Ferdinand I

Sacrificiile făcute de acest om par a fi supraomenești pentru zilele în care trăim. A renunțat în totalitate la tot ceea ce a ținut de propria-i ființă și a pus pe primul loc o țară care nici măcar nu era a lui prin naștere și care, la un moment dat, l-a privit ca pe un străin. Poate că lucrurile cu adevărat mărețe, destinate a dăinui răsunător în eternitate, se pot întrupa doar în acest fel. Nu știm dacă aceasta este rețeta ideală, dar, totuși, pentru Ferdinand aceasta a fost singura cale sau poate calea corectă în propria-i accepțiune.

Îngenuncherea „neamțului” din ființa sa lăuntrică, excomunicarea din Biserica Apostolică făcută de Sfântul Părinte pentru că și-a creștinat urmașii după ritul Sfintei Biserici de stirpe bizantină, intrarea în război împotriva țării de origine, excluderea din dinastia Hohenzollern, etichetarea ca trădător de fratele său mai mare, sunt tot atâtea argumente ale prețului plătit de Ferdinand pentru ca Transilvania, Muntenia, Moldova, Banatul, Crișana și Bucovina să ajungă acel tot unitar al tuturor celor vorbitori de limba română.