• Prima parte, plecarea sau separarea: Individul e
chemat să-și schimbe rutinele care încorsetează, statu-quoul sau stilul de
viață nepotrivit.
• Partea a doua, coborârea și inițierea: Personajul trece prin
dificultăți sau teste și încercări; înfruntă moartea egoului; întâlnește o
forță transpersonală sau divinitatea și primește noi puteri, înțelegeri
profunde și daruri.
• în final, întoarcerea: Individul trebuie să se întoarcă în
lumea lui obișnuită și să-și împărtășească noile cunoștințe și daruri.
Deși unele aspecte din monomitul lui Campbell au fost puse
sub semnul întrebării de către mulți, pentru mine, el constituie încă o hartă
remarcabilă ce ne ajută să reflectăm asupra propriei căutări de înțelepciune și
de împlinire de Sine. Pe parcursul cărții, împărtășesc în cefei mi-a ghidat el
călătoria spre plenitudine și spre conștientă de sine.
CELE DOUÃ HÃRȚI ÎMBINATE
Fără a încerca și în cea mai organică manieră, am
primit harta Călătoria Eroului ca pe un complement natural al Roții. Medicinei,
care exista deja în mine. Ea s-a potrivit cu experiența mea de a renunța la un
sine depășit, pentru a renaște într-o înțelepciune, încredere și creativitate
mai profunde. Când am întâlnit pentru prima oară Călătoria Eroului, i-am simțit
mai degrabă esența, în loc să încerc să o înțeleg mintal sau să o analizez prea
mult. Am văzut cum ea se învârte perfect cu Roata Medicinei și am început să
completez spațiile goale cu propria călătorie prin ambele hărți.
în Etapele a VII-a și a VIII-a, vorbesc în detaliu despre
faptul că purtăm energiile feminină și masculină în psihicul nostru uman și
despre cât de important este pentru fiecare dintre noi să-și găsească propriul
dans sănătos. în această i carte, împărtășesc cum m-am reconectat cu puterea
feminină și am făcut pace cu cea masculină. Prin urmare, îmi ofer experiențele
oricui rezonează cu ele, indiferent că te simți mai mult ca un ea, el, ei sau
altceva aflat dincolo de ele ori intermediar.
în adoptarea Călătoriei Eroului, am adaptat cei 17 pași dați de
Campbell la un ciclu de 13 etape. Aceste stadii se rotesc alături de cele patru
direcții ale Roții Medicinei, onorând cele 13 lunații dintr-un an.
După ce introduc direcția Sud de pe Roata Medicinei, relatez
primele trei etape ale Călătoriei Eroului. Apoi introduc direcția Vest,
împreună cu următoarele trei etape; după aceea, direcția Nord și următoarele
trei etape; iar în final, direcția Est și următoarele trei etape. La sfârșit
este etapa a XIII-a, deținând poziția omului aflat în locul optim, în curgere
perfectă cu creația.
E important să ne amintim că Roata Medicinei și Călătoria
Eroului sunt niște hărți. Ca în cazul oricărei hărți, învățarea intelectuală a
liniilor de pe ele nu înseamnă că am cunoaște teritoriul. Mai este necesar și
să traversăm propriile peisaje, ce au de-a face cu îndoiala, frica și
suferința, ca să ajungem la mai multă înțelepciune, iubire și lumină.
Dacă această călătorie a noastră spre un Sine mai conștient
și iubitor este asemenea unei spirale, avem de parcurs întreaga buclă pentru a
ajunge la un nou nivel de înțelegere. Trebuie să ne căsătorim, să avem copii,
să divorțăm, să rămânem fără serviciu, să pierdem pe cineva iubit, să ne
îmbolnăvim etc. Acesta e drumul lung sau dureros.
În Nord, ne recuperăm
plenitudinea, pe măsură ce ne trezim din coșmarul care ne-a izgonit din Grădina
Raiului – o metaforă pentru rana colectivă ce ne desparte de Spirit și de Mama
Pământ. în acest punct cardinal, descoperim exact opusul: nu numai că nu am
fost excluși din paradis, ci ne-a fost oferit pământul spre a fi
administratorii lui, în timp ce suntem pe deplin susținuți de Spirit.
Această înțelepciune rămâne
însă doar o aspirație romantică, dacă nu ne-am eliberat de vechea noastră
poveste în Sud și nu ne-am înfruntat umbra, în timp ce onoram moartea, în Vest.
Pentru a ne recupera ceea ce ne aparține și unitatea cu esența tuturor formelor
de viață, e necesar să fim liberi și deschiși.
în întoarcerea noastră de a deveni o
parte din întreg, aliata noastră extraordinară este Pasărea Colibri, care
întruchipează înțelepciunea călătoriei epice. Cele mai mici păsări din lume,
despre colibri se știe că zboară fără oprire peste 1.930 de kilometri. Unele
specii de colibri traversează cu aripioarele lor întreg Golful Mexic, pentru a
evita iarna pustie din America de Nord și pentru a ajunge la anotimpul
înfloririi. De pildă, această mică pasăre excepțională ne inspiră să ne
îndreptăm busola în direcția grădinii noastre sacre, în timp ce ne ajută să ne
depășim toate scuzele.
Păsările colibri nu stau să se
gândească că „aripile mele sunt prea mici" sau cu „peste mare nu sunt
flori"; ele pur și simplu migrează spre pământul promis, care este
conectat la memoria lor, o moștenire de la străbunii lor. în mod similar,
Pasărea Colibri ne invită să mergem dincolo de pretexte, ar fi: cum „Copiii mei
sunt prea mici", „Nu-mi permite serviciul", „Soțul meu are nevoie de
mine acasă", „Am nevoie de mai mulți bani" sau alte pretexte. Ea ne
încurajează să pornim în căutarea plenitudinii.
în înțelepciunea tradițională
șamanică, separarea de Spirit și de manifestarea lui în calitate de Mamă Pământ
e resimțită ca o amnezie colectivă din care trebuie să ne trezim, ca să ne
reamintim originea, scopul propriei vieți și destinul. în același timp, șamanii
recunosc nevoia individuală de a ne „reaminti" aspectele din noi înșine,
care s-au decuplat din cauza fricii sau a traumei. Acolo unde psihologii
vorbesc despre „disociere", șamanii vorbesc despre „pierderea
sufletului", care survine atunci când un aspect al psihicului nostru unic
se scindează, ca urmare a unei dureri sau a unei suferințe insuportabile.
întrucât aceste sentimente persistă îp timp, sufletul fragmentat se retrage
într-o grotă protectoare sau într-un spațiu asemănător pântecului din peisajul
interior al Mamei Pământ sau din lumea de jos, pentru a rămâne nevătămat.
În această direcție, învățăm să
ne orientăm în adâncurile inconștientului pentru a ne găsi grădina interioară
personală ce împrejmuiește spațiul sigur în care s-a retras sufletul nostru
scindat. Din nou, Pasărea Colibri este ajutorul nostru, ghidându-ne să rămânem
pe drumul care susține viața și să nu ie rătăcim pe poteci fantomatice și în
capcanele lumii de jos colective. Această micuță pasăre e înzestrată cu cel mai
un instinct de a găsi nectarul dulce din flori; prin urmare, a ne menține
concentrați asupra misiunii de a ne recupera fragmentul sufletului nostru vital.
Numeroase tradiții religioase
din Occident își întind cu ardoare brațele spre ceruri pentru mântuire, în timp
ce așteaptă cu neliniște să îngroape orice teroare infernală și moarte în lumea
de jos. |