Adevăr Divin
divin.ro
▷ Dezvoltare personală ▷ General

Tango cu viata

Autor:
Editura:
Tangou cu viata este o colectie de gânduri si trăiri, un puzzle diversificat al unei vieti de succes construite cu migală si perseverentă, pas cu pas, proiectia unui caracter puternic asemenea unui far ce străluceste cu o lumină de neoprit.
Tango cu viata
× Rezervă „Tango cu viata

  Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
  (Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)

  Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.

×
Recomandări:

Detalii:

Tangou cu viața este o colecție de gânduri și trăiri, un puzzle diversificat al unei vieți de succes construite cu migală și perseverență, pas cu pas, proiecția unui caracter puternic asemenea unui far ce strălucește cu o lumină de neoprit.

Printre eseurile scrise cu multă deschidere față de cititor răzbate la fiecare pagină curajul, viziunea și determinarea pe un traseu ascendent, în care sunt înlăturate bariere după bariere. Niciun obstacol nu pare greu de învins, dar lupta este reală și miza este mare. Parcurgând cu atenție secțiunile sugerate, cititorul primește din partea autoarei trei chei cu care ea însăși a deschis ușile către succes: relațiile, cariera și motivația. La fiecare pas susținut în acest parcurs sunt amintite principalele trăsături care i-au fost aliate în permanență: curajul, perseverența și determinarea. Deși este jurnalul unei femei de afaceri active, cu activități pe multiple planuri, te izbește puterea de observație a lucrurilor mărunte, atenția cu care se apleacă asupra lucrurilor simple și deschiderea față de tot ce o înconjoară. Iar întregul tablou conturează un suflet deschis într-o îmbrățișare largă către toți îi sunt aproape ca familie, echipă, colaboratori.

Familia este esențială în parcursul către succes al Amaliei Sterescu, iar exprimarea sentimentelor o face în diferite registre – delicat, romantic, profund – cu recunoștință exprimată pentru cei dragi (copii, soț și mamă). Este atentă la relațiile celor din jur (prieteni, clienți, apropiați), se întreabă, caută și și provoacă la dialog cititorii pentru a înțelege mai bine profunzimile nebănuite ale celor mai ascunse stări. Exprimă sentimente duioase și răvășitoare la venirea primului copil, cu ocazia aniversării soțului, sau sărbătorind permanenta grijă a mame sale. Continua căutare de a descoperi tainele dragostei dăruită apoi în mod generos parcurge ca un fir nevăzut întregul volum. Fiecare călătorie din viață înseamnă nu numai clipe de neuitat, dar este și o nouă ocazie pentru a urmări îndeaproape detalii nepătrunse (Mirosul teilor), clipe de neuitat în „Orașul Luminilor”, sau pentru a se apleca lângă sufletul unor persoane simple (Poveste de Paște). Împletirea relațiilor este naturală și în mediul profesional, unde cu abilitate prezintă trucuri simple și intuitive (Corporate Cancan) sau adevăruri dureroase (Domnilor, soțiile vă urăsc întotdeauna secretarele!).

Pentru Amalia Sterescu, carieră în seamnă mediu competitiv, perseverență, performanță, exigență, depășirea permanentă a barierelor. Iar acest traseu a fost posibil într-o perioadă favorabilă dezvoltării unei pepiniere de lideri – primele companii înființate după anii `90. Însă contextul nu a însemnat numai avantaje, ci și realitatea lipsurilor unei culturi în care femeia manager era oarecum o noutate, dar erorile începutului de drum managerial au fost acceptate și folosite pentru o formare sănătoasă (Prima oară manager: șapte greșeli comune). Jungla corporatistă este bine înțeleasă și asaltată cu stategie: managerul cu mâinile suflecate este permanent alături de echipă însuflând motivații puternice, targeturi (aproape) imposibile, visuri de îndeplinit (Mic ghid de ascensiune corporatistă pentru femei). Cu mult patos și obiectivitate este descrisă situația prin care trece mama-manager în dublul rol pe care trebuie să-l joace, în balansul continuu în care trăiește între familie și job, între dilemele permanente pe care le are față de noile responsabilități ce par nască conflicte la fiecare pas (Femeile și penalizarea maternității). Căci sistemul nu este unul care să înțeleagă frustrările și condițiile mamei și se impune un joc de strategie minuțios pregătit. Deși pare imposibil de găsit un asemenea echilibru, Amalia Sterescu pledează pentru implinirea mamei active în domeniul business-ului, cu aspirațiile cele mai înalte – fără limite. Ș;i aceasta într-un context în care atrage atenția asupra ipostazei de „burnout”, mitului eroului inepuizabil în care o astfel de persoană poate să pice ușurință (Lidership burnout….) Așa că, pasionatele de job și de familie vor găsi idei proprii care au funcționat și au fost aplicate cu intuiție, dăruire și convingere în valorile proprii.

Calitățile de lider ale Amaliei Sterescu sunt revelatoare și în cea de-a treia secțiune în care alege mesaje motivatoare, inspiraționale pentru echipă, pentru cei care o înconjoară și alături de care trăiește succesul. Stările sunt intense și diverse, infinite ipostaze din viață: emoții puternice față în față cu un diagnostic nou, simplitatea lucrurilor din copilăriei dar și meditații personale asupra a lucrurilor care o inspiră, exerciții de imaginație, momente de întâlnire cu sinele – de la Moș Crăciun la o memorabilă excursie în Himalaya, de la copila ce se speria de lună la mama îngrijorată în fața bolii. Pe acest traseu sinuos, în care destinația este clar definită sub numele „succes”, eșecul este parte a dezvoltării, este o experiență de învățare de o valoare uriașă (Eșecul nu este opus succesului, ci face parte din el).

Cele 58 de eseuri sunt tot atâtea fațete ale unei personalități puternice care prin naturalețea eprimării completează împreună un model posibil de urmat – credibil, real și palpabil. Energia debordantă este cuceritoare pentru orice cititor aflat pe drumul succesului: un tânăr la început de drum, un adult la răscruce, pierdut în fața multor opțiuni, o mamă care caută echilibrul între profesie și viața de familie, o Doamnă Manager prinsă în hățișurile corporației, un atreprenor dezorientat în necunoscutul începutului. Ș;i invitația de a descoperi balansul acesta al vieții nu este numai pentru genul feminin: poate că un bărbat cu răspunderi manageriale va putea aprecia la alt nivel inechitățile societății și zbaterile celor care au puterea de a trece peste ele.

În desfășurarea ideilor frapează lejeritatea exprimării, atenția acordată detaliilor, condeiul liber folosit cu eleganță și rafinament în ipostazele cele mai diverse, invitând cititorii la introspecție și inspirându-i să i se alăture în planuri îndrăznețe. Parcurgând aceste rânduri scrise cu multă pasiune și dăruire, vei cunoaște un OM care transmite încredere, putere și o viziune clară, oferind cu generozitate din secretele sale din spatele culiselor tuturor celor ce au aceleași idealuri îndrăznețe. Citindu-le cu sufletul, te vei îndrăgosti de un suflet frumos, vei fi molipsit de energia debordantă, de curajul transmis pentru planuri îndrăznețe. Vei învăța să zbori, căutându-ți rostul cu convingerea că-l vei găsi.

Stoc
Stoc Limitat
Preț
Preț 38.85 RON
Discount
Discount 20%
Preț final
Preț final 31.08 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 9786068699073
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș