Când îi găsim scuze pentru
indispozițiile, iritările, indiferența sau tăcerile prelungite, punându-le pe
seama unei copilării nefericite și încercăm să acționăm ca terapeuți, înseamnă
că îl iubim prea mult. Când citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem
toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când nu ne plac valorile lui, comportamentul și caracterul lui, dar le
suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare și tandre, va
dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult. Când
relația cu el ne periclitează ființa emoțională, și poate chiar sănătatea și
integritatea corporală, e deja clar că îl iubim prea mult. În pofida
durerii și insatisfacției la care dă naștere, o iubire exagerată este atât de
obișnuită pentru foarte multe femei, încât ajungem să credem că așa trebuie să
decurgă o relație intimă. Majoritatea femeilor au iubit în felul acesta cel
puțin o dată în viață, iar pentru multe altele o asemenea relație a fost ca un
leit-motiv. Pentru unele din noi, partenerul de viață și relația cu el devin
atât de obsedante, încât nici nu ne mai comportăm normal. În această carte
vom insista asupra motivelor pentru care atâtea femei aflate în căutarea unui
bărbat care să le iubească par să găsească, inevitabil, parteneri labili,
lipsiți de sentimente. Vom analiza de asemenea și motivul pentru care, chiar și
atunci când înțelegem că relația pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne
vine totuși atât de greu să îi punem capăt. Vom vedea cum o iubire normală
devine exagerată atunci când, deși partenerul este nepotrivit, indiferent sau
indisponibil, nu putem renunța la el - ba chiar îl dorim și avem nevoie de el
mai mult ca înainte. Vom ajunge să înțelegem cum nevoia de dragoste, dorința
arzătoare de a iubi, dragostea însăși se transformă în dependență. |