Miracolul conștientizării

Disciplina esențială

Ieri Allen a venit în vizită cu fiul său Joey. Joey a crescut atât de repede! Are deja șapte ani și vorbește fluent în franceză și în engleză. Folosește chiar puține expresii argotice pe care le-a prins de pe stradă. Creșterea copiilor aici este foarte diferită de felul în care noi ne creștem copiii acasă. Aici părinții cred că „libertatea este necesară pentru dezvoltarea unui copil”. În timpul celor două ore în care Allen și eu discutam, Allen a trebuit să stea cu ochii pe Joey. Acesta se juca, sporovăia și ne întrerupea, făcând imposibilă o conversație adevărată. Eu i-am dat mai multe cărți ilustrate pentru copii, dar s-a uitat puțin la ele și le-a aruncat deoparte, întrerupându-ne din nou discuția. Joey avea permanent nevoie de atenția celor mari.

Mai târziu, Joey și-a pus haina și a ieșit afară să se joace cu un copil din vecini. L-am întrebat pe Allen: „Ți se pare ușoară viața de familie?” Allen nu mi-a răspuns direct. Mi-a spus că, în ultimele câteva săptămâni, de când se născuse Ana, el era capabil să doarmă oricât de mult. În timpul nopții, Sue îl trezește – fiindcă este și ea obosită - și îi cere să vadă dacă Ana respiră normal. „Mă scol și mă uit la copil, iar apoi mă întorc și adorm din nou. Uneori ritualul se petrece de două sau trei ori pe noapte”.

„E mai ușoară viața de familie decât cea de burlac?”, l-am întrebat eu. Allen nu mi-a răspuns direct. Dar am înțeles. I-am pus o altă întrebare: „Mulți spun că, dacă ai o familie, te simți mai puțin singur și ești mai în siguranță. Este adevărat?” Allen a dat din cap aprobator și a mormăit ceva cu voce joasă. Dar eu am înțeles.

Apoi Allen a spus: „Am descoperit o cale de a avea mai mult timp. În trecut, obișnuiam să consider că timpul meu era împărțit în mai multe părți. O parte o rezervam pentru Joey, altă parte era pentru Sue, altă parte însemna ajutorul pentru creșterea Anei și alta pentru treburile casei. Timpul care mai rămânea socoteam că este al meu. Puteam să citesc, să scriu, să fac cercetări, să merg la plimbare”.

„Dar acum, încerc să nu îmi mai împart timpul. Consider că timpul petrecut cu Joey și cu Sue este tot timpul meu. Când îl ajut pe Joey să-și facă temele, încerc să găsesc căi de a vedea timpul lui ca fiind propriul meu timp. Parcurgem lecția împreună, îi împărtășesc prezența și caut să fiu interesat de ceea ce facem în acel timp. Timpul rezervat lui devine timpul meu. Același lucru se întâmplă în cazul lui Sue. Cel mai remarcabil lucru este că acum am un timp nelimitat pentru mine însumi!”

Allen zâmbea în timp ce vorbea. Eram surprins. Ș;tiam că Allen nu învățase asta din lectura vreunei cărți. Era ceva ce descoperise el însuși în viața lui de zi cu zi.

Spălatul vaselor de dragul spălării vasele

Cu treizeci de ani în urmă, când era încă un novice la Pagoda Tu Hieu, îmi era greu să consider că spălatul vaselor era o sarcină plăcută. În timpul sezonului ploios, când toți călugării se întorceau la mănăstire, doi novici găteau și spălau vasele pentru mai mult de o sută de călugări, uneori. Nu exista săpun sau detergent. Aveam doar cenușă, tărâțe de orez și de cocos și asta era totul. Curățarea unei grămezi de farfurii era o sarcină dificilă, mai ales iarna, când apa era aproape înghețată. Atunci trebuia să încălzim un vas mare cu apă înainte de a ne apuca să spălăm toate vasele. În zilele noastre, avem bucătării echipate cu detergent lichid, bureți speciali pentru spălat și chiar apă caldă curentă, ceea ce face ca lucrurile să fie mult mai ușoare și mai plăcute. Acum este mai ușor să te bucuri de spălatul vaselor. Oricine le poate spăla repede, după care se poate așeza să savureze o ceașcă de cafea. Pot să mă gândesc la o mașină de spălat rufe, deși eu îmi spăl lucrurile mele manual, dar o mașină de spălat vase ar fi puțin cam prea mult!

În timp ce spălăm vasele, ar trebui să doar să spălăm vasele, ceea ce înseamnă că ar trebui să conștientizăm deplin faptul că spălăm vasele. La prima vedere, ar putea să pară ceva prostesc. De ce să dai atât de multă importanță unui lucru mărunt? Dar aici este esența. Faptul că stau și spăl acele farfurii și vase este o realitate minunată. Sunt pe deplin eu însumi, urmărindu-mi respirația, conștient de prezența mea, de gândurile și acțiunile mele. Nu mai pot să fiu aruncat la întâmplare ca o sticlă dusă de valuri de colo acolo.

Ceașca din mâini

În Statele Unite, am un prieten apropiat care se numește Jim Forest. Când l-am întâlnit prima dată, cu opt ani în urmă, el lucra la Frăția Catolică pentru Pace. Iarna trecută, Jim a venit în vizită. De obicei, eu spăl vasele după terminarea mesei de seară. Într-o seară, Jim m-a întrebat dacă putea să spele el vasele. Eu i-am spus: „Te rog, însă dacă speli vasele, trebuie să știu cum să le speli”. Există două moduri de a spăla vasele. Primul este să speli vasele pentru a avea farfurii și vase curate și al doilea este să speli vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Jim a fost încântat și a spus: „Eu aleg al doilea mod – să spăl vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Din acel moment, Jim știa cum să spele vasele. I-am transferat lui „responsabilitatea” pentru întreaga săptămână.

Dacă în timp ce spălăm vasele, ne gândim doar la ceașca de ceai care ne așteaptă, grăbindu-ne să terminăm vasele ca și cum ar fi ceva plictisitor, atunci nu „spălăm vasele pentru plăcerea de a spăla vasele”. Ba mai mult, nu suntem vii în timp ce spălăm vasele. De fapt, suntem complet incapabili să înțelegem miracolul vieții în timp ce stăm în fața chiuvetei pline cu vase. Dacă nu putem spăla vasele, sunt șanse să nu putem nici să ne bem ceaiul. În timp ce bem ceașca de ceai, vom fi cu gândul la alte lucruri, abia conștientizând ceașca pe care o ținem în mâini. Astfel suntem „sorbiți„ de viitor și nu mai suntem capabili să trăim cu adevărat o clipă din viața noastră.

Să mâncăm o mandarină

Îmi amintesc că, în urmă cu mai mulți ani, când Jim și cu mine călătoream pentru prima dată împreună în Statele Unite, ne-am așezat sub un copac și am împărțit o mandarină. El a început să vorbească despre ce urma să facem în viitor. De câte ori ne gândeam la un proiect ce părea atractiv sau inspirator, Jim se cufunda atât de mult în el, încât uita pur și simplu ce făcea în acel moment. A băgat o bucată de mandarină în gură și, înainte de a începe să o mestece, avea pregătită o altă felie pe care să o introducă în gură. Aproape că nu conștientiza că mănâncă o mandarină. I-am spus: „Trebuie să mănânci bucata de mandarină pe care o ai deja în gură”. Jim a fost surprins să conștientizeze ceea ce făcea.

Era ca și cum nu ar fi mâncat deloc mandarina. Dacă mânca ceva, „mânca” planurile sale de viitor.

O mandarină are felii. Dacă putem mânca doar o felie, putem probabil să mâncăm întreaga mandarină. Dar dacă nu putem mânca o singură felie, nu putem mânca mandarina. Jim a înțeles. A lăsat încet mâinile în jos și apoi și-a focalizat atenția asupra feliei pe care o avea deja în gură. A mestecat-o complet înainte de a lua o altă felie.

Mai târziu, când Jim a fost întemnițat pentru activități împotriva războiului, eu eram îngrijorat de modul în care va suportă detenția și i-am trimis o scrisoare foarte scurtă: „Îți mai amintești mandarina pe care am împărțit-o când eram împreună? Detenția ta este ca o mandarină. Mănânc-o și fii una cu ea. Mâine nu va mai fi”.

Disciplina esențială

Cu mai mult de treizeci de ani în urmă, când am intrat pentru prima dată în mănăstire, călugării mi-au dat o cărticică intitulată: „Disciplina esențială pentru fiecare zi”, scrisă de călugărul buddist Doc The de la pagoda Bao Son, și mi-au spus să o învăț pe dinafară. Era o carte subțire. Nu avea mai mult de 40 de pagini, dar cuprindea toate gândurile pe care Doc The le folosea pentru a-și trezi mintea și pentru a și-o păstra treazp în timp ce îndeplinea orice sarcină. Când se trezea dimineața, primul său gând era: „Tocmai m-am trezit. Sper ca fiecare persoană să atingă conștientizarea deplină și să vadă foarte limpede”. Când se spăla pe mâini, își folosea gândurile pentru a intra în starea de conștientizare: „În timp ce-mi spăl mâinile, sper ca fiecare persoană să aibă mâinile curate pentru a primi realitatea”. Cartea era alcătuită în întregime din astfel de propoziții. Scopul lor era să-l ajute pe practicantul începător să preia controlul propriei conștiințe. Maestrul Zen Doc The ne-a ajutat pe noi toți novicii să practicăm, într-un mod relativ ușor, învățăturile din Sutra Conștientizării. De fiecare dată când ne îmbrăcăm sutana, spălăm vasele, ne ducem la baie, strângem patul, cărăm găleți cu apă sau ne spălăm pe dinți, putem folosi unul din gândurile din carte pentru a conștientiza deplin ceea ce facem.

Sutra Conștientizării[1] spune: „Când merge, practicantul trebuie să fie conștient că merge. Când este așezat, trebuie să conștientizeze că e așezat. Când stă întins, trebuie să conștientizeze că stă întins … Indiferent de poziția corpului, practicantul trebuie să fie conștient de acea poziție. Făcând asta, practicantul trăiește direct și constant conștientizarea corpului său …” Conștientizarea pozițiilor corpului nu este totuși suficientă. Noi trebuie să conștientizăm fiecare respirație, fiecare mișcare, fiecare gând, fiecare senzație sau sentiment, tot ce are relație cu ființa noastră.

Dar care este scopul învățăturilor din această Sutra? Unde trăim pentru a avea timp să practicăm o asemenea conștientizare? Dacă ne petrecem toată ziua practicând conștientizarea, cum vom mai avea destul timp să facem tot ce trebuie făcut pentru a schimba și pentru a construi o societate alternativă? Cum reușește Allen să lucreze, să-l ajute pe Joey la lecții, să ducă la spălat scutecele Anei și să practice conștientizarea în același timp?

[1] În Sutre, Buddha ne învață de obicei că trebuie să ne folosim propria respirație pentru a dobândi Concentrarea. Sutra care vorbește despre folosirea respirației pentru menținerea conștientizării este Anapanasati Sutra. Această Sutra a fost tradusă și comentată de maestrui Zen vietnamez Khuong Tang Hoi, originar din regiunea Asiei Centrale, pe la începutul secolului III î. Hr. Anapana înseamnă respirație și sati înseamnă conștientizare. Tang Hoi a tradus Anapanasati prin „Păzirea minții”, adică Sutra privind folosirea respirației pentru menținerea conștientizării. Este a 118 Sutra din colecția Majhima Nikaya și ne învață 16 metode de a folosi respirația.

Miracolul este să pășești pe Pământ

Allen spune că de când a început să considere că timpul acordat lui Joey și Sue este propriul său timp, el are „timp nelimitat”. Dar poate că îl are doar în principiu. Pentru că sunt fără îndoială momente în care Allen uită să considere timpul acordat lui Joey ca fiind al său, în timp ce parcurge temele cu el, și astfel Allen poate pierde acel timp. Allen ar putea spera ca timpul să treacă repede ori poate deveni nerăbdător, pentru că acel timp pare să fie irosit, fiindcă nu este timpul lui. Ș;i astfel, dacă vrea într-adevăr „timp nelimitat”, va trebui să mențină vie conștientizarea că „este timpul meu”, tot timpul când face lecțiile cu Joey. Dar în astfel de momente, mintea omului este distrasă în mod inevitabil de alte gânduri și dacă cineva vrea să-și mențină conștiința vie (de acum încolo, voi folosi termenul de conștientizare (mindfulness în textul original, n. trad.), atunci trebuie să practice chiar acum în viața de zi cu zi, nu doar în timpul ședințelor de meditație.

Când mergi pe o potecă ce duce spre un sat, poți practica această conștientizare. Mergând pe o potecă de pământ, printre porțiuni cu iarbă, dacă practici conștientizarea, vi simți acea potecă ce duce spre sat. Practică păstrând viu acest gând: „Merg de-a lungul potecii care duce spre sat”. Dacă vremea e însorită sau e ploaie, dacă poteca e uscată sau umedă, păstrează doar acel gând, însă nu doar repetându-l mecanic, asemenea unei mașini. Gândirea mecanică este opusul conștientizării. Dacă ești într-adevăr angajat în conștientizare în timp ce mergi de-a lungul potecii către sat, atunci vei putea considera că fiecare pas făcut este o minune infinită și bucuria îți va deschide inima ca pe o floare, permițându-ți să pătrunzi în lumea realității.

Îmi place să merg singur pe potecile de la țară, printre lanuri de orez și ierburi înalte, să pun fiecare picior pe pământ în mod conștient, știind că pășesc pe pământul minunat. În astfel de momente, existența este o realitate miraculoasă și misterioasă. Oamenii consideră de obicei că mersul pe apă sau prin aer este un miracol. Dar eu cred că adevăratul miracol este nu să mergi pe apă sau prin văzduh, ci să pășești pe pământ. În fiecare zi, suntem angajați într-un miracol pe care nici măcar nu-l recunoaștem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri, curioși, ai unui copil – propriii noștri ochi. Totul este un miracol.

Stând așezați

Maestrul Zen Doc The spune că atunci când stăm în meditație, ar trebui să stăm drepți, „în capul oaselor”, gândind astfel: „Stau aici asemenea lui Buddha când a dobândit iluminarea”. Dacă orice persoană poate deveni un Buddha, și Buddha sunt toate acele persoane care au obținut iluminarea, atunci mulți au stat exact pe locul în care stau eu acum. Stând pe același loc cu Buddha dăm naștere fericirii și stând în conștientizare înseamnă că devenim un Buddha. Poetul Nguyen Cong Tru a exprimat același lucru în timp ce stătea într-un anumit loc și a văzut cum alții stătuseră pe același loc de nenumărate ori în trecut, iar alții vor sta tot acolo în vremurile viitoare:

Pe același loc în care stau eu astăzi,

Au venit să stea și alții în vremurile trecute.

Peste o mie de ani, alții vor veni încă.

Cine este cântărețul și cine este ascultătorul?

Acel loc și minutele pe care le-a petrecut acolo au devenit o legătură în realitatea eternă.

Însă oamenii activi, preocupați, nu au timp să petreacă în voie, să meargă de-a lungul potecilor mărginite de iarbă și să stea sub un copac. Ei trebuie să pregătească proiecte, să se consulte cu vecinii, să încerce să rezolve un milion de greutăți; sunt multe lucruri dificile de făcut. Trebuie să facem față fiecărei greutăți, păstrându-ne în fiecare clipă atenția focalizată pe ceea ce facem, gata să rezolvăm situația cu abilitate și inteligență.

S-ar putea să întrebați: „Atunci cum să mai practicăm conștientizarea?

Răspunsul meu este: păstrați-vă atenția focalizată asupra muncii, fiți alerți și pregătiți să rezolvați cu abilitate și inteligență orice situație care ar putea să apară – asta înseamnă conștientizare. Nu există nici un motiv pentru care conștientizarea ar trebui să fie diferită de focalizarea întregii atenții asupra a ceea ce facem, fiind alerți și folosind cea mai bună judecată. În clipa în care analizăm și rezolvăm orice situație ar apărea, pentru a obține rezultate bune, avem nevoie de o inima calmă și de autocontrol. Oricine poate vedea asta. Dacă nu deținem controlul și ne lăsăm influențați de nerăbdare sau de mânie, atunci munca noastră nu mai are nici o valoare.

Conștientizarea este miracolul prin care ne stăpânim și ne restabilim. De exemplu: un magician care își taie corpul în mai multe părți și pune fiecare parte într-un loc diferit – mâinile la sud, brațele la răsărit, picioarele la nord, și apoi, printr-o putere miraculoasă, scoate un sunet care reasamblează întregul corp. Conștientizarea este la fel – este miracolul care poate readuce în corp mintea noastră împrăștiată și poate restabili integralitatea, astfel încât să putem trăi conștient fiecare clipă a vieții noastre.

Conștientizarea respirației

Așadar conștientizarea este în același timp un mijloc și un scop, sămânța și fructul. Când practicăm conștientizarea pentru edificarea concentrării, conștientizarea este sămânța. Dar conștientizarea însăși este esența trezirii: prezența conștientizării înseamnă prezența vieții. Conștientizarea ne eliberează de uitare și de împrăștiere și ne permite să trăim deplin fiecare clipă a vieții noastre. Conștientizarea ne permite să trăim.

Ar trebui să știm cum să respirăm pentru a ne menține conștientizarea, pentru că respirația este un instrument natural și extrem de eficient pentru prevenirea dispersiei. Respirația este puntea care leagă viața de conștiință, care ne unește corpul cu gândurile. De câte ori mintea ne rătăcește, folosim respirația ca un instrument pentru a restabili comunicarea dintre corp și minte.

Inspiră ușor, lung și profund conștientizând fiecare aspect al respirației. Acum expiră tot aerul din plămâni, rămânând tot timpul conștient de expirație. Sutra Conștientizării ne învață să ne controlăm respirația în felul următor: „Conștientizează-ți permanent respirația, în timp ce inspiri și expiri. În timp ce inspiri lung, știi: «Inspir lung». În timp ce expiri lung, știi: «Expir lung».

În timp ce inspiri scurt, știi: «Inspir scurt». În timp ce expiri scurt, știi: «Expir scurt»”.

„Simțind cum respiră întregul corp, voi inspira”, „Simțind că respiră întregul corp, voi expira, astfel te poți antrena. Același procedeu poate fi folosit pentru calmarea activității corpului și a minții.

Într-o mănăstire budistă, fiecare om învață să folosească respirația ca instrument pentru a opri împrăștierea minții și pentru edificarea puterii de concentrare. Puterea de concentrare este tăria care vine din practicarea conștientizării. Concentrarea este cea care ne poate ajuta să obținem Marea Trezire. Când un lucrător își stăpânește respirația înseamnă că deja s-a trezit, a conștientizat. Pentru a ne menține conștientizarea o perioadă mai îndelungată, trebuie să continuăm să ne urmărim respirația.

Este toamnă aici și frunzele aurii care cad una câte una sunt într-adevăr frumoase. Făcând plimbări de câte zece minute în pădure, observându-mi respirația și păstrându-mi conștientizarea, mă simt reîmprospătat și restabilit. În acest fel, pot într-adevăr să intru în comuniune cu fiecare frunză.

Firește că este mai ușor să-ți păstrezi conștientizarea mergând singur pe o potecă de la țară. Dacă ai alături de tine un prieten care nu vorbește, ci își urmărește respirația, atunci poți continua să-ți menții conștientizarea fără greutate. Dar dacă prietenul începe să vorbească, totul devine puțin mai dificil.

Dacă gândești: „Doresc ca prietenul să înceteze să mai vorbească, să mă pot concentra”, deja ți-ai pierdut starea de conștientizare. Însă dacă gândești, în schimb: „Dacă el dorește să vorbească, îi voi răspunde, dar voi continua să conștientizez deplin că mergem de-a lungul potecii împreună, să fiu atent la ce vorbim, eu pot continua să-mi observa și respirația”.

Dacă vei da naștere acestui gând, vei continua să rămâi în starea de conștientizare. Este mai greu să practici în astfel de situații decât atunci când ești singur, dar dacă vei continua totuși să practici, îți vei dezvolta capacitatea de a menține o concentrare mult mai mare. Într-un cântec popular vietnamez, este un vers care sună cam așa: „Cel mai greu din toate este să practici Calea când ești acasă, în al doilea rând în mulțime și în al treilea rând în pagodă”. Doar într-o situație activă și solicitantă, conștientizarea devine cu adevărat o provocare!

Numărarea și urmărirea respirației

În ședințele de meditație pe care le-am început pentru cursanți ne-vietnamezi, de obicei eu sugerez diferite metode pe care le-am încercat eu însumi și care sunt destul de simple. Începătorilor le sugerez metoda de „a urmări lungimea respirației”. Cursanții se întind cu spatele pe podea. Apoi îi invit pe toți participanții să vină în jurul meu pentru a le arăta câteva lucruri simple:

1. Deși inspirația și expirația reprezintă activitatea plămânilor și au loc în zona pieptului, zona abdominală joacă și ea un rol important. Stomacul se ridică în timp ce plămânii se umplu cu aer. La începutul respirației, stomacul începe să se ridice. Dar după ce am inspirat circa două treimi din capacitatea normală a plămânilor, stomacul începe din nou să coboare.

2. De ce? Între cavitatea toracică și cavitatea abdominală există o membrană musculară numită diafragmă. Când inspirăm corect, aerul umple mai întâi părțile inferioare ale plămânilor și abia apoi părțile superioare, iar diafragma apasă asupra stomacului, făcându-l să se ridice. Când părțile superioare ale plămânilor s-au umplu, cavitatea toracică împinge din nou stomacul în jos.

3. Iată de ce, în vechime, oamenii spuneau că respirația pornește de la ombilic și se încheie la nivelul nărilor.

Pentru începători, este foarte util să se întindă pentru a practica respirația. Este important să evite să respire cu prea mult efort, deoarece poate fi periculos pentru plămâni, în special dacă plămânii sunt slăbiți după mulți ani de respirație incorectă. La început, practicantul ar trebui să se întindă pe spate pe o saltea subțire sau pe o pătură, cu mâinile întinse liber pe lângă corp. Nu vă sprijiniți capul pe o pernă. Focalizați-vă atenția pe expirație și observați cât este de lungă. Îi puteți măsura lungimea numărând în gând: 1, 2, 3 … După mai multe măsurători, vă veți cunoaște „lungimea” respirației: poate că este 5. Acum încercați să măriți lungimea expirației, făcând-o să ajungă la 6 sau șapte. Începeți să expirați numărând de la 1 la 5. Când ajungeți la 5, în loc să inspirați imediat ca înainte, încercați să extindeți respirația numărând până la 6 sau 7. În acest fel, vă veți goli plămânii de mai mult aer. Când terminați expirația, faceți o pauză de o clipă pentru a permite plămânilor să inspire aer proaspăt fără efort, de la sine. Lăsați-i să inspire oricât aer doresc fără să facă nici un efort. Inspirația va fi în mod normal „mai scurtă” decât expirația. Continuați să numărați în gând pentru a menține o durată constantă pentru fiecare expirație și fiecare inspirație. Practicați acest exercițiu timp de mai multe săptămâni, conștientizând și focalizându-vă atenția asupra expirațiilor și inspirațiilor în poziția culcat pe spate. (Dacă aveți un ceas al cărui tic-tac se aude mai puternic, îl puteți folosi pentru a urmări lungimea inspirației și expirației.)

Continuați să vă măsurați lungimea expirației și inspirației numărând în timp ce mergeți, stați pe scaun sau în picioare, în special când sunteți afară, în aer liber. În timp ce mergeți, puteți să vă folosiți pașii pentru a măsura lungimea respirației. După vreo lună, diferența dintre lungimea expirației și a inspirației se va micșora treptat până când cele două vor ajunge aproape egale. Dacă lungime expirației este 6, inspirația va fi tot de 6.

Dacă vă simțiți obosiți în timp ce practicați, opriți-vă. Însă chiar dacă nu vă simțiți obosiți, nu prelungiți prea mult practicarea respirației lungi și egale – este suficient să respirați astfel de zece până la douăzeci de ori. Din momentul în care simțiți cea mai mică oboseală, reveniți la respirația normală. Senzația de oboseală este un mecanism excelent al corpului nostru și cel mai bun sfătuitor dacă ar trebui să ne odihnim ori să continuăm. Pentru a măsura lungimea respirației, puteți folosi numere sau cuvinte pronunțate într-un anumit ritm. Dacă lungimea respirației este 6, în locul numerelor puteți folosi șase cuvinte: „Inima mea este acum în pace”. Dacă lungimea respirației este 7, puteți folosi: „Iar acum pășesc pe noul pământ verde”. Un buddhist ar putea să spună: „Eu găsesc mereu adăpost sigur în Buddha”. Pentru un creștin, expresia ar putea fi: „Tatăl nostru care ești în ceruri”. Când mergeți, fiecare pas ar trebui să corespundă unui cuvânt”.

Respirație liniștită

Respirația ar trebui să fie ușoară, lină și curgătoare ca un pârâu care curge pe prundiș. Ar trebui să fie atât de liniștită, încât o persoană care ar sta alături nu ar trebui să poată auzi respirația. Ar trebui să curgă cu grație, ca un râu, ca un șarpe ce trece peste apă, și nu ca un lanț de munți stâncoși sau precum galopul unui cal. Controlul respirației înseamnă stăpânirea corpurilor și minților noastre. De fiecare dată când ne simțim risipiți și ne este greu să ne controlăm prin diferite mijloace, ar trebui să folosim întotdeauna metoda observării respirației.

În clipa când vă așezați să meditați, începeți să vă urmăriți respirația. La început, respirați normal, lăsând respirația să devină treptat mai înceată, mai liniștită, mai lină, crescând treptat lungimea inspirației și expirației. Din clipa în care vă așezați până când respirație devine profundă și tăcută, conștientizați tot ce se întâmplă în voi înșivă.

Așa cum spune Sutra buddhistă a Conștientizării: „În timp ce inspiri lung, știi: «Inspir lung». În timp ce expiri lung, știi: „Expir lung”. Când inspiri scurt, știi: „Inspir scurt”. Când expiri scurt, știi: «Expir scurt». Pentru a respira cu tot corpul, vom inspira și vom expira cu tot corpul. „Calmând activitatea întregului corp, voi inspira”. „Calmând activitatea întregului corp, voi expira”. În acest fel ne vom antrena corpul.

După circa zece până la douăzeci de minute, gândurile se vor liniști ca un iaz pe care nu se vede nici cea mai mică undă.

Numărarea respirațiilor

Calmarea și uniformizarea respirației se realizează prin urmărirea inspirației și expirației. Dacă pare greu la început, puteți folosi metoda numărării respirațiilor. În timp ce inspirați, spuneți în gând numărul 1, iar în timp ce expirați, spuneți tot 1. Inspirați, numărând în gând 2. Expirați, numărând în gând 2. Continuați să respirați numărând până la zece, apoi din nou până la 1. Această numărare este ca un cordon care leagă conștientizarea de respirație. Fără conștientizare, totuși, veți pierde repede șirul numerelor. Dacă ați pierdut șirul, reveniți pur și simplu la 1 și continuați să numărați corect. Atunci când puteți să vă focalizați într-adevăr atenția asupra numerelor, ați ajuns la punctul în care puteți începe să renunțați la metoda numărării respirațiilor și vă puteți concentra doar asupra respirației în sine.

În momentele în care vă simțiți tulburați sau gândurile vă sunt împrăștiate și vi se pare greu să practicați conștientizarea, reveniți la observarea respirației. Controlul respirației înseamnă conștientizare. Respirația este metoda minunată prin care vă puteți controla conștiința. Așa cum spun regulile unei comunități religioase: „Nu ar trebui să vă lăsați mintea să rătăcească. Învățați să practicați respirația conștientă pentru a redobândi controlul asupra corpului și minții, practicând conștientizarea și dezvoltând concentrarea și înțelepciunea”.

Fiecare acțiune este un rit

Presupuneți că există un zid înalt, un turn din vârful căruia puteți vedea la distanțe mari – dar nu pare să existe nici un alt mijloc de a ajunge sus, în afara unei sfori subțiri care atârnă de sus până jos în ambele părți. O persoană isteață va lega o frânghie mai groasă de unul din capete, se va duce în partea cealaltă și apoi va trage de sfoară până când frânghia va depăși coama zidului și va ajunge iar jos. După fixarea unui capăt, zidul va putea fi escaladat cu ușurință.

Respirația noastră este ca o sfoară subțire și fragilă. Dar când știm cum să o folosim, ea poate deveni un instrument minunat care ne poate ajuta să surmontăm situațiile care altfel ar putea să ni se pară fără speranță. Respirația noastră este puntea care leagă corpul de minte și care face posibilă unitatea corpului și a minții. Respirația este aliniată atât cu corpul, cât și cu mintea și este singurul instrument care le poate aduce împreună, iluminându-le și aducându-le pacea și calmul.

Mulți oameni și multe cărți discută despre beneficiile imense ale respirației corecte. Studiile arată că o persoană care știe cum să respire poate avea o vitalitate nesfârșită: respirația întărește plămânii, îmbunătățește circulația sângelui și revitalizează fiecare organ al corpului. Se spune că respirația optimă este mai importantă decât hrana. Ș;i toate aceste afirmații sunt corecte.

Cu mulți ai în urmă, am fost foarte bolnav. După mai mulți ani de tratamente medicale și medicamente, starea mea nu se îmbunătățea. Prin urmare, am folosit metoda respirației și, datorită ei, am fost capabil să mă vindec.

Respirația este un instrument. Respirația însăși înseamnă conștientizare. Folosirea respirației ca instrument ne poate ajuta să obținem beneficii imense, dar acestea nu trebuie considerate ca scopuri în sine. Aceste beneficii sunt doar produsele secundare ale dobândirii conștientizării.

În mica mea clasă de meditație pentru ne-vietnamezi sunt mulți tineri. Le-am spus că ar fi bine dacă fiecare ar putea medita o oră pe zi, dar nu este nici pe departe suficient. Trebuie să practicăm meditația în timp ce mergem, stăm întinși, stăm pe scaun, lucrăm, ne spălăm pe mâini, spălăm vasele, măturăm podeaua, bem ceai, vorbim cu prietenii sau când facem orice altceva. „Când spălați vasele, s-ar putea să vă gândiți la ceaiul pe care urmează să-l beți după aceea și să încercați să le spălați cât mai repede posibil pentru a putea să vă beți ceaiul. Dar asta înseamnă că nu sunteți în stare să trăiți în timp ce spălați vasele. Când spălați vasele, spălatul vaselor trebuie să fie cel mai importat lucru din viața voastră. La fel ca atunci când bei ceaiul, băutul ceaiului trebuie să fie cel mai important lucru din viața voastră. Când mergeți la toaletă, acesta este cel mai important lucru din viața voastră. Ș;i așa mai departe. Spartul lemnelor este meditație. Adusul apei înseamnă meditație. Să fiți conștienți 24 de ore pe zi, nu doar în ora pe care o puteți rezerva pentru meditația propriu-zisă, pentru citirea cărților sfinte sau pentru rugăciune. Fiecare acțiune trebuie să fie făcută în mod conștient. Fiecare acțiune este un rit, o ceremonie. Ducerea ceștii cu ceai la gură este un rit. Vi se pare prea solemn cuvântul „rit”? Eu folosesc acest cuvânt pentru a vă face să înțelegeți că trezirea, conștientizarea, este o problemă de viață și de moarte.