Totul a dispărut, atunci cum poți să rămâi în această
singurătate? începi și tu să te evapori, și asta naște marea frică - frica de
moarte.
Egoul începe să moară și atunci începe să caute pe cineva de care să se agate.
De asta începi să interacționezi cu oameni. Fiindcă ți-e frică de moarte începi
să-ți ocupi iar mintea cu alții. Și atunci apare marea confuzie, fiindcă ființa
ta naturală începuse să coboare într-un gol adânc. Dar ție ți s-a făcut frică
și te-ai tras afară din el. Ai creat o contradicție în energie; energia
pătrundea înăuntru, iar tu ai sărit afară, de aici confuzia.
Dar solitudinea este absolută. Iar când spun că solitudinea este absolută vreau
să spun că există numai unul, nu există mai mulți. Tu nu ești separat de
existență. Nimeni nu e separat de nimeni, existența este una. însăși ideea de
separare te face nefericit, însăși ideea că „Sunt o insulă" te chinuie. Nimeni
nu e o insulă, toți facem parte din continent; facem parte din această
existență oceanică. Trecutul, prezentul și viitorul, în toate direcțiile și în
toate dimensiunile, sunt una. Toți suntem una.
Dar pentru asta, va trebui să intri puțin mai mult în acest gol. La început
golul e negativ; negativitatea e stratul lui exterior, coaja. Dacă intri puțin
mai adânc, vei găsi negativitatea pozitivă. Negativitatea pozitivă este ceea ce
Buddha numește nirvana, iluminare, shunya. Când pătrunzi mai adânc și
traversezi coaja - partea negativă tare, partea întunecată -, dai deodată de
lumină, noaptea s-a terminat. Și atunci simți un tip cu totul nou de
solitudine, unul pe care nu l-ai mai simțit, și atunci înțelegi diferența
dintre singurătate și solitudine. în singurătate îl cauți pe celălalt, în
solitudine celălalt a dispărut și a dispărut și egoul. Acum nu e nimeni
înăuntru și nu e nimeni afară, și toți suntem unul singur.
Această unitate absolută aduce binecuvântarea. Atunci nu mai există frică,
fiindcă nu mai există moarte. Moartea s-a întâmplat deja, ceea ce putea să
moară a murit. Acum ești în lumea nemuririi, ai găsit elixirul. Acesta este
nectarul despre care vom tot vorbi din aceste sutre ale Secretului Florii de
Aur. Acesta este nectarul, aurit. Acesta este elixirul, piatra filosofală.
Odată ce ai gustat din el, moartea a dispărut, timpul a dispărut, toate
diferențele au dispărut. Acum vei vedea copacul drept prelungirea ta, norul
drept prelungirea ta sau te vei vedea pe tine drept prelungirea copacului. Acum
centrul este peste tot și nicăieri. „Eu" nu mai există nicăieri. Cuvântul
a devenit fals cu desăvârșire.
Odată, un misionar creștin l-a întrebat pe un maestru zen:
- Punctul final al călătoriei omului nu e unirea cu Dumnezeu?
Maestrul zen i-a răspuns:
- Punctul final al călătoriei omului nu e unirea cu Dumnezeu
fiindcă nu a existat niciodată separarea. Nu e nevoie decât de o străfulgerare
ca să înțelegi asta.
Tao, zen, tantra - înțelegerea lor e mult mai adâncă decât a așa-ziselor
religii de pe piață. Creștinismul gândește în termeni de unire cu Dumnezeu, de
a fi una cu Dumnezeu, dar înțelegerea maestrului zen este mult mai
pătrunzătoare și mai adâncă. El spune: „Dar unde a fost separare? Când? Nu s-a
întâmplat deloc, visezi că ești separat. Trezește-te din vis! Nu există nici o
unire, întotdeauna ai fost una cu existența. N-a existat nici o clipă separare,
nu există nici o posibilitate de separare.
Te apropii de o înțelegere foarte importantă, foarte semnificativă. Dacă nu te
sperii și nu fugi de această experiență, s-ar putea să ajungi la străfulgerarea
care îți arată că există un singur tot.
Dar frica vine întotdeauna. Nu e ceva nou. Fiecare căutător trebuie să treacă
prin asta. Și experiența este atât de intensă, încât nici n-ai apucat să te
gândești bine că ai și fugit din ea. E atât de înspăimântătoare încât nu îți dă
timp și spațiu să meditezi asupra ei. E ca atunci când îți ia casa foc și nu
mai stai să te gândești dacă să ieși afară sau nu. N-ai altă posibilitate, ieși
în fugă din casă, fără să te mai gândești. Nu e timp de gândit. Te poți gândi
mai târziu, când ești afară, așezat sub un copac - atunci te poți gândi în
voie, poți medita. Dar când casa arde, cum să te gândești? E nevoie de acțiune
imediată, iar gânditul nu poate fi niciodată imediat. Asta-i problema.
Când intri în solitudine, la început ești foarte singur, pentru că ai trăit cu
ideea de celălalt. E o idee care aparține visului; celălalt nu e acolo.
„Eu" și „tu" sunt două noțiuni false. |
Adevăr Divin
