Misteriile antichității

Cultele elenistice și religia romană au păstrat, încă din vremurile îndepărtate, riturile epocilor primitive, peste care au suprapus o nouă concepție asupra lumii și a zeilor, cât și noi raporturi dintre zei și univers. La început, zeii erau considerați a fi un fel de dublu pe jumătate nediferențiat, pe jumătate spiritual al fenomenelor naturale ; În urma dezvoltării religiilor, zeii nu mai sunt forțe naturale, ci devin persoane.

Pe măsură ce conștiința personalității umane dobândea o mai mare claritate, personalizarea zeilor a devenit mai mult sau mai puțin transcendentală, dar ea a fost gândită după calapodul umanității. Zeii devin stăpânii, protectorii cetăților și ai familiilor. Cultul care li se dedică acum reprezintă un omagiu adus suveranității lor, o retribuire a bunelor lor servicii, condiția prin care se mijlocește continuitatea bunăvoinței lor. Vechile rituri magice se înfăptuiesc acum exclusiv în cinstea lor. Acum sacrificiul devine un dar, un tribut, un semn al adorației. Chiar dacă ideea necesității sacrificiului, a unei necesități care nu este o simplă obligație morală, ci un soi de lege naturală, încă subzistă suficient pentru a nu-și pierde caracterul magic, nimeni nu va mai tăgădui faptul că sacrificiul reprezintă acum o trăsătură proprie religiei.