| DESCRIERE Jurnalul unui caine scris de un puric Dan - Dulci (Dan Puric) 
 ...din carte:
 
 Draga Astor
 (a treia scrisoare)
 
 Din motive încă necunoscute mie, dar care pe tati l-au marcat profund, ne-am mutat cu locuința.
 
 Ne-am mutat de la o casa cu trei camere într-o grasoniera. Ce este garsoniera? Un coteț mai mare!
 
 Starea lui tati nu mi-a plăcut deloc. Este cuprins de o tristete 
profundă. Parcă necazurile mai multor generatii s-au adunat brusc și 
l-au înconjurat.
 
 Cred ca este profund decepționat de oameni. Ce să-ți spun, tati a 
început încet, încet să devină unul de-ai noștri, adică un câine 
veritabil.
 
 Pesemne de aia pe mine mă înțelege mai mult și mai deloc pe semenii lui.
 Totuși, ca un om să aprecieze viața unui câine înseamnă că semenii lui,
 oamenii, i-au făcut mari necazuri, i-au pricinuit nespuse suferințe.
 
 Am incercat să-l scot din starea asta, apucându-l cu colții de mânecă și trăgându-l. I-am adus mingea, să ne jucăm.
 
 Degeaba, tot ce a făcut, a făcut din inerție. Il cunosc, o să-i ia ceva 
vreme ca să-și revină la normal. Cu toate că tati este un om aparte.
 
 Este un fel de om-câine, adică știe să sufere în tăcere și să nu urască 
pe cel care i-a pricinuit suferința, așa cum noi nu ținem minte 
nedreptatea stăpânului atunci când acesta ne-o face.
 
 …………………
 
 O observație aparte
 
 Astăzi l-am auzit pe tati, în timp ce vorbea cu un prieten, făcându-mi 
în mod indirect cea mai frumoasă declarație de dragoste, atunci când a 
spus că în clipa în care eu am sosit în viața lui, el era pe cale să-și 
piardă copilăria, lucru cel mai grav care se poate întâmpla în viața 
unui om.
 
 Tati a spus mai apoi că lucrul acesta se manifestă ca o moarte 
sufletească ce te cuprinde încet, fără să-ți dai seama. Un fel de 
seriozitate sterilă pe care oamenii o confundă cu maturitatea.
 
 Tati îi spuse apoi prietenului că observase cu groază cum încet, încet, 
începuse să intre în rând cu lumea, dar că el știa și simțea de mult că 
lumea în care trăia începuse să-și piardă rostul.
 
 Dar să vă spun mai departe. Tati îi spunea prietenului său că începuse 
să fie marcat excesiv de problemele sale de la serviciu și nu mai putea 
tresări in fața gingășiei unui fir de iarbă.
 
 I-a spus apoi amicului său că revelația a avut-o atunci când, într-o 
dimineață, în timp ce mă ducea la plimbarea zilnică din Parc, la 
intrare, pe un afiș imens, observă fotografia cu fața unui nene, care se
 ruga de oameni si cerul si pământul să-l aleagă primar, că el o sa-i 
ajute.
 
 Tati i-a spus ca fotografia arăta chipul unui om gras care abia încăpea 
pe afiș, a cărui fată, bine hranitaavea tendința să iasă afară din 
afișe....
 |