Tâlcuirea Crezului

Îl rostim la fiecare oficiere a Sfintei Liturghii. Îl citim împreună cu rugăciunile noastre personale. EI reprezintă credința dreptcredincioșilor și a celor prevăzători, însă celor ce au fost amăgiți de gândirea lumească și celor ce au fost îmbătați de aromele acestei lumi le este greu să accepte și să păstreze această credință. Adevărații credincioși cred în cuvântul Domnului și așteaptă cu trezvie împlinirea lui.

EI reprezintă credința voastră, o, purtătorilor de Hristos, credința strămoșilor voștri dreptcredincioși. Fie aceasta și credința copiilor voștri, din generație în generație, până la capătul călătoriei! Aceasta este credința ortodoxă mântuitoare, care nu a fost niciodată rușinată. Cu adevărat, aceasta este credința poporului ales, a celor ce poartă icoana lui Dumnezeu în ei înșiși. La Judecata lui Hristos, în Marea Zi, ei nu se vor întrista, ci vor primi viață și vor fi numiți „binecuvântați”.

Despre autor

Prefață

Crezul- Simbolul de credință

I. „Cred într-Unul Dumnezeu”

II. „Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute

III. „Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii”

IV. „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”

V. „Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”

VI. „Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat”

VII. „Și a înviat a treia zi, după Scripturi

VIII. „Si S-a înălțat la ceruri și sade de-a dreapta Tatălui”

IX. „Si iarăși va să vie cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit

X. „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede; Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci

XI. „Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”

XII. „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor

XIII. Aștept învierea morților”

XIV: „Și viața veacului ce va să vie”

„Cred într-Unul Dumnezeu”

Cine seamănă semințe bune pe un câmp ce nu a fost curățat? Un om rațional nu va face așa ceva. Un om rațional va acționa în acord cu cuvântul lui Dumnezeu. El va curăța mai întâi câmpul de neghină și apoi va semăna semințe bune.

Câmpul este sufletul uman, neghina – politeismul, sămânța bună – credința într-un Dumnezeu.

Să credem într-un singur Dumnezeu ne pare azi ceva firesc și evident totodată; să credem în mai mulți dumnezei – ceva absurd și prostesc. Dar nu Întotdeauna a fost așa. Au fost timpuri în care doar câțiva oameni de pe pământ credeau într-un Dumnezeu, apoi au venit alte timpuri când un întreg popor credea într-un Dumnezeu. Toți ceilalți, care erau politeiști, priveau pe
monoteiști cu dispreț, deoarece considerau că aceștia aveau un singur Dumnezeu, și deci prea puțin. Monoteiștii, la rândul lor, îi priveau pe politeiști cu mirare și tristețe, deoarece ei, având mulți dumnezei, de fapt nu aveau nici unul.

Credința într-un Dumnezeu trebuia să fie primită mai întâi de la un martor de încredere, pentru ca mai apoi ea să fie semănată în sufletele oamenilor ca în câmp. Martorul cel mai de încredere ce a adus mărturie pentru un Dumnezeu unic și contra mulțimii de zei a fost însuși Dumnezeul cel Unul, Viu și Adevărat. El Însuși Și-a adus mărturie când a spus prin vrednicele Sale slugi: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! (leș. 20, 2-3).

Dumnezeul cel Unul, Viu și Adevărat S-a revelat treptat. În mijlocul neghinei politeiste, El a găsit câteva câmp uri mici, pe care le-a curățat, le-a purificat și a semănat peste ele sămânța bună a credinței. Acestea erau sufletele câtorva bărbați drepți. Aceste suflete erau ca niște lumânări pregătite, pe care El le-a aprins, și acestea au luminat în întunericul politeismului, fi lumina luminează în întuneric si întunericul nu a cuprins-o (In 1,5). Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Iov, Iosif, Moise, Isaia și Daniel au fost lurnânările Domnului – aprinse fiecare în parte.

Astfel, Dumnezeul cel Unul, Viu si Adevărat S-a revelat întregului neam al lui Iacov sau Israel. În marea Sa milă, ‚El S-a revelat lor mai întâi pe pământurile Egiptului, un ținut străin, apoi în pustiu, pământul nimănui, și apoi în Canaan, pământul lor. Și, pentru un timp, întregul neam a mărturisit: „Cred intr-un Dumnezeu!”

Dar oamenii înduhovniciți au început să se clatine în credința lor. Aceasta a durat mai multe secole. Exista pericolul ca lumina să se mistuie în întuneric și din focul aprins să rămână doar cenușa. Cunoscând pericolul, Dumnezeul cel Unul, Viu și Adevărat, Milosrivul Dumnezeu a trimis printre oameni pe Fiul Său, Domnul Iisus Hristos: