Flavian, vol. 3

Ceva s-;a întâmplat cu mine acolo, sus în munte, pe vârful Athonului: un fel de „metamorfoză” – o transfigurare. Parcă sunt tot eu, așa cum eram înainte de urcuș, dar nu sunt întru totul la fel... Nu știu cum să vă explic, dar acel duh de pace care s-;a pogorât peste mine după rugăciunea din biserica Schimbării la Față nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – această convingere de nezdruncinat îmi dă putere în orice situație de viață, în orice problemă și necaz... Trebuie doar, căzând, respirând greu din cauza efortului, sfârșit de epuizare, să continui urcușul înlăuntrul meu, urcuș lung cât viața întreagă, repetând la fiecare inspirare și expirare, odată cu bătaia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-;mă!”.