Voința de a crede și alte eseuri filosofice

Există un element al naturii noastre active pe care religia creștină l-a recunoscut cu insistență, dar pe care, în pretenția lor de a întemeia sisteme a căror certitudine este absolută, filosofii au încercat de obicei în mod nesincer să îl excludă. Mă refer la elementul credinței. Credința înseamnă încrederea în ceva cu privire la care îndoiala este încă teoretic posibilă; și, având în vedere că restul credinței înseamnă voința de a acționa, am putea spune că credința înseamnă disponibilitatea de a acționa într-o cauză ale cărei avantaje nu ne sunt garantate în avans. Este de fapt aceeași calitate morală pe care în activitatea practică o numim curaj.