De la autorul bestsellerului Sub
aceeași Stea.
K-5 spunea că băieții sunt
bădărani. K-10 voia doar o relație de prietenie. K-18
i-a dat papucii într-un e-mail. K-19 i-a frânt inima.
Colin, un „fost copil-minune“ pasionat de anagrame, pleacă împreună cu
prietenul său Hassan într-o călătorie departe de casă pentru a-și uita toate
dezamăgirile în dragoste. Cu 10 000 de dolari în buzunar și un mistreț pe urmele
sale, Colin vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilității
Katherinelor care, speră el, va prezice viitorul tuturor relațiilor. Iubirea,
prietenia și umorul sunt ingredientele picante ale acestui roman spumos,
ingenios construit, despre cum te poți reinventa.
După
Căutând-o pe Alaska, romanul cu care a câștigat Michael L.
Printz Award, John Green vine cu o nouă poveste subtilă și inteligent scrisă.
Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuțiile între adolescenți la
observațiile erudite. • teenreads.com
„Katherine I a fost fiica meditatorului meu, Krazy Keith și, într-o
seară la mine acasă, mi-a cerut să fiu prietenul ei, și eu am acceptat, iar
apoi, după două minute și treizeci de secunde, mi-a dat papucii, ceea ce la
început a părut amuzant, dar acum, privind în urmă, e posibil ca acele două
minute și treizeci de secunde să fi fost cea mai importantă perioadă din viața
mea.“ |