Creștinul și frizerul
Un
creștin și un bărbier care nu credea în Dumnezeu mergeau prin cartierele din
oraș.
Bărbierul
îi spune creștinului: „Uite, de asta nu pot să cred în Dumnezeul despre care
îmi tot vorbești, într-un Dumnezeu al Iubirii. Dacă Dumnezeu ar fi așa cum spui
tu, nu ar permite ca acești vagabonzi să se drogheze și să aibă alte obiceiuri dăunătoare. Nu, nu
pot crede într-un Dumnezeu care permite toate astea”.
Creștinul
nu i-a spus nimic până ce s-au întâlnit cu un om extrem de neîngrijit. Părul îi
cădea până la umeri și era nebărbierit de mult.
Creștinul
i-a zis frizerului: „Nu ai fi un bărbier bun dacă ai permite să existe un om așa
de neîngrijit care să trăiască aici fără să fie tuns frumos și bine bărbierit”.
Indignat,
frizerul a răspuns: „De ce dai vina pe mine pentru condiția acestui om? Nu am ce-i
face dacă așa este el. Nu a venit niciodată la frizeria mea, eu aș putea să-l
aranjez și să-l fac să arate ca un cavaler dacă ar veni și mi-ar cere asta”.
Creștinul
l-a privit drept în ochi pe frizer și i-a zis: „Atunci nu poți da vina pe Dumnezeu
că permite ca acești oameni să trăiască pe drumuri greșite. El tot timpul încearcă
să-i invite să se apropie, ca prin Cuvântul lui să fie salvați și să li se
îndeplinească promisiunile, dar ca și acest om, nu i-au cerut nimic”.
Decizia
ține de fiecare; trebuie doar să-l inviți și să-i dai voie să-ți intre în inimă.
(Anonim)
Nenorocire sau binecuvântare
Într-un
sat mic, trăia un bătrân cu băiatul lui de 17 ani.
Într-o
zi, singurul cal alb cu care lucra a sărit gardul și a fugit cu niște cai sălbatici.
Lumea din sat murmura: „Ce nenorocire pe dumneata, nea Cipriane!”, iar el, liniștit,
răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e o binecuvântare” .
La câteva
zile după, calul alb s-a întors cu un alt frumos cal sălbatic, iar lumea îl saluta
pe bătrân, zicându-i: „Ce noroc!”, la care
nea Ciprian răspundea: „Poate e un noroc, poate e o nenorocire .
După alte
câteva zile, băiatul adolescent, în timp ce urca pe calul sălbatic pentru a-l îmblânzi,
a fost dărâmat și și-a fracturat un picior
și din cauza asta a început să șchiopăteze, iar oamenii îi spuneau bătrânului: „Ce nenorocire pe capul tău, omule”,
la care el răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e un noroc”.
După o
vreme, a izbucnit războiul și toți tinerii din sat au fost luați la luptă în fruntea
frontului, dar pe băiatul lui nu l-au luat pentru că șchiopăta. Și toată lumea din
sat când îl saluta pe bătrân îi spunea: „Ce binecuvântare pe capul tău, nea Cipriane!”
Iar el, cu credința lui de neclintit, a răspuns din nou: „Numai Dumnezeu știe, poate
este o binecuvântare, poate este o nenorocire”.
Într-adevăr,
numai Dumnezeu știe și el niciodată nu se înșeală.
Mulțumiri
lui Luis Vece
Cristos cel din chilie
O legendă veche
norvegiană povestește despre un om pe nume Haakon care avea grijă de o chilie. Acolo
mergeau oamenii să se roage cu mult devotament.
În acea
chilie era o cruce foarte veche. Mulți mergeau acolo pentru a se ruga la Domnul
Cristos pentru o minune.
Într-o
zi, pustnicul Haakon a vrut să-i ceară o favoare. Era împins de un sentiment de
generozitate. A îngenuncheat în fața crucii și a zis: „Doamne, vreau să sufăr pentru
tine. Lasă-mă pe mine să sufăr în locul tău. Vreau să te înlocuiesc pe cruce”. Și
a rămas cu privirea ațintită pe cruce, în așteptarea unui răspuns.
Domnul
a deschis gura și a vorbit. Cuvintele veneau din înalt, murmurătoare și dojenitoare:
„Slujitorul
meu, îți îndeplinesc dorința, dar cu o condiție”. „Care, Doamne?” a întrebat implorând
Haakon. „Este o condiție grea? Sunt dispus s-o îndeplinesc cu ajutorul tău, Doamne!”
Ascultă:
„Orice s-ar întâmpla și orice vei vedea, trebuie să nu vorbești niciodată”. Haakon
a răspuns: „Îți promit, Doamne!” Și au făcut schimbul. Nimeni nu și-a dat seama
de înlocuire. Nimeni nu l-a recunoscut pe pustnic, țintuit în cuiele de pe cruce.
Domnul ocupa locul lui Haakon. Iar acesta, pentru multă vreme și-a ținut promisiunea.
Nu a zis la nimănui nimic, dar într-o zi, a venit un om bogat care, după ce s-a
rugat, și-a uitat acolo geanta diplomat. Haakon a văzut-o și nu a zis nimic. Tot așa a tăcut și când un sărac, venit la două ore după aceasta, a luat
geanta celui bogat. N-a zis nimic nici când un băiat s-a închinat la el puțin
după aceea și i-a cerut binecuvântarea să plece într-o călătorie lungă.
Pag.
7 – 11 |