CU CE AUTORITATE FACI ACEASTA?
Prin intermediul
istoriei și grație descoperirilor științifice și arheologice recente, fiecare
dintre noi își poate da seama în prezent că diferitele biserici creștine au
cheltuit multă energie pentru a ascunde apartenența unui număr mare de
fondatori ai religiilor lor la Marea Școală Inițiatică Eternă cunoscută în acea
perioadă sub numele de Fraternitatea Eseniană Nazarineană. Această Școală a
misterelor era foarte cunoscută pe vremea lui Iisus Hristos. Toată lumea era de
acord asupra faptului că cei mai mari profeți ai Israelului proveneau din rândurile
acestei școli. Oamenii considerau că învățăturile Școlii Eseniene se inspirau
direct din învățăturile secrete transmise de însuși Moise unui cerc de șaizeci
și șase de discipoli. Circulau și zvonuri în legătură cu o înaltă cunoaștere egipteană în care Moise fusese inițiat la rândul său și care le era
cunoscută membrilor acestei Școli.
Chiar
dacă Școala Eseniană a deranjat multă lume de-a lungul timpului și a făcut să
apară multe legende, oamenii în general i-au apreciat pe esenieni pentru onestitatea
lor, pentru caracterul pașnic, generozitatea și talentele de vindecători pe care le
manifestau atât în slujba săracilor, cât și în cea a bogaților. Creștinismul oficial a depus atât de
multe eforturi pentru a șterge din istorie urmele esenienilor, încât multe elemente specifice
comunității lor nu au rezistat până în zilele noastre. Se pune întrebarea: „De ce le-a fost frică diferitor
biserici de originea învățăturilor lor și de
ce s-au străduit atât de mult să-i oculteze existența prin orice mijloace, mergând chiar până exterminare fizică, tortură sau excomunicare... ?” Aceasta
este o întrebare fundamentală pentru orice creștin și chiar pentru orice om, deoarece acesta
este un aspect specific tuturor religiilor și doctrinelor din lume. Dacă vom
căuta puțin, vom putea descoperi peste tot aceeași încăpățânare de a ascunde
adevărata educație a fondatorului.
Răspunsul se poate găsi în următorul fragment din Evanghelia
după Matei: Iisus a intrat în Templu fi, în timp ce le oferea oamenilor învățătura
Sa, un grup de preoți fi de bătrâni ai poporului s-au apropiat fi L-au
întrebat: Cu ce autoritate faci tu ceea ce faci? Cine ți-a dat această
autoritate?” Iisus a răspuns: „Și Eu vreau să vă pun o singură întrebare fi
dacă veți reuși să-mi răspundeți la ea vă voi spune fi Eu cu ce autoritate fac
aceasta. Botezul lui Ioan de unde provenea? Din Cer sau de la oameni?” Preoții
au început să gândească astfel: „Dacă spunem că este de la oameni toți vor râde
de noi pentru că toți îl socotesc pe Ioan proroc. „Atunci au
decis să-I răspundă lui Iisus: „Nu știm!” Iar El a replicat: „Atunci nici Eu nu
vă spun cu ce autoritate fac ceea ce faci”
De fapt este aceeași poveste despre autoritate și despre
puterea asupra maselor care decurge în mod natural de aici. Ignoranța a servit
mereu celor care doresc să uzurpe o autoritate, așa cum au făcut acei preoți și
bătrâni care i-au răspuns Învățătorului: „Nu știm!” Ei se ascundeau sub
minciuna unei false necunoașteri, întreținute premeditat pentru a subjuga
oamenii în ignoranță, când de fapt ei aveau responsabilitatea de a le dezvălui
acestora cunoașterea. Fariseii și preoții erau de acord cu cunoașterea doar în măsura
în care oamenii nu ieșeau din plasa autorității lor uzurpatoare. În realitate,
ei propagau o falsă cunoaștere, care înlănțuie omul în ignoranță și îl ține cu picioarele
și mâinile legate de puterea celor care nu au nicio autoritate legitimă asupra
lui.
Iisus apare din această perspectivă ca un rebel uzurpator
al puterii, ca un eliberator al omului, ca un inițiator al
sufletelor, ca un învățător al adevăratei cunoașteri, ca un medic, ca un
prieten... Așadar, o ființă evident deranjantă pentru toate autoritățile vremii.
Bisericile
au ascuns în mod conștient originile creștinismului pentru a ucide încet
adevărata Învățătură a lui Iisus, cu scopul de a dobândi o mare putere de dominație
asupra conștiințelor, Creștinismul autentic este perla prețioasă a tuturor
religiilor și a tuturor învățăturilor inițiatice. Creștinismul este o religie
profund individualistă, care invită în același timp la iubirea față de semeni. Creștinismul
reunește toate opozițiile și revelează toate influențele ascunse care pot
acapara omul. În esența sa, creștinismul tulbură lumea, dar bisericile au făcut
tot posibilul ca lumea să-I accepte fără a fi prea mult deranjată. Acesta este
un compromis; la fel este și istoria umanității.
Învățătorul
Iisus a fost un orator perfect, deoarece preoții .și fariseii nu puteau răspunde la întrebările Lui fără a-și dezvălui imediat impostura.
Pag.
13 – 17 |