4350 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Emergența Șapte pași pentru a-ți schimba radical viața |  » Coperta | Există un loc în interiorul tău care nu a încetat niciodată să te privească prin ochii iubirii, la fel cum părinții își privesc copilul nou-născut. Acesta este divinul din tine, prezența ce te ține pe vecie în brațele sale și cunoaște adevărul perfecțiunii tale. | Afișat de 22541 ori. |
| Preț raft: | 39.00 RON | |
Reducere: | 22% | Preț site: | 30.42 RON
* | |
Contact
|
Descriere
Există un loc în interiorul tău care nu a încetat
niciodată să te privească prin ochii iubirii, la fel cum părinții își privesc
copilul nou-născut. Acesta este divinul din tine, prezența ce te ține pe vecie
în brațele sale și cunoaște adevărul perfecțiunii tale. Reconectarea cu acest
adevăr originar este fundamentul Emergenței. Fără această perfecțiune
înnăscută ca premisă de la care să începem, nimic din ceea ce facem nu ne va
aduce libertatea și împlinirea pe care le căutăm, ci ne va determina să
încercăm neîncetat să reparăm, să schimbăm sau să îmbunătățim ceea ce credem că
este greșit sau ne lipsește, pentru a fi în sfârșit întregi".
Este
povestea unui fost actor, care, după ce a dat de două ori nas în nas cu moartea
se retrage pentru a reflecta, încercând să își găsească adevăratul drum și sens
în viață. După câțiva ani în care meditează, limitând la maximum legăturile cu
lumea exterioară se hotărăște în final să devină coach spiritual. Însă, când
totul pare să meargă foarte bine, are o revelație. Ajunge la concluzia că
întregul model de dezvoltare personală este greșit. Astfel ia naștere Legea
Emergenței:
În esență, am înțeles că
întregul model de dezvoltare personală era greșit. Nu trebuie să atragem
nimic, pentru că nu ne lipsește nimic. Nu avem nevoie să ne perfecționăm,
deoarece Sinele nostru este deja întreg. Așa cum stejarul este deja prezent în
ghindă, tot ceea ce trebuie să fim și tot ceea ce avem nevoie pentru a ne
împlini se află deja în noi un tipar perfect și un scop divin. Și, precum
stejarul care se naște din ghindă, acest potențial înnăscut apare de la sine
atunci când condițiile sunt propice.
Autorul cărții, Derek Rydall este fostul
actor, pe care întâlnirea cu moartea în timp ce făcea snorkeling într-un
recif de corali l-a determinat să își caute adevărata menire în viață și să
nu-și mai irosească energia făcând lucruri în care nu se regăsea cu adevărat. A
renunțat la actorie, a meditat, a studiat pentru a deveni preot, a vrut să se
călugărească și în cele din urmă și-a găsit împlinirea activând ca și coach
spiritual. Astfel a ajuns să consilieze directori din companii de top și
profesioniști din industria entertainmentului dar și oameni obișnuiți pentru
a-i ajuta să ducă o viață mai plină de pasiune și de semnificație. Misiunea lui
Derek Rydall este să te ajute să îți găsești adevărata identitate și să îți
împlinești destinul pentru că, așa cum a spus Gandhi, trebuie să devii
schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Bineînțeles, în realitate ești deja
schimbarea pe care vrei să o vezi... dar trebuie să știi și tu asta.
Cele șapte etape ale Emergineriei, pe care
autorul le descrie pe parcursul cărții te vor ajuta să faci o călătorie în
interiorul tău și să descoperi cine ești cu adevărat și ce îți dorești să faci
cu viața ta:
1. ETAPA ÎNTÂI: Privește
viziunea completă;
În această etapă vei descoperi ce este
emerginația și cum te poate ajuta ea să îți scoți la iveală adevărata viziune
în legătură cu persoana care ești cu adevărat și motivul pentru care trăiești.
Acum va trebui să îți definești foarte clar dorințele și obiectivele, fiind
foarte sigur de lucrurile pe care vrei să le ai și să le realizezi. Partea cu
adevărat interesantă va fi cea în care vei constata că anumite lucruri nu ți se
vor mai părea la fel de interesante după ce vei descoperi adevărata motivație
care se află în spatele dorinței de a le avea. Astfel:
Toate dorințele false bazate
pe motive false dispar, iar ceea ce rămâne este drumul adevărat pe care ești
menit să mergi.
Ulterior autorul te va ghida să îți
imaginezi, fără niciun fel de limite, viața visurilor tale. Vei vizualiza cea
mai înaltă viziune a vieții tale, dându-ți posibilitatea să vezi și să simți
ceea ce îți dorești cu adevărat din adâncul inimii. În ultimă instanță vei
elabora Declarația Viziunii care îți va folosi în toate celelalte etape, sau,
pe care poți să o reduci pur și simplu la mantra emergenței, un sunet, un
cuvânt sau o frază care conține esența energetică a viziunii tale. La sfârșitul
acestei etape vei fi pregătit pentru schimbare știind exact cine ești și ce
vrei să devii.
2. ETAPA A DOUA: Cultivă
condiții armonioase.
În acest capitol autorul te dirijează să
creezi o strategie care să îți pună viața în concordanță cu viziunea ta cea mai
înaltă, la nivel conștient și inconștient. Acesta este scopul principal al
capitolului de față și al întregii cărți, de altfel.
Potrivit autorului: la nivelul sufletului,
dacă obții ceva în lumea aceasta, dar nu evoluezi spiritual, nu ai obținut
nimic. Este un non-eveniment. În termeni mai generali, dacă treci prin viață
obținând numai bunuri materiale, fără să-ți transformi ființa interioară,
atunci ai trăit o non-viață.
De aceea vei fi ghidat să identifici cei trei
stâlpi ai sufletului și-ți vei folosi viziunea pentru a descoperi cum te-ai
simți și cine ai fi, dacă ai trăi-o pe deplin. Vei fi îndrumat să devii un
mistic la minut practicând meditația considerată a fi unul dintre cele mai
puternice instrumente spirituale pentru a intra în legătură cu Dumnezeul
ființei tale și pentru a cultiva condițiile potrivite pentru emergență. De asemenea
vei învăța să practici recunoștința, notând cu conștiinciozitate zilnic, toate
acele lucruri pentru care trebuie să mulțumești.
În final vei descoperi că:
Una dintre cele mai mari
schimbări care are loc în conștiința noastră când lucrăm la cultivarea
condițiilor armonioase pentru emergență este că trecem de la anticiparea
binelui viitor, de la teama de un rău viitor sau de la împotrivirea față de
condițiile actuale la o participare mai mare la binele spiritual care se află
mereu aici așteptându-ne recunoașterea.
ETAPA A TREIA: Creează planul
cuantic
Să faci o prioritate maximă din faptul că
ceea ce gândești, ce vorbești, la ce te concentrezi și ce faci să fie în acord
cu cine ești și intenționezi să fii cu adevărat. Dacă ești atent la acest
lucru, chiar dacă nu faci totul bine, tot vei progresa. După cum spune vechea
axiomă metafizică: Cel care greșește în gândire poate să facă lucrurile bine și
până la urmă tot greșite vor fi; dar cel care gândește cum trebuie poate să
facă toate lucrurile greșit și până la urmă vor ieși bine.
În această etapă vei învăța să folosești
planificarea cuantică definită astfel:
Ceea ce face ca această
planificare să fie cuantică este faptul că nu se referă la a obține ceva, la
fel cum nici ghinda nu trebuie să obțină un stejar; se referă la crearea unei
structuri a vieții ce reflectă planul sufletului nostru (drumul dorinței
noastre divine) și îi susține emergența asemenea unei structuri pe care un
grădinar o pune în jurul unei plante tinere pentru a sta dreaptă, pentru a-i da
formă și pentru a o ajuta să crească.
Cu alte cuvinte ceea ce face ca această
planificare să fie cuantică și nu un simplu plan obișnuit este faptul că planul
cuantic ia naștere în noi referindu-se în aceeași măsură la cine plănuiești să
fii, precum și la ce plănuiești să faci. În modelul Emergenței, scopul
stabilirii obiectivelor nu este să obții mai mult din afară, ci să scoți la
lumină mai mult din ceea ce se află în tine.
Acum este momentul să iei o pauză de la toate
celelalte lucruri care te țin în mod normal ocupat și să îți acorzi timp pentru
tine. Timp pentru a întocmi un plan în vederea împlinirii celei mai înalte
viziuni ale tale. Este necesar să faci asta, pentru că, după cum spune autorul:
Dacă nu trăiești după planul tău, vei trăi după planul altcuiva. Și dacă nu
trăiești viața pentru care te-ai născut, atunci nu ți-o trăiești deloc.
ETAPA A PATRA: Dăruiește ceea
ce pare să lipsească
A venit momentul pentru a înțelege faptul că
toată nefericirea ta nu provine din ceea ce nu ai, ci, din ceea ce nu
dăruiești, pentru că, spune autorul:
În Occident, avem mai multă
abundență decât oricând în istorie, și totuși suntem unii dintre cei mai nefericiți
oameni de pe planetă. Nu poți avea niciodată destul din ceea ce nu îți trebuie
cu adevărat. De fapt, nu poți potoli niciodată acea foame insațiabilă prin
obținerea unui lucru. Deoarece deja ai totul, numai dăruind poți avea. Numai
lăsând lumina din tine să strălucească îți poți lumina propria viață.
În Emergență, să dăruiești
înseamnă să primești.
Marea inversare nu este numai
să realizăm că tot ceea ce avem nevoie se află înăuntrul nostru, ci să ne dăm
seama în același timp că tot ceea ce avem nevoie este de natură spirituală.
Tot în acest capitol vei înțelege că unul
dintre cele mai generoase lucruri pe care le poți face pentru altă persoană
este să-i dai voie să-ți dăruiască, pentru că altfel:
Când cineva nu permite
energiei să circule spre el, ciclul este incomplet și îți poate da senzația că
ceva s-a blocat. Dumnezeu încearcă întotdeauna să toarne prin tine, în jurul
tău și în tine chiar și atunci când vine prin ceilalți.
Dar mai important decât atât este faptul că,
vei înțelege că evoluția spirituală este un lucru la fel de firesc ca și
creșterea fizică. Așa cum pe măsură ce corpul nostru crește, are nevoie de
haine și de încălțări noi, și spiritul nostru, pe măsură ce evoluează nu se va
mai simți bine cu oamenii, locurile și scopurile noastre mai vechi în
viață.
Iar dacă ideea de a dărui te sperie, întrucât
consideri că nu ai destul pentru a le mai putea oferi și celorlalți din puținul
tău, autorul îți explică cât se poate de liniștitor că poți deveni un om care
dăruiește mai mult în fiecare zi, în cele mai mărunte moduri. Și, pe măsură ce
te vei obișnui să trăiești tot mai dezinteresat, pe măsură ce te vei obișnui să
oferi pentru a face bine nu pentru a primi ceva înapoi, ceva minunat se va
întâmpla:
Gândește-te ce puternic
trebuie să se simtă soarele fiindcă poate să strălucească în toată plinătatea
sa fără niciun scop anume. Asta poți face și tu să pășești prin această lume,
în armonie cu ea și plin de energie, strălucind de lumină divină, fără să cauți
să obții nimic și dăruind totul. Vei deveni de neoprit. Mai mult, vei fi o
binecuvântare pentru toți cei cu care te intersectezi pe drum. Universul va
trimite prin tine, spre tine și în jurul tău toate bogățiile divine pe care ți
le-ai putea imagina vreodată și chiar mai mult de atât.
ETAPA A CINCEA: Acționează ca
și cum ești deja împlinit
Autorul ne reamintește un citat aparținându-i
lui Gandhi, al cărui nume este sinonim pentru mulți oameni cu integritatea,
care spune că: Este necinstit să crezi în ceva și să nu trăiești în spiritul
acelui lucru.
Revelația acestui capitol este faptul că
atunci când ne comportăm ca și cum un lucru ar fi adevărat activăm ceva în
interiorul nostru care chiar este adevărat. Sau altfel spus:
Când ne punem în acord cu
adevărata noastră natură, se pot întâmpla lucruri surprinzătoare.
Oportunitățile apar chiar și atunci când ni se pare că nu am făcut nimic să se
producă. Ne vin idei geniale. Au loc vindecări spontane. Traume sau drame de o
viață dispar.
Cu toții ne-am confruntat cel puțin o dată în
viață cu astfel de situații: Sună telefonul și la celălalt capăt al
firului este persoana la care te gândeai. Spui că oriunde te-ai duce găsești
mereu un loc de parcare, iar când ești în parcarea aglomerată a unui mall, o
mașină din fața ta tocmai pleacă în momentul în care tu cauți un loc. Stai la
birou confruntându-te cu o problemă și primești un e-mail de la un prieten, un
coleg sau un agent de publicitate care are exact informația de care aveai nevoie
pentru a merge mai departe.
Care este explicația te întrebi? Le numești:
coincidențe, noroc, șansă, o întâmplare fericită, sau, în cazul locului de
parcare, îl poți numi chiar puterea intenției. Însă chiar atât de simple sunt
explicațiile sau e vorba de ceva mai mult decât atât?
Poate că e vorba despre credință? Definită ca
substanța lucrurilor la care speri, dovada lucrurilor nevăzute.
Credința adevărată nu este doar
convingere, este o cunoaștere ce vine din a trăi mai mult conform celor percepute
decât conform celor văzute; este un contact efectiv cu realitatea, un simț al
sufletului care se dezvoltă pe măsură ce acționezi pe baza credinței pe care o
ai, a viziunii tale interioare, și primești recompensa. De fiecare dată când
faci acest lucru, îți consolidezi capacitatea de a păși pe acest pod invizibil,
până vei putea să mergi neclintit în această lume, fără să poți fi oprit.
Autorul va încerca să te convingă că deși noi
putem controla acțiunile, universul este cel care ne controlează rezultatele:
Când încercăm să controlăm
rezultatele, ne impunem conceptele mărginite în fața unei idei nemărginite,
limitând-o enorm. Nici ghinda și nici omida nu s-ar gândi să își controleze
nașterea iar rezultatul divin este mult mai mare decât orice și-ar putea
închipui. Când ne lăsăm în voia acestui plan divin și îi permitem să se
desfășoare prin noi, pot exista momente de-a lungul drumului când vom crede că
starea noastră actuală lasă de dorit. Dar nu trebuie să ne schimbăm direcția.
Tot aici vei fi invitat să te gândești la
modul cel mai serios la ce se află în tine și ar vrea să iasă la lumină dar și
la forța lui nu pot și consecințele pe care le poate avea asupra ta, pentru
că la sfârșitul vieții nu vom regreta lucrurile pe care le-am încercat și nu
le-am reușit ci lucrurile pe care nu le-am încercat niciodată. Așadar, dă la
o parte îndoiala și lasă muzica din tine să răsune!
ETAPA A ȘASEA: Acceptă ceea ce
pare defect
Odată cu acest capitol autorul își dorește să
te facă să înțelegi că: în suferința noastră se găsesc semințele propriei
mântuiri, problemele noastre conțin răspunsurile la rugăciuni, iar întunericul
este un pântec în care se naște lumina noastră mai mare.
Pornind de la exemplul poveștii biblice a
sărmanului Iosif care în cele din urmă devine un erou, vei vedea cum:
Totul conspiră pentru binele tău,
trezindu-ți cel mai adânc potențial și pregătindu-te pentru lucruri mai
importante fie că asta înseamnă să te aducă pe prima pagină a ziarului sau în
fața casei unui vecin aflat la ananghie. Dar pentru a culege binecuvântările
călătoriei tale, trebuie să atingi această conștientizare să reinterpretezi
tot ceea ce vezi până observi peste tot conspirația divină.
Ulterior, vei realiza că multe din dramele și
nemulțumirile noastre ni se trag din simpla percepere greșită a împrejurărilor
vieții noastre.
Nu numai că majoritatea
circumstanțelor nu sunt întru totul cum le percepem, dar implică adesea un scop
mai important, la fel cum fiecare personaj și fiecare răsturnare de situație
dintr-o poveste bună au fost perfect concepute pentru a pune în lumină tema
fundamentală. Și atunci când înțelegi intenția autorului divin, nu numai că
poți transforma o copilărie nefericită într-una frumoasă și să te bucuri de
roadele acestei noi perspective , dar poți, de asemenea, să descătușezi în
aceste momente-cheie o putere care te pregătește pentru emergența adevăratului
scop al sufletului tău.
La finalul acestui capitol vei învăța să te
accepți așa cum ești cu părțile tale bune și rele și vei înțelege, pe de o
parte că nu trebuie să te repari; că trebuie să accepți, să integrezi și să
reabilitezi laturile pe care ți le-ai criticat și respins și să te obișnuiești
să trăiești cu ele.
ETAPA A ȘAPTEA: Așteaptă legea
Pornind de la povestea persană a lui Ali și a
hectarelor de diamante pe care le-a căutat acesta prin toată lumea (mai puțin
în propria curte) până a ajuns la deznădejde și s-a sinucis, autorul te va
ajuta să înțelegi care e diferența primordială între cei care reușesc în viață
și cei care se agită inutil fără rezultate.
Vei învăța să nu renunți pentru că
încercările fac parte din viață și ți se oferă în acest sens exemplul Maicii
Teresa. Așadar nu uita că:
Pragurile fac parte din viață.
Te vei lovi de ele. Nu vei obține ceea ce vrei tot timpul, nu vei avea chef să
faci ceea ce trebuie făcut, lumea te va înțelege greșit și te va respinge și
vei trece prin nopți întunecate ale sufletului. Lucrurile îți vor scăpa de sub
control.
Dar dacă înțelegi și aplici
acest principiu, vei trece de praguri, vei depăși meandrele identității
limitate, și vei avea parte de o creștere și un progres adevărate. Ia-ți
angajamentul față de viziunea ta și nu te abate de la drum. Iar atunci când
pragurile te fac să crezi că nu poți merge mai departe... fă-o oricum.
CaracteristiciNumărul de pagini: 320Formatul în cm. (l x L): 13 x 20I.S.B.N.: 978-606-913-546-4Traducerea: Alina Grozea, Dana DobreGreutate: 0,275 kg. A apărut în: 2020-03 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|