Acum douăzeci de ani, când m-;am gândit să scriu o
carte despre tristețe, credeam că m-;am întristat destul la viața mea ca să știu
totul despre subiect. Am întors pe toate fețele tristețea mea și toate
tristețile văzute, auzite și citite, până când am înțeles că tristețea nu este
o simplă stare care se abate asupra noastră și nici măcar un motiv care poate
sta închis între coperțile unei cărți, ci este, mai degrabă, un personaj care
ne bântuie în cele mai nepotrivite ceasuri ale vieții, apărând sub diferite
chipuri și înfățișări. Uneori, tristețea conviețuiește cu noi ca animalele
sălbatice care se furișează fără să le vedem, ca o pasăre ascunsă sub acoperiș,
ca șoarecele care fuge când se aprinde lumina. Simțim că este pe undeva, dar nu
știm în care ascunziș al sufletului petrece. Alteori, tristețea e ca o
degerătură într-;o noapte de primăvară, despre care nu știm dacă a stricat floarea
copacilor sau nu. Deși, între toate arătările tristeții, există și cea pe care
Însuși Dumnezeu o trimite, odată cu fericirea lacrimilor celor curățitoare de
păcate.
Savatie Baștovoi este autorul a peste 20 de cărți,
multe dintre ele fiind traduse în Franța, Italia, Germania și SUA. Le Figaro îl
prezintă ca pe „un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică,
românescă și dramatică”, iar Le Monde remarcă „o scriitură luminoasă și
impecabil construită”. Cartea de față este o genealogie a Depresiei în care
stilistica Bizanțului ascetic se împletește firesc cu pasajele de poezie
copilăroasă, atât de specifice autorului. |
Adevăr Divin
