Despre constelația Freud Adler Jung, cu psihologia lor abisală, nu s a scris
la noi cu atâta competență…; lucrarea celebră a lui Ludwig Klages, Spiritul
ca tăgăduitor al sufletului, va fi cunoscută abia prin relatările de aici;
asupra lui Nietzsche ca „precursor al psihologiei abisale“ nu se scrisese încă
defel…
De câteva ori în cursul lucrării sale, autorul se referă, ca la un
egal al clasicilor sau al cvasiclasicilor comentați, la Blaga, ajungând chiar
până la a socoti, în legătură cu problemele inconștientului, că procesul de
trezire a conștiinței filosofice la reprezentanții orientărilor abisale își
atinge punctul culminant la Blaga cu a sa „noologie abisală“…
La fel va
interesa, prin noutatea și siguranța interpretării ei, încercarea intitulată „O
superstiție a poporului român în lumina etologiei“. Folclorul și basmele noastre
pot fi cercetate și altfel decât cu mijloacele etnografiei, mai ales în lumina
ideilor veacului (inconștient colectiv, arhetip, psihologie abisală, simbolism),
pe care un Mircea Eliade a știut atât de bine să le prefacă în instrumente de
cunoaștere și validare a culturilor folclorice. Autorul de față, interpretând cu
mijloace moderne o superstiție populară, reușește să găsească înțelesuri în
neînțelesul folcloric.
• Constantin Noica
Dacă există
într-adevăr o logică a inimii, cum gândea Pascal, atunci ambivalența afectivă
este unul dintre capitolele sale importante. Vechii moraliști au înregistrat
fenomenul cu mult înainte de apariția psihanalizei, dar formulările lor devin pe
deplin transparente și se îmbogățesc cu sensuri noi abia într-o lectură
psihanalitică.
Așa cum reiese din Totem și tabu, Freud a descoperit
topografia bietajată a ambivalenței afective prin studiul nevrozei obsesionale.
Excesul de afecțiune față de o persoană apropiată, care se manifestă în această
disfuncție psihică, trebuie pus pe seama existenței unei dușmănii inconștiente
inspirate de același obiect uman. […] Ca în atâtea alte cazuri, Freud regăsește
la oamenii sănătoși ceea ce a descoperit la cei bolnavi.
• Vasile Dem.
Zamfirescu
În privința existenței unui instinct al morții, Konrad
Lorenz, unul dintre părinții etologiei, laureat al premiului Nobel pentru
cercetările sale, își exprimă în mod categoric dezacordul: „Această ipoteză
străină biologiei este în ochii etologului nu numai inutilă, ci și falsă“. În
cartea dedicată istoriei naturale a agresivității, de unde este extras acest
citat, Lorenz nu mai consideră necesar să argumenteze falsitatea ipotezei
freudiene, atât de evident i se pare neadevărul ei. Și totuși, de ce mor
organismele vii, cum se explică faptul incontestabil că îmbătrânirea și moartea
exemplarelor unei specii se produc în urma acțiunii unor cauze
interne?
• Vasile Dem. Zamfirescu |
Adevăr Divin
