4040 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
 | Sfinți |  | |
Ne putem mântui în orice vremuri |  | Trebuie nevoințe, trebuie străduință, trebuie silire de sine spre bine, întoarcere de la rău, de la toată nedreptatea, la dreptate, trebuie strădanie în săvârșirea faptelor bune și doar atunci când prin sforțări mari și necontenite ne vom curăți inima și vom atrage în ea harul dumnezeiesc | de
Luca al Crimeei, sfânt Editura:
Sophia
Disponibil din: 2022-01 » Coperta
mai mult » | Preț raft: | 18.00 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 16.20 RON
* | |
|
Cum să trăim după voia lui Dumnezeu |  | La început, omul umblă ca prin ceață sau ca printr-o pădure mohorâtă și prin mijlocul mrejelor.
De aceea, mai bine să-i întindă mâna cuiva care îl poate scoate de acolo și îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovnicește, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufletești, extrem de subtile, de vreme ce nu-și tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienții obișnuiți, ci nici medicii înșiși? | de
Teofan Zăvorâtul, sfânt Editura:
Egumenița
» Coperta
mai mult » | Preț raft: | 11.00 RON | |
Reducere: | 15% | Preț site: | 9.35 RON
* | |
|
Călăuzire către viața duhovnicească |  | Începutul vindecării și al izbăvirii sufletului de orice slăbiciune duhovnicească este Taina Mărturisirii. Vindecarea se continuă după Mărturisire prin lupta duhovnicească. Și când se va încheia? Când patima va deveni scârboasă și va înceta să atragă sufletul. | de
Teofan Zăvorâtul, sfânt Editura:
Egumenița
» Coperta
mai mult » | Preț raft: | 9.00 RON | |
Reducere: | 15% | Preț site: | 7.65 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
|
Cuvinte despre creșterea copiilor |  | Cartea de față aduce familiilor
creștine unul dintre cele mai prețioase ajutoare la împlinirea lucrării și
datoriei mult mai anevoioase acum decât odinioară de a-i crește și educa pe
copii în așa fel încât nu numai să devină persoane libere și responsabile, ci
și să pornească de mici alături de Hristos pe drumul care duce spre viața și
bucuria veșnice.
| de
Ioan Gură de Aur, sfântul Editura:
Sophia
Disponibil din: 2021- » Coperta
mai mult » | Preț raft: | 20.00 RON | |
Reducere: | 12% | Preț site: | 17.60 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
|
Cum să luptăm cu diavolul |  | Necuratul și lucrarea sa Învingând patimile, îl rănești pe diavol Arme duhovnicești împotriva vrăjmașului Puterea rugăciunii
| de
Paisie Aghioritul, cuvios Editura:
Sophia
Disponibil din: 2019- » Coperta
mai mult » | Preț raft: | 20.00 RON | |
Reducere: | 20% | Preț site: | 16.00 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
|
Ana vocea Magdalenelor |  | Prin vocea lui Claire Heartsong, Ana ne spune nu doar povestea
lui Iisus, ci și pe cea a femeilor care i-au fost aproape de-a lungul vieții
sale. Cartea revelează misterele profunde pe care le-au păstrat aceștia timp de
foarte mulți eoni, inclusiv diferite aspecte ale vieții lui Iisus pe care
istoria nu Ie-a păstrat referitoare la relațiile sale
și, mai ales, la copiii săi.
| de
Claire Heartsong,
Catherine Ann Clemett Editura:
Prestige
Disponibil din: 2020-02 » Coperta
mai mult » | Preț raft: | 55.00 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 49.50 RON