Consultanța organizațională

Pornind de la dezvoltarea abordării Gestalt și de la modelul „Ciclului experienței”, Nevis urmărește implicațiile teoriei Gestalt în domenii ca evaluarea organizațională, modurile de influență în organizații, abordarea rezistenței, dezvoltarea relațiilor, lucrul la graniță și problematica prezenței consultantului. Cadrul conceptual oferit în această carte deschizătoare de drumuri pune la dispoziția consultanților un instrument puternic pentru înțelegerea și influențarea comportamentului organizațiilor, invitând, în același timp, la implicarea activă în dezvoltarea stilului unic al fiecărui
consultant.

Prefață ... 10

Capitolul 1: Dezvoltarea și aplicarea Modelului Gestalt figură-bază ... 16

   Studii incipiente de percepție vizuală ... 20

   Formarea figurii ... 23

   Legea Pragnanz ... 27

   Extindere în domeniul motivației și acțiunii ... 29

   Aplicare la dezvoltarea personală ... 36

   Aplicare la sisteme mai extinse ... 39

   Sumar ... 41

   Bibliografie ... 43

Capitolul 2: Ciclul Gestalt al experienței ca principiu călăuzitor ... 48

   Conștientizarea ... 48

   Energia ... 51

   Acțiune și contact ... 55

   Rezolvare și închidere ... 58

   Ciclul interactiv Gestalt ... 59

   Aplicare la consultanța organizațională ... 74

   O concepție fenomenologică asupra datelor ... 78

   Perfecționarea unităților de lucru ... 81

   Bibliografie ... 85

Capitolul 3: Un model Gestalt de intervenție organizațională ... 86

   Intervenția ca modificare a graniței ... 89

   Modelul Gestalt pentru intervenție ... 94

   Intervenția ca mod de a oferi o prezență ... 95

   Abordarea rezistenței în Gestalt ... 105

   Implicații ... 116

   Bibliografie ... 118

Capitolul 4: Despre prezență: Consultantul ca model de învățare ... 120

   Prezența în predare ... 131

   Stilul ca element al prezenței ... 133

   Prezența în cadrul Gestalt ... 136

   Potrivirea ... 141

   A fi explicit versus a fi misterios ... 143

   Concluzie ... 146

   Bibliografie ... 148

Capitolul 5: Abilitățile dezirabile ale unui intervenient competent ... 150

Abilități legate de împărtășirea experienței de către consultant ... 160

   Abilități legate de sporirea contactului ... 166

Abilități legate de închiderea și completarea unităților de lucru ... 169

   Abilități legate de înțelegerea consultanței ca artă ... 172

   Dezvoltarea și utilizarea abilităților ... 173

   Bibliografie ... 177

Capitolul 6: Procesul de conștientizare Gestalt în evaluarea organizațională ... 180

   Diagnosticul ca formare a ipotezei ... 183

   Procesul Gestalt de conștientizare ... 188

   Integrarea celor două modele ... 198

   Implicații ... 205

   Bibliografie ... 207

Capitolul 7: Moduri de influență evocative și provocative pentru implementarea schimbării ... 210

   Două moduri de influență ... 213

   Implicații ... 231

   Bibliografie ... 235

Capitolul 8: Despre semnificația rezistenței în cadru organizațional ... 236

   Procesul conștientizării și rezistența ... 244

   Cum abordăm rezistența? ... 249

   Implicații ... 261

   Bibliografie ... 262

Capitolul 9: Dezvoltarea relațiilor cu clienții: Consultanța organizațională în contrast cu psihoterapia ... 264

   Diferențe între consultanță și psihoterapie ... 269

   Implicații ... 279

   Cazuri edificatoare ... 285

   Concluzie ... 295

Capitolul 10: Marginalizare, autonomie și afiliere: un echilibru precar ... 296

   Marginalitatea și consultanța la graniță ... 297

   Dilemele rolurilor de graniță ... 300

   Marginalitatea și stresul consultantului ... 311

   Abordarea marginalității ... 312

   Echilibrarea nevoilor de autonomie și afiliere ...   315

   Implicații ... 322

   Bibliografie ... 324

Epilog: Să învățăm să depășim regretul ... 326

Siguranța: inamicul regretului ... 328

Problema provocării ca atac ... 332

Implicații ... 336

Concluzie ... 339

Bibliografie ... 342

EXTINDERE LA FUNCȚIONAREA ORGANISMICÃ TOTALÃ

Trecerea de la studiul percepției la o definiție mai largă a domeniului psihologiei Gestalt a fost în continuare impulsionată de cercetările lui Kurt Goldstein (1939), care și-a dezvoltat multe dintre idei din lucrul cu soldați germani cu traumatisme craniene, în urma Primului Război Mondial. Goldstein, ca și alți psihologi Gestalt, a văzut în paradigma figură-bază un concept de bază, dar a extins-o pentru a reprezenta procesul funcționării organismice totale. Pornind de la observațiile sale cu privire la modul în care persoanele cu traumatisme craniene reușeau să mute funcțiile afectate în părți nevătămate ale creierului, el și-a generalizat studiile la oameni normali și la dezvoltarea unei viziuni mai rafinate a ceea ce el numea proces organismic „holistic”. El a conceptualizat diferite nivele ale funcționării umane cu privire la mecanismele de bază ale reducerii tensiunii, cum ar fi reacțiile la amenințare sau nevoie fizică, ca nivel mai scăzut de funcționare decât procesul de descoperire a ceea ce vrea o persoană și obținerea acelui lucru. Cea din urmă era înțeleasă ca interacțiune mai asertivă și manipulativă cu mediul. Acesta, la rândul lui, era perceput ca un proces mai puțin complex decât motivul esențial al strădaniei de a deveni cât mai bun cu putință, pe care el l-a numit „autoactualizare”. Aceste nivele sunt legate prin procese dinamice, în care apar continuu tensiuni, în timp ce nevoile la un anumit nivel sunt satisfăcute. Odată ce nevoile deficiență / amenințare - cum ar fi nevoia de a repara funcții cerebrale afectate sau nevoia de a obține hrană în cazul foamei – sunt satisfăcute, organismul uman revine la un alt nivel de preocupare sau interes. Astfel, Goldstein a postulat că satisfacerea nevoilor la orice nivel oferă o conștiință directă asupra altor nevoi sau scopuri care semnifică realizări mai înalte (le face figurale). De fapt, Goldstein credea că este necesar să postulăm doar un nivel de nevoi, cel al autoactualizării, pentru a ne da seama de o mare varietate de fenomene importante de personalitate și motivaționale”.

APLICARE LA DEZVOLTAREA PERSONALÃ

Perls a conectat Gestaltul fix și situația neîncheiată ca determinanți puternici ai inabilității individului de a forma figuri proaspete și noi în momentul prezent. El a înțeles că blocarea în percepțiile trecute, cu privire la oameni și evenimente, împiedica înțelegerea a ceea ce putea fi cel mai util comportament în „aici și acum”. Purtând cu sine tensiuni acumulate din experiențe neterminate ale trecutului, o persoană blochează energie și nu poate să stabilească un contact reușit cu persoane sau obiecte care sunt punctul focal al situațiilor neîncheiate. El și-a dat seama că oamenii nu pot avea interacțiuni corecte până ce tensiunile derivate din trecut nu sunt eliberate cumva. Tehnica lui de a cere unui individ să vorbească unui terț care nu este prezent, imaginându-și că celălalt stă așezat într-un scaun gol, era văzută ca un mod de operaționalizare a mișcării către un fel de încheiere în prezent.

Ca asistent al lui Goldstein pentru o scurtă perioadă, Perls a fost foarte influențat de ideile acestuia, mai ales de cea conform căreia autoreglarea organismică oferă un criteriu autonom de sănătate. În principal, o persoană trebuia să învețe cum să fie capabilă să intre în contact cu nevoile și dorințele și, apoi, să le satisfacă, pentru a fi considerată o persoană funcțională. Mai mult, Fritz Perls, Laura Perls și Paul Goodman credeau că sarcina terapiei nu era numai aceea de a-i elibera pe oameni de sentimente și atitudini împovărătoare, cum ar fi stima de sine scăzută și vina, ci aceea de a deschide perspective mai largi. Pentru ei, scopul suprem era nu doar acela de a preda satisfacerea nevoilor, ci și funcționarea în lume: a vorbi, a merge, a relaționa și așa mai departe, cu fluiditate, grație și demnitate. Având pregătire în muzică și dans, Laura Perls a inclus intuitiv postura generală și utilizarea corpului ca subiect al autodezvoltării. Paul Goodman, cu pasiunea lui puternică pentru schimbarea socială, a extins teritoriul la modul de comportament al unei persoane în comunitate. Astfel, modelul de bază figură-bază a fost lărgit până la a cuprinde întregul spectru al relațiilor individ – mediu. Conștientizarea era înțeleasă ca fundament al procesului de dezvoltare, iar terapia Gestalt putea fi numită „învățare umană, bazată pe modelul Gestalt figură-bază”.

Odată ce atenția a fost direcționată către toate aspectele în care persoanele descoperă ce nevoi au din mediu și cum obțin acele lucruri, legile formării și distrugerii progresive a Gestaltului au fost acceptate, pentru că ofereau un criteriu de ajustare automat, nonaxiomatic. Comportamentul corect și sănătos este acela care le permite oamenilor să recunoască exact ce nevoi au la orice moment dat și să obțină acele lucruri. O persoană sănătoasă, bine integrată, este una în care procesul se desfășoară constant. Manifestarea nesănătoasă (rezistența) este văzută ca întrerupere a procesului. Richard Wallen (1970) a rezumat centralitatea acestei idei:

Importanta acestui proces pentru supraviețuirea psihologică ar trebui să fie evidentă, căci, numai dacă individul este capabil să extragă din mediu acele lucruri care îi sunt necesare pentru a supraviețui, pentru a se simți confortabil și interesat de lumea din jurul lui, numai atunci individul va putea cu adevărat să trăiască atât pe plan biologic, cât și pe plan psihologic. Nu ne putem părăsi pe noi: nu putem respira fără a respira în mediu; nu putem face nimic pentru a integra în corp acele lucruri necesare pentru noi, fie că este vorba de afecțiune, cunoaștere sau aer, fără a interacționa cu mediul. În consecință, claritatea acestei relații pe care am încercat să o descriu, formarea și distrugerea Gestaltului capătă o importantă esențială pentru viata individului.

APLICARE LA SISTEME MAI EXTINSE

Primele aplicări în sisteme mai extinse au fost acelea în care s-a folosit metodologia Gestalt cu indivizi în cadru organizațional. Începând din 1959, Richard Wallen și autorul au aplicat tehnici de conștientizare în training-ul de senzitivizare pentru a explora moduri de a-i ajuta pe indivizi să se vadă mai clar pe ei înșiși și să aibă un contact mai bun cu ceilalți. Această abordare generală a dezvoltării personale a fost documentată de Hennan și Korenich (1977) și de atunci a fost extinsă la teambuilding și intervenții din exterior. Aici includem descompunerea proiecțiilor care interferează cu o percepție clară a sinelui și a altuia, exprimarea și utilizarea sentimentelor în luarea de decizii și folosirea fanteziei și a experimentului. Ca și primele tehnici Gestalt de terapie Gestalt în cazul profesioniștilor terapeuți, aceste aplicații au folosit aproape întotdeauna un format de grup sau workshop și sunt văzute ca intervenții educaționale.

O linie paralelă de dezvoltare este aplicarea la terapia cu familii sau cupluri. Așa cum centrul terapiei s-a deplasat de la indivizi la unități mai mari, la fel s-a deplasat și utilizarea terapiei Gestalt. Munca lui Kempler (1974), S. Nevis și Zinker (1982), William Warner, C. Wesley Jackson și a altora este binecunoscută, iar scrierile lor, ca și cele ale studenților lor, încep să fie publicate. Din terapia la nivelul familiei, Zinker și Nevis (1981) au conceput „Ciclul interactiv Gestalt”, un concept discutat pe larg în capitolul II. Patricia Papernow a aplicat Ciclul Experienței la problemele parentajului vitreg și al familiilor combinate (1984).

Un al treilea nivel de aplicare a fost la nivele mai extinse, în special la organizații. Majoritatea acestui travaliu s-a îndreptat către procesul de consultanță, așa cum este el elaborat în acest volum. Totuși, un număr de oameni au fost interesați de posibile legături între terapia Gestalt și teoria sistemelor (vezi Burke, 1980, și Latner, 1983). În sfârșit, Merry și Brown (1987) au descris și studiat comportamentul organizațional nevrotic, din punctul de vedere al conceptelor terapiei Gestalt.

Pag. 35 – 40