Biserica lui Hristos, prin slujitorii
ei, care sunt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui
Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povățuiește pe credincioși pe calea mântuirii,
împărtășindu- le prin Sfintele Taine și ierurgii, prin felurite rugăciuni și
slujbe specifice tradiției ortodoxe, harul, inecuvântarea și ajutorul lui
Dumnezeu. Acestea se revarsă în chip roditor atât asupra legăturii duhovnicești
a omului cu Dumnezeu, cât și în relațiile omului cu semenii săi și cu
elementele creației din jurul său. Sfânta Scriptură ne învață că „orice făptură
a lui Dumnezeu este bună… căci se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și prin
rugăciune” (1 Timotei 4, 4-5).
Tradiția apostolică și patristică
ne-a dăruit textul liturgic necesar săvârșirii Sfintelor Taine și ierurgii de
către slujitorii Bisericii. Despre această lucrare liturgică – sacramentală
stau mărturie scrieri din secolul al II-lea creștin (Didahia celor 12 Apostoli,
Apologia I a Sf. Iustin Martirul și Filosoful), dar, mai ales texte din
secolele al III-lea (Tradiția apostolică a lui Ipolit, scrierile lui Origen și
Tertulian) și al IV-lea (Constituțiile apostolice). Odată cu libertatea dăruită
creștinilor prin Edictul de la Milano, al împăratului Constantin cel Mare (anul
313), cultul creștin a luat un puternic avânt, mărturiile scrise dovedind
vitalitatea vieții liturgice din această perioadă. Textele rugăciunilor,
improvizate până atunci și transmise prin viu grai, sunt acum așternute în
scris. Prima colecție importantă de rugăciuni folosite în cult și păstrată
integral este cartea numită Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis
(Egipt), ucenic al Sfântului Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea. Deși
denumirea de evhologhion s-a consacrat în mod oficial mai târziu, colecția a
apărut ca o necesitate liturgică practică pentru orice comunitate creștină. De
atunci și până în zorii epocii moderne, Biserica a adunat în Evhologhion
tradus la români prin termenul slav Molitfelnic) toate rânduielile
Sfintelor Taine și ierurgii.
În Biserica Ortodoxă Română, această
carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parțial încă din secolul al XVI-lea, a
contribuit, alături de alte tipărituri și manuscrise liturgice, la întărirea
solidarității dintre românii ortodocși despărțiți atunci prin granițe politice
artificiale și, în pofida tuturor dificultăților istorice, i-a ajutat să
păstreze unitatea de credință și de neam, cultivând limba, credința și cultura
poporului român.
Consecventă principiului de a păstra
unitatea dogmatică, liturgică și canonică împreună cu celelalte Biserici
Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogățit treptat conținutul acestei cărți
de cult, atât prin creații proprii, cât și prin traducerea, din limbile greacă
și slavonă, a unor noi slujbe și rânduieli solicitate de preoți și credincioși
în contextul apariției unor noi realități cultural-sociale.
Ediția de față a Molitfelnicului mic
vine în întâmpinarea dorinței preoților de a avea la îndemână o carte în format
accesibil, utilă în săvârșirea slujbelor solicitate de credincioși în afara
lăcașului de cult, în case și instituții. De aceea, selecția de slujbe nu
cuprinde Cununia, care trebuie săvârșită totdeauna în sfânta biserică, dar
conține o varietate de rânduieli și rugăciuni pentru binecuvântarea omului și a
naturii.
De aceea, nădăjduim că această primă
ediție a Molitfelnicului mic va fi de un real ajutor clericilor, în lucrarea
liturgică și pastorală a Bisericii, pentru mântuirea credincioșilor.
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române |
Adevăr Divin
