Blestemele
Nu ascultă Dumnezeu toate
blestemele nebunilor, dar cei ce blestemă se osândesc.
Bolnavii
Din Scriptură se vede
lămurit că, pentru stăvilirea fărădelegilor și stârpirea păcatului din popor,
Dumnezeu a pedepsit până și cu lepră. Deci lepra – și orice lepră –, urmărită
la obârșiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa
trupului, dar îi aduce sufletului sănătatea sa: smerenia.
Boala apare întâi în
psihic. Aceasta este o concluzie a medicinii modeme. Scriptura întregește cu
lămuriri ceea ce spune medicina. E o retragere – poate chiar izgonire - a lui
Dumnezeu din susținerea sănătății omului.
Botezul
Toți creștinii sunt
botezați, și totuși nu toți se mântuiesc. De ce? Iată de ce: darurile Botezului
stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute, așteptând sporirea vârstei și vremea
minții, când, prin propovăduirea Bisericii, aflăm despre comoara cerească cea
ascunsă în țarina ființei noastre. Curățirea deplină a firii, întâmplată prin
Botez, așteaptă și vremea minții, când curățirea e aflată efectiv prin porunci.
Preotul duhovnic
Pe calea mântuirii nimeni
nu poate merge singur, de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a
Mântuitorului, prin preoții Bisericii, slujitorii Săi văzuți. Căci zice: „Cine
vă primește pe voi pe Mine Mă primește (Matei 10, 40). Deci în calea Duhului nu
poți merge fără ucenicie la duhovnic.
Năpastele
Dumnezeu ne caută, ne
cheamă, ne strigă, dar, dacă nu vrem să înțelegem, începe să ne urmărească cu
primejdii și năpaste.
Conștiința
Conștiința nu aprobă
niciodată viciul și păcatul, prin natura ei de a nu se lăsa învinsă, chiar dacă
frâna ei nu e luată în seamă și firea decăzută săvârșește păcatul peste
opreliștea ei. De aici vin mustrările de conștiință – „pârâșul tău, cu care
trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-și revizuiește
înfrângerile sale și nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui
Dumnezeu. Dacă înfrângerile morale se țin lanț, prin desimea sau gravitatea
lor, urmează sancțiuni ale conștiinței mai grele decât mustrarea: dezechilibrul
minții – mai ușor sau mai profund, din care se mai poate reveni – și celelalte
forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută și, în final,
sinuciderea.
Toate acestea sunt
urmarea în organic a capitulării conștiinței, ca organ spiritual al omului, și,
ca urmare, cufundarea lui în întuneric și în muncă. Aceasta-i perspectiva
lugubră a vieții în păcat.
Grija zilei de mâine
Grija zilei de mâine este
o grijă presantă. Când îi conducea pe israeliteni în pustie, Dumnezeu nu le
îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica.
Pâinea cea de toate
zilele o cerem pentru „astăzi”. Chiar nevrând, suntem sfătuiți să trăim prin
credință.
Sfinții pustiilor au
trăit numai în condițiile credinței, punând, în ordinea preocupărilor, întâi
grija de mântuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns până la strălucirile
luminii divine.
Copiii
Toată vremea sarcinii și
a alăptării, bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viața viitoare
a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu.
Organismul viu
înregistrează ușor un bombardament al energiei sufletului și-i pricinuiește
mutația, infinitezimală, după dorință. Iar o mică schimbare în microbiologie
dezlănțuie, prin amplificare, procese uriașe în configurația persoanei, uneori
chiar și în macrobiologia societății.
Deci cum să nu fie în
stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai
mare pe urma unui vinovat, ca voința ei să nu-l ajungă și să nu-i schimbe
configurația fizică și psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui
la țintă leziuni organice.
Și iarăși: cum să nu fie
în stare rugăciunea cu iubire să-I folosească și să-I schimbe din rău în bun? Cu
ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot
focul ființei sale, ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl dorește?
Pag. 15 – 19 |