Adevăr Divin
Radu Rosetti
Autor:
| RADU ROSETTI (1853–1926) s-a născut la Iași, într-o familie coborâtoare din domni ai Moldovei. Bunicul, hatmanul Răducanu, om de arme iscusit, este unul dintre marii boieri din vremurile vechi. Tatăl, logofătul Răducanu R., cu studii în Germania, este un om al vremurilor noi, pașoptist și unionist de seamă. Mama, domnița Aglae, este fiica lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei înainte de Unire. Își petrece copilăria la moșia de la Căiuți, în ținutul Bacăului, printre vânători, guvernante și profesori particulari. Din această perioadă datează fascinația pentru istoriile din trecut, pe care le-a auzit de la povestitori de mare talent, începând cu părinții și continuând cu Alecsandri, Kogălniceanu sau Costache Negri. Nu va mai părăsi această preocupare; în anii tinereții și maturității devine un adevărat catalog al poveștilor, secretelor și mondenităților din vechea societate boierească. Trimis la studii în Franța și Elveția, se întoarce în țară în 1873 cu un bacalaureat în științe. Vinde o parte din proprietăți, silit de datorii, și încearcă o carieră în politică și în administrație, sub oblăduirea lui Lascăr Catargiu. Se căsătorește în 1876 cu Smaranda Bogdan, cu care are patru copii: Radu, Henri, Eugeniu și Magdalena (dintre ei, generalul acad.Radu R. Rosetti rămâne până astăzi cel mai important istoric militar român). Este prefect, deputat conservator, director al închisorilor. În cele din urmă devine șef de arhivă în Ministerul Afacerilor Străine. Adversar vehement al politicii rusești, apropiat de cercul „Vieții românești“, pledează împotriva intrării in Primul Război de partea Antantei. Studiile istorice, multe publicate în Analele Academiei Române, arată preocuparea pentru istoria socială și politică, cu un interes aparte pentru problema agrară – domeniu în care devine una dintre vocile de autoritate: „Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova“ (1905), „Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova“ (1907), „Cum se căutau moșiile în Moldova la începutul veacului XIX: Condica de răfuială a hatmanului Răducanu Roset cu vechilii lui pe anii 1798–1812“ (1909) etc. Cariera sa literară se datorează tot interesului pentru trecut. Debutează cu un roman istoric premiat de Academia Română în 1906: „Cu paloșul“. Îi urmează romanul „Păcatele sulgeriului“ (1912); succesul de public se repetă cu volumele de povestiri: „Povești moldovenești“ (1920), „Alte povești moldovenești“ (1921). Acestea marchează evoluția lui Radu Rosetti dinspre ficțiunea de reconstituire istorică către marea sa vocație: memorialistica. Povestirile sunt nucleele narative ale celor trei volume de „Amintiri“, monumentala cronică a Moldovei secolului al XIX-lea. În „Istoria“ sa, G. Călinescu îl caracterizează drept „genealog și cronicar [de] o obiectivitate perfectă, fără fumuri nobilitare, cu noțiunea exactă a condiției castei“. La rândul său, E. Lovinescu afirmă despre Radu Rosetti că a dat „cea mai prețioasă memorialistică din literatura română“. |