| În anul 1854, atras de mirajul Orientului, un tânăr doctor din 
Statele Unite pornește spre teatrele de luptă ale Războiului Crimeii, 
dornic să fie martorul marilor fapte ale timpului său. În călătoria de 
la Viena la Constantinopol face oprirea obligatorie la București, unde 
misteriosul Stephen Lakeman, alias Mazar pașa, îi găsește un post de 
chirurg în armata otomană. Patru ani mai târziu, întors acasă, va 
publica prima carte despre români scrisă de un american – o mărturie 
prețioasă a momentului istoric în care „latinii de la Dunărea de Jos“ 
pătrund în conștiința Occidentului. James Oscar Noyes este un om de solidă cultură clasică și cu vaste 
cunoștințe istorice, prin care filtrează și experiențele directe, și 
amănuntele pe care le află din scrierile călătorilor care l-au precedat.
 Descrierea moravurilor, a tradițiilor și a priveliștilor din Valahia, 
descrierea marii tabere franco-britanico-otomane de la Varna, a 
călătoriei pe Marea Neagră spre capitala imperiului și a splendorii și 
sordidului Constantinopolului își pot găsi oricând locul într-o 
antologie a reportajului de călătorie romantic.Prin amploarea 
documentării și prin diversitatea surselor, prin valoarea observațiilor 
directe – din mijlocul evenimentelor și al locurilor unde se scrie 
istoria epocii –, prin descrierea spațiului valah în contextul 
geografic, politic și cultural mai larg din care acesta face parte, se 
poate spune că volumul de față este o sinteză asupra spațiului românesc 
din perspectivă occidentală – și o imagine a epocii în care România 
începe să existe pe harta lumii.
 La ora 10 eram cu toții pregătiți s-o luăm spre București, 
capitala Valahiei, la distanță de cinci poște sau patruzeci de mile de 
Giurgevo. Hangiul, care se târguise pentru transportul nostru, ne-a 
condus până la un vehicul greoi și hodorogit, la care erau înhămați – 
sau mai degrabă legați cu niște frânghii lungi – zece căluți bulgărești.
 Un căpitan francez și unul austriac, un colonel francez care tocmai 
sosise de la Varna, contele, Aristias și cu mine am luat loc în trăsura 
șubredă, care trebuie să fi fost importată de la Viena în urmă cu un 
sfert de secol. Ni s-a spus că este infinit mai bună decât mijloacele de
 transport valahe făcute prin partea locului, însă eu mă îndoiam că vom 
putea ajunge la București într-un astfel de vehicul. Trei valahi 
pletoși, de culoarea indienilor Choctaw, cu pălării pleoștite și cu șube
 de oaie pe umeri, au încălecat pe trei dintre cai, au răcnit cât îi 
ținea vocea, și am pornit la drum pe străzile largi din Giurgevo. James O. Noyes
 JAMES OSCAR NOYES (n. Niles, NY, 1829, d. New Orleans, 1872) se 
naște într-o familie coborâtoare din primul val de coloniști și în care 
vocația de pastor reformat este o tradiție; unul dintre strămoșii săi se
 numără printre întemeietorii Universității Yale. Absolvă medicina la 
Harvard în anul 1853, apoi vizitează Europa, continuându-și studiile la 
Viena.  |