, de care mă temeam că o să-mi ia rășina, nu era altcineva decât însuși Sfântul Efrem. Fie numele lui binecuvântat.
Zicând acestea, bătrânul Barba Petros s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.
Sărmanul recolta tor de rășină se temuse să nu-și piardă bunurile materiale, crezând că în aceasta constă singura lui fericire. Vai nouă, totodată, căci tuturor ni se întâmplă același lucru. Credem că bunurile materiale sunt singurele care dau sens vieții noastre și neglijăm adevărata noastră comoară, virtutea, fără de care toate lucrurile acestei lumi sunt zadarnice.
*
Prin mâna strămoașei am râvnit la seva cea dulce a lemnului ce îndumnezeiește, însă nu am văzut decât pelinul cunoștinței binelui și răului, care mult a înlăcrimat obrazul firii omenești. Prin lemnul Crucii și răstignirea Ta, Hristoase, ne-ai cuprins pe noi cu îmbrățișare nemuritoare, dăruindu-ne seva și rodul Vieții, preacuratul Tău Sânge și neprihănitul Tău Trup.
+ + + SFÂNTUL ESTE + + +
ÎNTRU TOTUL VIU
Nenumărate sunt semnele prezenței adeverite a Sfântului. Iată ce ne-a spus un pelerin evlavios:
– Nu mi-am crezut ochilor când, în timpul procesiunii cu sfintele moaște, l-am văzut pe Sfântul însuși, întru totul viu, plimbându-se printre noi, în ziua praznicului său.
Și o altă persoană, adânc impresionată, povestește:
– Cum aș putea uita acele cântări cerești care veneau din partea din spate a bisericii? În acea seară, am auzit, venind dinspre paraclis și dinspre mormântul său, dulcea și emoționanta psalmodie a Sfântului nostru.
Foarte adesea oamenii ne povestesc că l-au văzut pe Sfânt fiind cu noi la rugăciune sau ocrotindu-ne mănăstirea; și de multe ori ne-a vestit că s-a stins candela de la icoana sa și că trebuie să o aprindem din nou.
În timpul Marelui Post, o soră l-a văzut pe Sfânt de mai multe ori la rând în timpul slujbei. Părea foarte trist, se însemna cu semnul Sfintei Cruci, îngenunchea, ridica mâinile în semn de rugăciune stăruitoare și se ruga Părintelui Ceresc pentru lumea întreagă. Sora s-a întrebat dacă nu era vorba de înșelare, într-atât de real îl vedea. Îl vedea gol, acoperit de răni, chinuit, mort fără de îngropare. Sfântul a început să se tânguiască foarte tare și când și-a făcut semnul Sfintei Cruci, sora l-a auzit spunându-i:
– Tot ce vezi nu e altceva decât realitatea. Iată de ce trebuie să-mi ții aprinsă candela.
O, preasfântul meu Efrem, atlet al lui Hristos și Mare Mucenic, te rog și noi toți, nevrednicii robii tăi, ne rugăm ție, acoperă-ne cu sfânta și puternica ta ocrotire, până când vei înfățișa sufletele noastre mântuite înaintea Mântuitorului și Dumnezeului nostru.
*
– Este cu neputință să moară cel care îi urmează întru adevăr Stăpânului Hristos și întru această putere venind tu în mijlocul nostru, Părinte Efrem, cu îndrăzneală mărturisim tuturor, grăind: Sfântul este întru totul viu!
Pag. 27 – 34 |
Adevăr Divin
