Eroul cu o mie de chipuri

Eroul cu o mie de chipuri de Joseph Campbell este ghidul esential pentru oricine vrea sa inteleaga puterea miturilor si povestilor care ne modeleaza viata. Fie ca esti pasionat de mitologie, fan al universurilor Harry Potter, Star Wars, Game of Thrones sau antreprenor in cautare de inspiratie, aceasta carte iti dezvaluie esenta „calatoriei eroului” — un model universal al transformarilor personale.

Campbell, unul dintre cei mai influenti mitologi si teoreticieni ai miturilor, a dedicat o viata studiului povestilor si simbolurilor care traverseaza culturile. El ne arata cum teme precum visele, mitul renasterii si provocarile interioare sunt comune tuturor oamenilor, iar povestile din intreaga lume sunt, in esenta, o singura poveste: povestea noastra comuna.

Eroul cu o mie de chipuri nu este doar o carte, ci o invitatie de a porni in propria ta aventura de descoperire si transformare, dezvaluindu-ti potentialul ascuns si forta interioara care te poate ghida prin orice provocare a vietii.

Eroul cu o mie de chipuri, studiul clasic transcultural al lui Joseph Campbell despre calatoria eroului, a inspirat milioane de oameni si a deschis noi domenii de cercetare si explorare. Este prima lucrare care combina intuitiile spirituale si psihologice ale psihanalizei moderne cu arhetipurile lumii mitologice si creeaza o adevarata harta care permite orientarea pe calea vietii contemporane. Examinand miturile eroice in lumina psihologiei moderne, cartea analizeaza nu doar modelele si stadiile mitologiei, ci, de asemenea, relevanta acesteia pentru vietile noastre de azi si pentru viata oricarei persoane aflate in cautarea unei existente deplin realizate.

*

„In cele trei decenii de cand am descoperit Eroul cu o mie de chipuri, aceasta carte a continuat sa ma fascineze si sa ma inspire. Joseph Campbell scruteaza prin secole si ne arata ca suntem cu totii conectati la nevoia fundamentala de a asculta povesti si de a ne intelege pe noi insine. Privita ca o carte, este minunat sa o citesti; vazuta ca iluminare in privinta conditiei umane, este o revelatie.''

George Lucas, realizatorul filmului Razboiul stelelor

„Cuvintele lui Campbell au o greutate extraordinara, nu doar printre savanti, dar si printre numeroasele persoane care gasesc cercetarea cailor mitologice intreprinsa de el relevanta pentru viata lor de azi. […] Cartea pentru care el este faimos, Eroul cu o mie de chipuri, este o stralucita examinare, prin intermediul vechilor mituri ale eroului, a luptei eterne a omului pentru identitate.''

Revista TIME, ian. 1972

„Nu m-am intors niciodata mai des la o carte, de cand am absolvit facultatea, decat la aceasta si de fiecare data descopar noi intelesuri ale calatoriei umane. Fiecare generatie va gasi in Eroul o intelepciune care trece peste veacuri.''

Bill Moyers, realizatorul emisiunii TV, NOW with Bill Moyers

„In aceasta lume obisnuita, gri si dezvrajita, Joseph Campbell si al sau monomit propun o chemare la aventura spre o lume speciala, mai buna si mai frumoasa. El dezvaluie cititorilor elixirul care trebuie recuperat si ii indeamna sa aiba curajul de a deveni eroii propriei lor calatorii. Iar lectia suprema pe care fiecare trebuie s-o invete din aceasta carte este ca adevarata calatorie a eroului, poate cea mai frumoasa dintre ele, este chiar viata lui.”

Mihai Manescu, scenarist şi producător de film

PREFATA 5

PROLOG – Monomitul 7
PARTEA I - Aventura Eroului 51
1. Plecarea 53
2. Initierea 98
3. Intoarcerea 191
4. Cheile 238
PARTEA A II-A - Ciclul cosmogonic 245
1. Emanatii 247
2. Nasterea din Fecioara 285
3. Transformarile eroului 299
4. Disolutia 347
EPILOG - Mitul si societatea 360

Bibliografie 371
Lista de figuri 390
Lista imaginilor 393

PROLOG

MONOMITUL

1. MIT ȘI VIS

Fie că stăm și ascultăm cu amuzament reținut poveștile fantastice ale unui vrăjitor cu ochi roșii din Congo, fie că citim fascinați traducerile versetelor mistice ale lui Lao-tse; fie că din când în când reușim să înțelegem vorbele de duh ale lui Toma D’Aquino sau că din senin înțelegem semnificația unei legende stranii a eschimoșilor, întotdeauna ceea ce redescoperim este acea unică poveste, mereu aceeași, deși își schimbă mereu forma, o poveste care ne dă impresia persistentă și provocatoare că avem încă mult de experimentat, mult mai mult decât va fi vreodată cunoscut sau spus.

Pretutindeni în lume, indiferent de timp și de circumstanțe miturile oamenilor au înflorit. Ele au fost inspirația vie a tot ceea ce a reieșit din activitatea trupului și a minții umane. Nu aș exagera dacă aș spune că mitul este poarta secretă prin care energiile nesecate ale cosmosului pătrund în manifestările culturale ale oamenilor. Religiile, filosofiile, artele, formele sociale create de omul preistoric și istoric, primele descoperiri tehnologice și științifice, visele din timpul somnului, toate acestea se nasc din inelul magic, fundamental, al mitului.

Minunea vine din faptul că puterea de a mișca și inspira centrii profunzi ai creativității rezidă în cele mai simple povești pentru copii – așa cum aroma oceanului se regăsește în fiecare picătură sau cum întreg misterul vieții se află chiar și într-un ou de purice. Pentru că simbolurile mitologiei nu sunt fabricate; ele nu pot fi ordonate, inventate sau reprimate definitiv. Ele sunt producții spontane ale psihicului și fiecare are înăuntrul său grăuntele nealterat al propriei sale puteri.

Care este secretul acestor imagini eterne? Din ce profunzime a minții derivă ea? De ce în spatele variatelor veșminte, mitologia este pretutindeni la fel? Și ce vrea ea să ne învețe?

Astăzi, mulți oameni de știință contribuie la analiza acestui mister. Arheologii cercetează ruinele din Irak, Honan, Creta și Yucatan. Etnologii studiază ostiacii de pe râul Ob sau bubii lui Fernando Po. O întreagă generație de orientaliști ne-a dezvăluit recent scrierile sacre ale Orientului, precum și sursele pre-ebraice ale Sfintei Scripturi. Și în tot acest timp, mulți alți savanți au dezvoltat cercetările în domeniul psihologiei populare – începând cu secolul trecut – căutând să stabilească bazele psihologice ale limbajului, mitului, religiei, dezvoltării artei și a codurilor morale.

Cu toate acestea, cele mai uimitoare au fost revelațiile apărute din clinicile psihiatrice. Scrierile curaj oase și revoluționare ale psihanaliștilor au devenit indispensabile celor care studiază mitologia deoarece, indiferent de ce s-ar putea crede despre interpretările detaliate și de cele mai multe ori contradictorii ale anumitor cazuri sau problematici, Freud, Jung și urmașii lor au demonstrat irefutabil că logica, eroii și acțiunile mitice au supraviețuit chiar și în timpurile noastre. în absența unei mitologii generale active, fiecare dintre noi are propriul său panteon secret în vise, nerecunoscut, rudimentar și totuși, în ascuns, potent. Cea mai recentă încarnare a lui Oedip sau povestea de dragoste din Frumoasa și Bestia așteaptă și în după-amiaza aceasta la semafor, la intersecția Străzii 42 cu Strada 5.

Am visat (îi scria un tânăr american autorului unui articol de ziar) că reparam țigla de pe acoperiș. La un moment dat am auzit vocea tatălui meu care mă striga de jos. Brusc, m-am întors să-I aud mai bine și, în timp ce m-am răsucit, am simțit cum ciocanul mi-a scăpat din mână, a alunecat pe panta acoperișului și a dispărut dincolo de margine. Apoi am auzit o bufnitură grea, de parcă s-ar fi prăvălit corpul unui om.

Înspăimântat, am coborât pe scară. Jos, l-am văzut pe tata întins la pământ, mort, cu fața plină de sânge. Eram distrus și am început s-o strig pe mama, printre suspine. Atunci ea a ieșit din casă și m-a luat în brațe. „Fii liniștit, fiule, a fost un accident“ mi-a spus ea. „Știu că tu o să ai grijă de mine, chiar dacă el nu mai este.“ Și în timp ce mă săruta, m-am trezit.

Sunt cel mai mare copil din familie și am 23 de ani. M-am despărțit de soție acum un an. Cumva, nu ne înțelegeam. Îmi iubesc ambii părinți foarte tare și n-am avut niciodată probleme cu tata, în afara faptului că el a insistat să mă întorc acasă la soție și eu nu am putut să fiu fericit alături de ea. Și nu voi putea fi vreodată.

Soțul al cărui mariaj a eșuat, ne destăinuiește aici, cu o inocență minunată, că în loc de a scoate la suprafață energiile sale spirituale pentru a-și rezolva problemele din căsnicie, el s-a adăpostit în alcovurile ascunse ale imaginației sale, în această situație de acum ridicolă și anacronică a primei și singurei sale implicări emoționale – triunghiul tragicomic al copilăriei – fiul împotriva tatălui, luptându-se pentru a dobândi dragostea mamei. Aparent, dispozițiile cele mai statornice ale psihicului uman derivă din faptul că omul, dintre toate animalele, este ființa care stă cel mai mult timp la sânul mamei. Ființele umane se nasc prea repede; ele nu sunt pe deplin dezvoltate și sunt nepregătite pentru a face față lumii. Prin urmare, apărarea lor în fața unui univers plin de pericole este mama, sub protecția căreia perioada intrauterină este prelungită. Astfel, copilul dependent și
mama sa constituie o unitate duală chiar și după câteva luni de la catastrofa nașterii. Această unitate apare nu doar la nivel fizic, ci și la cel psihologic. Orice absență prelungită a părintelui provoacă în copil tensiune și impulsuri de agresivitate. De asemenea, când mama este obligată să limiteze libertatea de acțiune a copilului, ea trezește în el reacții agresive. Așadar, primul element al ostilității copilului este identic cu primul element al dragostei sale, iar primul său ideal (care mai apoi e reținut ca o bază subconștientă a tuturor imaginilor ce ilustrează extazul, adevărul, frumusețea și perfecțiunea) este reprezentat de unitatea duală dintre Madonna și Bambino.

Tatăl, mai puțin norocos, reprezintă prima intruziune radicală a unui alt element de realitate în beatitudinea acestei reafirmări lumești a stării de grație din pântece. Astfel, înainte de toate, tatăl este perceput ca un dușman. Lui i se transferă acuzațiile de agresivitate care au fost atașate inițial „răului” sau mamei absente, în timp ce dorința atașată „binelui” sau mamei prezente, protectoare și hrănitoare, rămâne în mod normal a mamei. Această distribuție infantilă a impulsurilor morții (thanatos: destrudo) și iubirii (eros: libido) construiește fundația a ceea ce este cunoscut astăzi ca fiind complexul lui Oedip, complex pe care Sigmund Freud l-a indicat acum 50 de ani ca fiind marea cauză a eșecului nostru din viața adultă de a ne comporta ca ființe raționale. Dr. Freud spunea: „Regele Oedip, cel care l-a ucis pe tatăl său Laios și s-a căsătorit cu mama sa Iocasta, ne arată împlinirea dorințelor propriei noastre copilării. Dar, fiind mai norocoși ca el, am reușit, în situația în care nu am devenit psihonevrotici, să ne detașăm impulsurile sexuale de mamă și să uităm starea de gelozie resimțită împotriva tatălui nostru”; Tot Freud scrie că: „Fiecare tulburare patologică a vieții sexuale poate fi privită ca un blocaj în dezvoltare”.

[ ... ] În vis,

Mulți s-au văzut cu a lor mamă-n așternut.
Când temeri d-astea n-ai, rabzi viața mai ușor.

Legământul deznădăjduit al soției îndrăgostitului, ale cărei sentimente, în loc să se maturizeze, rămân fixate în fantasmele copilăriei timpurii, poate fi judecat prin aparenta absurditate a unui alt vis modern; și aici începem să simțim că într-adevăr intrăm pe tărâmul mitului antic, dar care are o desfășurare bizară.

Am visat (scria o femeie tulburată) că un cal mare și alb mă urmărea oriunde mă duceam. Mi-era teamă de el și încercam să-l îndepărtez. Am privit înapoi să văd dacă încă mă urmărea și din senin se transformase în bărbat. l-am spus să intre într-o frizerie și să-și tundă coama, ceea ce a și făcut. Atunci când a ieșit, arăta exact ca un bărbat, cu excepția faptului că avea copite și față de cal. Se ținea după mine oriunde mă duceam. Apoi s-a apropiat de mine și m-am trezit. Sunt o femeie măritată, am 35 de ani și doi copii. Sunt măritată de 15 ani și sunt sigură că soțul îmi este fidel”.

Inconștientul suscită în minte tot felul de creaturi ciudate, terori și imagini înșelătoare – fie că ele apar în vise, la lumina zilei sau în tulburarea mintală. Pentru că regatul oamenilor, sub nivelul prin comparație ordonat al micului sălaș pe care îl numim conștiință, coboară adânc în peșterile nebănuite ale lui Aladin. Acolo nu se află doar bijuterii prețioase, ci și periculosul djinn: puterile psihologice incomode sau reprimate pe care nu ne-am gândit sau pe care nu am avut niciodată curajul să le integrăm în propriile noastre vieți. Pe de o parte, ele pot rămâne nebănuite, iar, pe de altă parte, un cuvânt întâmplător venit la momentul potrivit, mireasma unui loc special, gustul ceaiului sau o privire pot atinge un izvor magic și imediat mesageri periculoși încep să apară în creierul nostru. Acești mesageri sunt periculoși deoarece amenință structura fundamentală de securitate pe care ne-am edificat noi înșine și familiile noastre. Totodată emană o fascinație demonică, deoarece aduc cu ei cheile ce pot deschide întregul tărâm al aventurii descoperirii de sine, atât de râvnită și de temută. Distrugerea lumii pe care am construit-o și în care trăim și, odată cu ea, distrugerea

Pag. 7 – 12