Pornind de la o călătorie istorică în viața
Bisericii, am putut indica modul în care Sfinții Părinți, începând de la
perioada Apologeților, au știut să asume provocarea dialogului cu
reprezentanții culturii științifice și filosofice din timpul lor, iar afirmarea
și recunoașterea competențelor celor două abordări, teologică și
științifico-filozofică, le evidențiază discernământul. Astfel, metodologia
selectivă a Sfinților Părinți ne pare astăzi ca normativă, aceasta ar trebui să
se repete la fiecare epocă: inculturația Evangheliei, purificarea culturii,
denunțarea ideologiilor care falsifică raporturile dintre teologie și știință,
transfigurarea lumii (inclusiv cea a oamenilor de știință), toate acestea sunt
aspecte care mărturisesc caracterul excepțional al mărturiei lor.
Dezvoltarea acestei culturi a dialogului a traversat secolele până în prezent
și încă întărește conștiința eclesială, invitându-ne azi să tragem propriile
concluzii pe teme de actualitate care preocupă Biserica, în continuitate cu
gândirea teologică a Părinților.
Teza mea se dorește o invitație către descoperirea unui teritoriu fascinant.
Sper că va provoca și alte persoane să urmeze calea care începe să se
desțelenească. Pentru că subiectul său, departe de a ne pune în poziția de a
aduce răspunsuri gata fabricate, nu face decât să deschidă noi spații, așa cum
s-a întâmplat mereu, și descoperă un orizont pe care nu îl putem atinge, având
în vedere amploarea provocării actuale. Relațiile dintre știință și teologie
ortodoxă îmi par a fi, la sfârșitul acestei lucrări, un subiect inepuizabil.
Sper că am reușit să trasez în linii mari contururile unei problematici care
interesează dintotdeauna viața Bisericii. Fie ca lucrarea mea să intre în
rândul lucrărilor chemate a fi un element de răspuns al Bisericii la
preocupările omului de astăzi. |