CAPITOLUL 24
Și de acolo m-am dus într-un alt tărâm de pe pământ,
unde mi-a arătat un lanț muntos de foc ce ardea neîncetat. Și am mers dincolo
de el și am văzut șapte munți minunați, deosebiți unul de celălalt, iar piatra
(lor) era scânteietoare și plăcută, semeață în întregul ei, cu aspect mirific
și întindere netedă: trei către răsărit, unul întemeiat pe celălalt și trei
spre miazăzi, unul peste celălalt, și văi anevoioase și adânci, niciuna
înlănțuită cu vreo alta. Și al șaptelea munte se afla în mijlocul lor și îi
întrecea în înălțime, asemănându-se cu scaunul unui tron, iar pomi înmiresmați
înconjurau tronul. Și printre ei se afla un pom al cărui miros nu îl mai
întâlnisem vreodată, nemaifiind altul asemănător printre aceștia; avea o
mireasmă cum alta nu era, iar frunzele, florile și lemnul lui nu se uscau
niciodată 5și roadele lui erau minunate, iar fructele lui erau precum curmalele
unui palmier. Apoi am zis: „Cât de frumos este acest pom și cât de înmiresmat,
iar frunzele sale sunt netede și înflorește într-un chip încântător". Apoi
răspunse Mihail, unul dintre îngerii cei sfinți și slăviți, care se afla cu
mine și care era conducătorul lor.
CAPITOLUL 25
Și el a zis către mine: „Enoh, de ce mă întrebi
despre mireasma acestui pom și de ce vrei tu să afli adevărul? " Atunci
i-am răspuns, zicând: „Vreau să știu despre toate acestea, dar mai ales despre
acest pom". Și el a răspuns, zicând: „Acest munte semeț pe care l-ai
văzut, al cărui vârf este ca tronul lui Dumnezeu, este tronul Său, unde Cel
Mare și Sfânt, Domnul Slavei, Împăratul cel veșnic, va ședea când va coborî să
vadă pământul, în bunătatea Sa. Cât privește acest pom înmiresmat, niciunui
muritor nu-i este îngăduit să-l atingă până la marea judecată, când El va face
dreptate și va aduce (totul) la săvârșire 5pe vecie. Atunci, acesta va fi
dăruit celor drepți și sfinți. Fructul său va fi hrană pentru cei aleși: va fi
răsădit în locul cel sfânt, în templul Domnului, Împăratul veșnic.
Atunci ei vor sărbători
cu mulțumire și se vor bucura,
și vor intra în locul cel sfânt;
Și mireasma lui le va pătrunde în oase
și vor trăi viață lungă pe pământ,
Așa cum au trăit și părinții lor.
Și în zilele lor nu îi va atinge
ni ci o întristare
sau vreo năpastă, nici pătimire,
ori grea încercare".
Atunci L-am binecuvântat pe Domnul slavei, Împăratul
cel veșnic care a orânduit astfel de lucruri pentru cei drepți, cel care le-a
zidit și le-a hărăzit lor acestea.
CAPITOLUL 87
Venirea celor șapte arhangheli
Și am văzut iarăși cum au început să se împungă și să
se sfâșie unul pe celălalt, iar pământul a început să geamă cu putere. Și mi-am
ridicat din nou ochii spre cer și am văzut o vedenie și, iată, veneau din cer
făpturi ce semănau cu niște oameni albi: și au venit patru din acel loc și alți
trei se aflau cu ei. Iar cei trei din urmă m-au prins de mână și m-au ridicat,
departe de neamurile pământului și m-au dusîntr-un loc înalt și mi-au arătat un
turn înălțat mult deasupra pământului și toate colinele erau joase. Și unul
dintre ei a zis către mine: „Rămâi aici să vezi tot ce se va întâmpla cu acei
elefanți, cămile și măgari, cu stelele, taurii și cu toți".
CAPITOLUL 88
Pedepsirea de către arhangheli a îngerilor căzuți
Și am văzut cum unul dintre aceia patru care ieșiseră
mai întâi a apucat prima stea care căzuse din cer, a legat-o de mâini și de
picioare și a aruncat-o într-o genune; genunea era îngustă, adâncă,
înfricoșătoare și întunecată. Și unul dintre ei scoase o sabie și o dădu
elefanților, cămilelor și măgarilor; atunci ei începură să se lovească între ei
și tot pământul s-a cutremurat din pricina lor. Și, în timp ce aveam vedenia,
iată, unul dintre cei patru care coborâseră i-a împietrit din cer și a adunat
și a luat toate stelele cele mari, ale căror părți tainice erau precum cele ale
cailor și le-au legat pe toate de mâini și de picioare și le-au aruncat într-o
genune a pământului.
CAPITOLUL 89
(89: 1-9) Potopul și salvarea lui Noe
Și unul dintre cei patru s-a dus la acel taur cel alb
și i-a dezvăluit o taină, fără ca acesta să se înspăimânte; și s-a născut taur
și a devenit om și și-a meșterit o corabie mare și a viețuit pe aceasta; și cu
el au mai viețuit pe corabie trei tauri și ei erau închiși înăuntru. Și din nou
mi-am ridicat ochii spre cer și am zărit o boltire înaltă, cu șapte cascade de
apă deasupra și cascadele acelea se revărsau într-o împrejmuire. Și iarăși am
privit și iată, s-au deschis izvoare pe întinderea acelei mari împrejmuiri, iar
apa a început să se umfle și să se ridice și am văzut acea împrejmuire până
când toată întinderea ei a fost cuprinsă de apă. Și apa, întunericul și ceața
au început să crească peste ea; și, în vreme ce mă uitam la cuprinsul acelei
ape, ea se înălța peste acea împrejmuire și a început să se reverse peste ea și
s-a pus peste pământ. Și toate cirezile din acea împrejmuire au fost adunate
laolaltă, până când am văzut cum se lăsau la fund și au fost înghițite și au pierit
în acea apă. Dar corabia plutea pe deasupra apei, în timp ce toți taurii,
elefanții, cămilele și măgarii se duceau la fundul apei împreună cu toate
animalele, până când nu le-am mai văzut și ele nu au mai putut să scape, (ci)
au pierit și s-au scufundat în adâncuri. |