01. Condacul Apărătoare Doamnă, glasul plagal al IV-lea, de Ioan Zmeu. Cântarea a fost compusă de către Patriarhul Serghie al Constantinopolului, la anul 626, în semn de mulțumire față de Maica Domnului, care a salvat orașul Constantinopol, printr-o minune, în timpul asediului avarilor și perșilor. Acest condac a fost adăugat Imnului Acatist al Bunei Vestiri, compus, cel mai probabil, de Sf. Roman Melodul (sc. V-VI). 02. Imnul de la Oxyrynchos, sec. al III-lea – cel mai vechi imn creștin cu notație muzicală, descoperit până astăzi. Imnul este dedicat Sfintei Treimi, iar textul, notat pe un papirus, este însoțit de semiografie muzicală pentru compozițiii vocale, bazată pe alfabetul limbii grecești antice. A fost descoperit în groapa de gunoi a orașului antic egiptean Oxyrynchos, alături de alți 2000 de papiruși. Sistemul notației a fost decodificat, la începutul secolului al XX-lea, de profesorul Pellmann.
03.
Alleluia, psalmul 112
(fragment) în limbile latină și greacă, din repertoriul paleoromaic.Stilul
paleromaic (engl. “Old Roman chant”, fr. “répertoire Vieux Roman”) reprezintă o
tradiție veche a Bisericii din Roma, care s-a format începând cu secolele al
VII-lea și al VIII-lea și a dăinuit până în secolul al XIII-lea, dezvoltându-se
în sudul Italiei, sub influența coloniilor grecești;
„Caracterul său evident oriental,
care conferă un aspect de cantilație ornamentată nu este cu nimic surprinzător ținând
cont de faptul că, în această perioadă, Italia era sub conducerea împăratului
bizantin și reprezenta, de asemena, un tărâm în care se refugiau largi colonii
de greci. [...] Vecerniile de la slujba Învierii sunt fascinante pentru
solemnitatea rânduielii liturgice și pentru amplitudinea cântărilor.
Psalmodierea alterna cu Alleluia, cântare a cărei desfășurare melismatică se
caracteriza printr-o luxurianță ce nu se mai întâlnește în nicio altă perioadă
a anului liturgic (pentru repertoriul religios occidental n.n.).
(Marcel Pérès)
04.
Prochimenul O Kyrios evasileusen
(Domnul a împărățit),din
repertoriul paleoromaic, ce se cântă la Slujba Vecerniei Sfintelor Paști de
Luni (Manuscrisul „Latin 5319” din Biblioteca Vaticanului) - după o intepretare
a luiLykourgos Angelopoulos (Atena) alături de corul „Organum” (Paris), dirijat
de Marcel Pérès
05.
Psalmul 102, plagalul glasului al IV-lea, tradiție athonită. Prima consemnare a
fost realizată de Arhonte Protopsalt Lykourgos Angelopoulos în anul 1976.
06.
Să tacă tot trupul,
heruvic din Sâmbăta Patimilor, plagalul glasului I, de Iacov, Protopsaltul
Marii Biserici a lui Hristos de la Constantinopol (+1800).
07.
Imnul Trisaghion Sfinte Dumnezeule,
glasul II (în limbile română, greacă și slavonă) de Nectarie Schimonahul.
„Puternic” de Gheorghe Cretanul (+1815).
08.
Binecuvântările Învierii (fragment), plagalul glasului I, de Petru, Lampadar al
Marii Biserici a lui Hristos din Constantinopol (+1777).
09.
Prochimenul Apostolului Cântați
Dumnezeului nostru, cântați, glasul al III-lea, de Simon
Karas.
10.
Lecturarea Apostolului de la Slujba Înmormântării, în stil ecfonetic. Notația
ecfonetică își are începuturile încă din secolul al IX-lea, iar ultimele surse
sunt din secolul al XIV-lea. Ea era folosită pentru citirea textelor din
Evanghelii, Faptele Apostolilor și texte din profeți.
11.
Prohodul Maicii Domnului, plagal glas I și III, melodie tradițională.
12.
Slava pe opt glasuri la Vecernia Adormirii Maicii Domnului, de Petru Lampadarie
(+1777).
13.
Kratimă, glasul I, de Anton Pann. Kratimele sunt melodii puse pe silabe fără
niciun sens, precum te, ri, re, to, ro,
ti, ne, na. Aceste compoziții aparțin genului calofonic și
reprezintă o jubilație, simbolizând cântarea mai presus de cuvinte a cetelor
îngerești, care este adusă în fața tronului dumnezeirii.
|
Adevăr Divin
