CAPITOLUL 3: Însușirile dragostei
Sfântul Isaac Sirul zugrăvește
astfel desăvârșita dragoste: „Dragostea de Dumnezeu este după natura ei
foc mistuitor și, când fără de măsură cuprinde pe cineva, conduce acel
suflet spre extaz. Cel ce a gustat această dragoste nu poate să o
cuprindă pe ea în inima lui și să o suporte. Și o schimbare neobișnuită
află întru el pe măsura calității iubirii lui. Iată și semnele vădite
ale acesteia: fața omului se face ca de foc și plină de bucurie, iar
trupul lui capătă o căldură neobișnuită. Frica și strâmtorarea se
îndepărtează de la el și acesta ajunge la extaz. Puterea ce ținea mintea
lui adunată (întru cele pământești) îl părăsește și ajunge astfel la
duhovnicească contemplație. Și pe cea mai înfricoșătoare moarte o
socotește el ca bucurie. Această contemplație a minții nu-;l părăsește
nicicum, neîncetat aflându-;se el cu gândul la cer… De această
duhovnicească îmbătare au fost cuprinși odinioară Apostolii și
mucenicii. Cei dintâi au străbătut întreaga lume, ostenindu-;se și
pătimind nenumărate scârbe și necazuri. Ceilalți și-;au vărsat sângele ca
apa din mădularele lor tăiate și nu s-;au descurajat în înfricoșătoare
patimi, ci le-;au răbdat cu bărbăție”. De o astfel de dragoste a fost
cuprins, de pildă, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei.
Arestat din porunca împăratului roman Traian, el a trebuit să fie dus la
Roma și acolo, înaintea poporului, conform sentinței, să fie sfâșiat de
lei. Sfântul Ignatie cu glas înalt a mulțumit lui Dumnezeu pentru
această sentință și cu cea mai mare bucurie s-;a lăsat legat în lanțuri.
Sufletul lui era cuprins de dumnezeiască dragoste. Pe drumul către Roma
însă, dintr-;o dată, el a început să se clatine, dar nu de acea așteptată
moarte, ci din pricina dragostei creștinilor din Roma. El a început să
se teamă, ca nu cumva din prea multă dragoste pentru el aceștia să
intervină înaintea stăpânitorilor, ori prin vreun alt mijloc să
zădărnicească împlinirea sentinței condamnării la moarte. Și iată,
în drumul spre Roma episcopul le-;a scris creștinilor o scrisoare
păstrată până astăzi, în care fierbinte îi ruga să nu-;l împiedice să
moară pentru Hristos, pe Care el Îl iubea din toată ființa sa. Prin
înduioșătoare cuvinte îi ruga doar un singur lucru: să se roage pentru
el la Dumnezeu, ca să-;i dea puteri să împlinească cu fapta ceea
ce spune prin cuvânt, și nu numai să se numească creștin, ci să se și
arate astfel înaintea lui Dumnezeu. „Lăsați-;mă, scrie el, să mă fac
hrană fiarelor, prin care voi putea să ajung la Dumnezeu! Eu sunt grâul
lui Dumnezeu și doresc să fiu măcinat de dinții fiarelor, ca să mă
prefac în pâine curată la Dumnezeu. Rugați-;vă pentru mine, să fiu jertfă
bineplăcută lui Dumnezeu…! Iertați-;mă, eu știu ceea ce-;mi este mai de
folos. Acum încep să devin ucenicul lui Hristos, când nu mai doresc
nimic din lucrurile cele văzute și nevăzute, ci doar una: să ajung la
Hristos. Focul, crucea, haita de fiare, tăierea, sfâșierea, ruperea
oaselor, zdrobirea mădularelor și ciopârțirea întregului trup și orice
altă muncă diavolească să mi se întâmple mie, numai să-;L primesc pe
Iisus Hristos! La nimic nu-;mi folosesc desfătările pământești, nici
împărăția acestei lumi. Mai bine este pentru mine să mor pentru Hristos
Iisus decât să împărățesc până la sfârșitul pământului. Pentru că ce-;i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mat. 16, 26). Însetez după Domnul…
Îl caut pe El, Cel Care a murit și a înviat pentru noi. Iertați-;mă,
fraților, nu mă opriți să merg către viață! Iisus este viața celor ce
cred… Dacă cineva Îl are pe El în inima lui, va înțelege ceea ce caut și
va arăta milă către mine, cunoscând de ce dragoste sunt cuprins…
Dacă vă voi cere cele potrivnice (adică să mă izbăviți de moarte), nu
mă ascultați, ci urmați cele pe care vi le-;am scris acum!... Dragostea mea e către Cel răstignit pe cruce,
și nu către lucrurile lumești… Singur Dumnezeu-;Tatăl și Domnul Iisus
Hristos să vă încredințeze că spun adevărul. Rugați-;vă și voi împreună
cu mine, ca să primesc prin Sfântul Duh ceea ce năzuiesc… Dacă sufăr, și
voi nu mă împiedicați, aceasta înseamnă că mă iubiți!”... Sentința
osândirii la moarte a viteazului ostaș al lui Hristos a fost
îndeplinită. Dumnezeu a răspuns rugăciunii credinciosului Său rob. El a
fost sfâșiat de fiare la Roma. Multe sunt pildele de dragoste
fierbinte către Dumnezeu, pecetluite cu sângele sfintei mucenicii, ori
mărturiile arătate în diferite chipuri de nevoință pentru Hristos,
ajunsă până la jertfă de sine. Toți sfinții, cuprinși de dragoste
serafică, au socotit ca nimic suferințele și umilințele pentru Hristos,
precum și greutățile legate de slujirea aproapelui, pentru că erau
îmbătați în fericirea inimii lor de dragostea către Preadulcele Iisus. Însă
nu numai sfinții de seamă au fost astfel. Și cei mai obișnuiți
creștini, arzând de dumnezeiască dragoste, cu resemnare își poartă
crucea lor, slujesc aproapelui, iartă toate tuturor, îi iubesc chiar și
pe vrăjmașii lor, binecuvântează pe cei care îi blestemă, fac bine celor
ce-;i urăsc și se roagă pentru aceia care îi obijduiesc și îi prigonesc
(Mat. 5, 44).
|