Nunta este o modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu, căci sensul vieții noastre este cel pus de Dumnezeu în noi, acela de a-L cunoaște pe Iisus Hristos și prin El întreaga Sfântă Treime.
Deci, familia creștină are posibilitatea să devină sanctuarul, templul Duhului Sfânt, o biserică vie în care sălășluiește Dumnezeu. Sfințenia nunții devine astfel ușa sau poarta cerului, a împărăției lui Dumnezeu. Așa să ne reprezentăm în suflet nunta. Altfel spus, transfigurarea naturii materiale a legăturii mirilor, în natură îndumnezeită, sfântă, prin care cei doi dobândesc o simțire a vieții, adică a lui Hristos Însuși. Unirea aceasta a mirilor cu Hristos începe de aici de pe pământ, coborând cerul prin viață curată și rugăciune, iar Hristos conduce pământul firii lor către cer, prin crucea răbdării necazurilor.
Taina aceasta a cunoașterii între oameni și a lui Dumnezeu începe prin gândirea în inimă. Inima este locul de întâlnire cu Hristos și cu ceilalți. De aceea vorbesc inimii voastre acest cuvânt: nunta este modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu. Să nu uitați!
Toate puterile sufletești concură în actul iubirii, dar voința este motorul. Dacă vrei, poți să iubești, dar numai să știi pe cine iubești și de ce trebuie să iubești, ca iubirea ta să fie deplină. Voința este un dar al lui Dumnezeu prin însăși firea noastră. Suntem născuți prin botez spre o libertate a spiritului nostru.
Noi suntem liberi să iubim pe cine vrem. Dacă iubești pe drac, energia iubirii tale scade, se topește și piere. Iubire fără dăruire (fără jertfă) nu se poate, dar dracul nu îți dă nimic, ci îți ia și ce ai. Dracul nu vrea să poată iubi, el vrea numai să urască și să distrugă iubirea prin ura sa. Dumnezeu îți respectă libertatea și vine în relația de iubire în întâmpinarea ta, total, în stare de jertfă, fără rezerve.
Mai mult, Dumnezeu te iubește și atunci când tu Îl urăști – că îți dai seama, sau nu. El te păstrează în taina inimii Sale, căci iubirea este posibilă numai între persoane egale, cu libertate egală, în stare să spună: “Da, și eu te iubesc!”. Altfel este siluire, e viol, e ură și nu este iubire. Căutați să-L iubiți pe Hristos și pe cei ce-L iubesc pe El, și nu pe drac. Deci, ca mirii să nu piardă iubirea trebuie să pună în funcțiune “motorul iubirii”. Motorul iubirii este voința de a iubi.
Unitatea căsătoriei este o unitate în natură, dar și în funcții și că: această funcționalitate, acest viu este întreținut de Hristos prin harul Duhului Sfânt, iar soții ajung să fie un trup și un duh în sânul Tatălui, unde se împărtășesc de iubire și pot participa la viața Sfintei Treimi. Sau altfel: fiecare dintre soți își dăruiește libertatea sa celuilalt, dar nu în sensul că se îngrădesc, ci că numai prin celălalt se pot realiza, se pot desăvârși, trăiesc prin celălalt și pentru celălalt. Ori că ei constituie un întreg nu prin completare, în ideea că fiecăruia îi lipsește ceea ce are celălalt și prin unire se întregesc, ci că întregirea lor vine prin Hristos, care este și Dumnezeu și om și orientează viața acestei mici biserici pământești spre o viață cerească prin sfințirea lor prin harul lui Hristos, pentru Hristos și prin Hristos cu Dumnezeu Treimea.
Întrebare (Ioana): Părinte, ce să fac dacă iubesc pe soțul meu și nu mi se răspunde din partea lui tot cu iubire, să divorțez?
Răspuns: Îl reclami la Dumnezeu!
De aceea să știi că „trăiești doar prin ceea ce te face să te dăruiești”. Dăruindu-te dăinui, exiști. Așadar, dăruirea se preschimbă în viață numai prin iubirea dintre soți. |