Ecopsihologie
Cum vindecăm înstrăinarea de restul creației
Pentru ecopsihologie obiectivul principal este trezirea sentimentului de reciprocitate cu mediul înconjurător, care permite manifestarea simțului etic responsabil cu realizarea în final a unei sinergii între relații planetare și binele personal... |
25.00 23.75 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Trăim într-o perioadă în care noua paradigmă a cunoașterii se manifestă tot mai pregnant în toate domeniile, ca o necesitate de a înnoi, de a renunța la înțepeneli și inerții generate de vechile modele ale lumii și vieții care au indus o adevărată involuție. |
Cuprins:
Prefață ... 7 |
Fragment:
I. CE ESTE ECOPSIHOLOGIA?
Ecopsihologia este o nouă știință și o nouă atitudine. Este o știință de graniță care reunește elemente de filo-sofie, psihologie umană, cosmologie și ecologie într-o nouă perspectivă asupra omului și planetei. Ideea fundamentală a noii științe este aceea că, prin esența sa, omul este o parte a naturii, în care este profund înrădăcinat, acum fiind pe cale să se alieneze (înstrăineze) de restul Creației. Este și o nouă atitudine care rezultă din înțelegerea faptului că umanitatea „dezrădăcinându-se” din natură este pe cale să se sinucidă iremediabil. Fondatorul acestei vaste și aparent eclectice sinteze, prin care se propune noua știință, este profesorul Theodore Roszak (Professor of History at California State University at Hayward). The Voice of the Earth (1992) este lucrarea în care acesta afirmă: .Avem nevoie de o nouă disciplină care să vadă nevoile planetei și ale persoanei ca fiind un continuum, aceasta ajutându-ne să ne reconectăm la adevărul că suntem o parte a creației ... Creație de care ne-am înstrăinat. Este nevoie și de o nouă psihoterapie În care resursa terapeutică este armonizarea sănătoasă cu habitatele naturale. Vindecarea sufletului nu are sens decât dacă acceptăm că el (theosoul) este o parte a naturii, o realitate pe care doar societățile tradiționale o mai consideră ca fiind de bun-simț și o evidentă esență a sănătății”. S-a creat un abis între natură și cultură, între materie și spirit, între biologic și uman, între sufletul subiectiv și lumea material-obiectivă. În acest spațiu-abis se află modernitatea noastră. Părnântul, planeta noastră, se descompune ,,sfâșiat” între natură și cultură, inclusiv cultura științifică. Înainte de toate, noi, oamenii, suntem ființe, adică „carne și emoții”, ancorate profund în biologic, prin care participăm la un imens ecosistem, ca Pământul, a cărei complexitate este atât de vastă că aproape nu ne-o putem imagina și pe care abia o deslușim. Trebuie să înțelegem că suntem chiar mai mult decât Terra, suntem Cosmos! Undeva, într-un interviu (1993), același Th.Roszak, spune metaforic, aproape „poetic”: „Cei care credeau că suntem creați de mâinile lui Dumnezeu nu greșeau prea mult ... Sarea vechilor oceane este în fluxul venelor noastre, cenușa de stele răcite se rea prinde în chim ia genelor noastre ... Cel mai vechi și primul dintre elemente – hidrogenul – creat fiind din Nimic, ne-a inclus și pe Noi!” După ecologie și ecologiști, un inconștient ecologic s-a edificat în timpul evoluției vieții. Acesta are o dublă origine: o origine naturală, în inconștientul biologic al primelor relații cu mediul natural, și una culturală, rezultată din refularea a tot ce ne amintea de „animalitatea” noastră. Acest dublu inconștient pe de o parte ne invită, ne cheamă, ne constrânge să ne reconectăm cu natura, pe de altă parte face ca această sarcină să fie foarte dificilă. Termenul de inconștient este evident psihologic și amintește imediat de Sigmund Freud și de Carl Gustave Jung și al său inconștient colectiv. Construcția personalității, numită de Jung „individualizare”, este o aventură care durează o viață, așa cum trezirea inconștientului ecologic (Awakening the Ecological Unconscious) este calea pe care ecopsihologia trebuie să o urmeze pentru a vindeca alienarea noastră de restul Creației. Una din premisele noii științe este că ecologia are nevoie de psihologie, așa cum psihologia trebuie să fie „ecologică”. Ecologia și psihologia împreună pot crea o nouă atitudine, cea a solidarității. Intențiile, mai mult sau mai puțin declarate, ale oricărei psihoterapii a fost aceea să determine „clientul” (vezi C. Rogers, cofondator al psihologiei umaniste) să fie „încântat” că există împreună cu „ceilalți”, cu semenii lui de care să se simtă iubit și acceptat necondiționat, numai pentru că există! Prezența celuilalt fiind mai mult decât un accident, ci o condiție a binelui propriu. 1. Ecopsihologia – știința relațiilor autentice, „naturale” Ecologia și psihologia au același țel – armonia naturală. Cum? Adică a simți, mai mult decât a gândi, că un altul este în tine însuți – acest „altul” fiind nu numai aproapele, ei tot pământul și, chiar, cosmosul. Ecopsihologia este o ecologie extinsă, incluzând psihicul uman (mai bine zis „sufletul”) la nivel individual și societal, așa cum este – totodată – o psihologie a „biosului” care animă omul și umanitatea. Dacă o acceptăm ca știință, ecopsihologia este știința relațiilor între individual uman și lume, considerată ca întreg (holos), între un „subiect” și altul/alții. Este știința restabilirii și consolidării relațiilor dintre natura biotică și abiotică a planetei cu natura psihismului uman. Altfel spus, este știința întâlnirilor admirabile dintre natura umană și cea planetară, cosmică. Este știința regăsirii unui nou echilibru, a unei noi armonii cu ceva uitat și redescoperit. Este o reîntâlnire cu „ceIălalt”, pentru reîntâlnirea cu sine, din care se învață o nouă percepție și o nouă „putere”: cunoaștem mai mult pentru a ne fi mai bine. Este și se formează un nou model peceptiv („sarea vechilor oceane este în fluxul venelor noastre, cenușa de stele răci te se reaprinde în chimia genelor noastre”) și, implicit, o noua gândire, o nouă atitudine. Pentru a funcționa benefic, reîntâlnirea va fi autentică (nemimată), o ascultare activă, atentă, respectuoasă, aproape evlavioasă. Ecopsihologia valorizează natura umană incluzînd-o în armonia universală, reînnoiește contactul cu Terra și cu viața, cu scopul de a realiza o mai bună cunoaștere de sine. Dezvoltarea personală are ca punct de plecare cunoașterea și conștiința că noi toți suntem cetățeni ai unei planete de a cărei existență suntem responsabili! 2. Ecopsihologia – principii generale În The Voice of the Earth: An Exploration of Ecopsychology, Theodore Roszak a căutat să formuleze unele principii generale care ar putea fi ghid atât pentru protecția mediului cât și pentru terapeuți, într-un proiect comun de definire a unei relații normale cu lumea din jurul nostru. Mintea umană include în esența sa un inconștient ecologic. Pentru ecopsihologie, reprimarea inconștientului ecologic este cel mai mare rău produs de nebunia societății industriale. Deschiderea accesului la inconștientul ecologic este calea de bun-simț pentru vindecare. Conținutul inconștientului ecologic este – într-o anumită măsură – și la un anumit nivel de mentalitate, rezultatul evoluției cosmice. Studii contemporane privind complexitatea naturii ne arată că viața și mintea sunt produsul culminant al evoluției sistemelor naturale al derulării secvențelor fizice, biologice, mentale și culturale, a tot ce noi numim „univers”. Ecopsihologia se bazează pe aceste constatări ale noii cosmologii și pe cele mai noi experimente Dacă scopul terapiilor anterioare a fost recuperarea conținutului inconștientului reprimat, tot astfel, pentru ecopsihologie, obiectivul este trezirea sentimentului inerent de reciprocitate cu mediu, care a fost reprimat în inconștientul ecologic. Alte terapii caută să vindece alienarea (înstrăinarea) unei persoane de o altă persoană, a persoanei de familie sau a persoanei de societate. Ecopsihologia încearcă să vindece alienarea fundamentală dintre mai nou creatul psihic urban și mai vechiul mediu natural. Pentru ecopsihologie, ca și pentru alte terapii, de o importanță crucială pentru întreaga viață este vârsta copilăriei. Inconștientul ecologic, odată trezit, regenerează și minunatul cadou în care nou-născutul are înscris sensul vieții și al lumii. Ecopsihologia încearcă să recupereze calitatea de copil „animistic” (child’s innately animistic), care să se exprime și să funcționeze ca „normalitate” la adulți. Pentru a face acest lucru, ea se întoarce la mai multe surse, printre care: tehnicile tradiționale de vindecare, misticismul naturii așa cum este exprimat în religie și artă, trăirea/experiența sălbăticiei naturale, intuițiile ancestrale (the insights of Deep Ecology ). Astfel, de exemplu, Wordsworth’s hymns pot fi o bază pentru dezvoltarea/creșterea copilului cu dragoste de natură și un prim pas spre crearea „ecological ego”. Ego-ul ecologic face ca la maturitate oamenii să manifeste simț etic, responsabilitate față de planetă, similară cu etica responsabilității față de alți oameni. Astfel, acest gen de responsabilitate, va fi o componentă a relațiilor sociale și politice. Printre cele mai importante proiecte terapeutice ale ecopsihologiei este o reevaluare a unor anumite trăsături de compulsivitate masculină” proprii unor structuri ale puterii politice, care ne conduc spre o dominare a naturii, ca și cum acesta ar fi un tărâm străin și derizoriu. În acest sens, ecopsihologia își asumă intențiile ecofeminismului privind demistificarea stereotipurilor sexuale. |