Adevăr Divin
divin.ro
▷ Filozofie

Antimetafizica

Editura:
Cărui gen de scriere îi aparține forma acestei „arătări literare”? Are aspectul multidisciplinar al unei insolite exegeze poetice interactive, mai exact al unei ample divagații parabolice, ilustrată abundent cu poemele originale ale autorilor, care izbutește să adune într-un tot unitar specii spectacular depărtate – dialoguri, reflecții, eseuri, testimonii, ziceri, epistole, maxime, definiții, divagații, anecdote, sfaturi, memorii și multă, multă poezie excelentă. Important este că toate la un loc alcătuiesc o „cozerie” intensă și cuceritoare, cu nedisimulat scop formativ, catehetic.
Antimetafizica

89.00 RON (Stoc 0)

Indisponibil

× Anunță-mă când „Antimetafizica” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×
Recomandări:

Detalii:

Unul din autori, cel în vârstă, o numește criptic „demers dialectic implicat în estetic”!, iar cel tânăr, nici el mai prejos, ține să-o numească „pe cont propriu roman pe viu”, în nici un caz laborator de poezie in vitro ! Și are dreptate, fiindcă, la figurat și din unghi riscat, „Antimetafizica” poate fi socotită mai curând un veritabil roman polițist sui generis, un „policier” al căutării pe viu a cărării pierdute de poezie… N-am de gând să continui să dublez textul de față, să-i dezvălui în amănunt procedurile sau să-i comentez concluziile. Vreau să asmut cititorul să-l parcurgă cu înfrigurare și cu folos mare. Fiindcă un foarte mare poet, aflat la un pas de moarte și deja „simțindu-i în spate neantul”, a ales un poet tânăr ca să se dea cu totul în mâinile acestuia, cu tot „cu casă și cu oraș”, cu tot cu gândire și memorie, fără să facă pic de rabat de la profesiune, taine și tehnici… Peste toate acestea, tare și neobișnuit rămâne faptul că straniul colocviu se poartă pe buza gropii! Ca și cum s-ar dialoga dinaintea oglinzii periculoase și reci a morții proxime. Cu moartea-n față. Se discută când încordat, când destins, când teoretic, când aplicat; ultimativ și mărturisitor se iau cu asalt adevăruri și valori consacrate – totul urgent, sub presiunea predării / primirii unui modus esendi propriu Predaniei poetului și poeziei originare.

Poetul tânăr, Titu, Aurelian Titu Dumitrescu, nu e nici reporter, nici biograf, nici coleg al lui Nichita Stănescu ; în schimb, îi este însoțitor ales în lucrare și, tot așa, preferat camarad de drum și de „divagație”! , chiar dacă pe alocuri Nichita schimbă tonul și i se adresează patern. Oricât de „poetică” însoțirea, atribuțiile par să fi fost de la început riguros distribuite : cel care răspunde, Maiștiutorul, este Nichita, iar cel care întreabă,Titu, este Știutorul – cum i-ar numi Mihai Șora. Insist atât în definirea calității însoțirii celor doi poeți, deoarece frumusețea și interesul imediat pe care-l suscită cartea se datorează în mare parte formei și mișcării mesajelor înspre cititor, modului în care primesc sau nu liberă trecere de la acesta sau reprezintă impas. Alteori, cititorul constată cu destulă surprindere că, intermitent, mesajele „vorbesc” în paralel, deconcertant, având ca tactică eschiva „cehoviană”, cum o definește însuși Nichita, după formula: „– Ce frumos și bogat ninge, Marfa Petrovna! / – Natașa Alexandrovna, fărașul și mătura sunt de negăsit”. În economia discursului, eschivele răspunsurilor sunt veritabile „lunguri de linie”, cele mai multe pașnic-devastatoare!, perfect înrudite modelului amintit : Știutorul: „- Eu cred că semeni cu Nikolai Stavroghin / Maiștiutorul: – Eu cred că semăn cu Nichita Stănescu. Ne potrivim numai la inițiale, dar atât/ Știutorul: – Ți s-a părut vreodată lumea mică ?/ Maiștiutorul: – Stai puțin și nu mai scrie, bate cineva la ușă. Iar a venit ofițerașul ăsta de Cârlova să-mi curteze sora. Vrea s-o invite la bal. Cred că i-a scris în secret și o poezie. S-o las cu el, ce părere ai ? Să-i deschid ușa?” Inițiatorul acestor strategii discursive este vizibil Maiștiutorul. La ce-i folosește mesajul voit absurd sau voit întârziat al acestor părelnice vorbiri în dodii ? În mod evident, scopul pare a fi de a ascunde o vreme motivul real al însoțirii, cel care a generat de fapt „Antimetafizica”: constatarea și punerea în dezbatere a unei prezumtive alienări genetice a poeziei, a abaterii poeziei de la calea sa. Perfect la curent cu substanța ireversibil contaminată a „ideii scrise”, a poeziei dependente de ideologiile estetice, Nichita speră ca „dialogurile antimetafizice” cu tânărul său conviv să poată reorienta interesul pentru poemul originar, recalibrat potrivit standardelor inefabile ale Tradiției poeziei adevărate. Documentul pe care ni-l transmit cei doi poeți e fără precedent. Nu pe sine se transmit, ci coordonatele arhetipale ale Tradiției, modul de a-i recunoaște semnalele și principalele caracteristici care particularizează la origine universalitatea poetului și a poeziei, așa cum le percep ei și cum încearcă să le recupereze dialogurile și zicerile lor. Un text cu pronunțat elan descoperitor, formulat peste tot academic, dat de Nichita cu limbă de moarte!

Desfășurătorul acestui periplu întru poezie seamănă perfect cu schema unui drum, mărginit pe o parte cu materie discursivă direcționată doctrinar, iar pe cealaltă parte-mărginit abundent cu materie poetică propriu zisă. Peripețiile însoțirii celor doi poeți trec și se petrec între aceste două margini – între discurs și poezie – care incontinent își dau mâna în text și construiesc treptat cheia de boltă a împreună – lucrării lor. Care e rostul prezenței masive și nepărtinitoare a poeziei celor doi poeți? Simplu spus, poezia celor doi zice practic ce se zice teoretic, atribuție care o face de neevitat. În timp ce speciile mai mult sau mai puțin teoretice ale discursului produc involuntar „canoane poetice”, poezia se instituie ca „dreptar” al acestora, taina ei metalingvistică fiind mai fulgurantă decât taina canoanelor. Canonul și dreptarul, corespunzătoare celor două margini, alcătuiesc laolaltă icoana drumului vorbit al cărții.

Pe tot parcursul acestui drum, răspunsurile date pe loc de Nichita sună fără cusur, ca și cum dinainte ar fi fost minuțios pregătite pentru a fi dictate. Formidabil e că autorul acestor ziceri neverosimil precise livrează în trombă, unele după altele, calupuri de taine și de ingenioase tehnici poetice, uneori dificil de stocat până și de Știutorul Titu, devenit ocazional glorios grămătic al adevărurilor descoperite și puse la dispoziție. Nichita „dictează”, Titu observă, comentează și notează prob! Cu fiecare snop de pagini, Predania ia ființă aievea, e mai aproape de ei și ia loc, cu adevăruri cu tot, între doctrină și poezie, între marginile aceluiași drum.
• Sorin Dumitrescu
Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 89.00 RON
Discount
Discount 0%
Preț final
Preț final 89 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-1830-21-6
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș