Antivirale din plante

pag. 21-22

Există o mulțime de virusuri pe această planetă. Estimările arată că Pământul conține 10 la puterea 31 virusuri, adică 10 urmat de 31 de zerouri. Tehnic vorbind (pentru cei care țin la precizie), aceasta înseamnă undeva între un nonilion și un decilion (deși, dacă spuneți catralioane sunteți destul de aproape). In esență, o grămadă. Și există o mulțime de tipuri diferite. în fiecare 200 litri de apă (conținutul unei cisterne obișnuite) sunt prezente în jur de 5000 de genotipuri virale diferite. Există virusuri în cele mai reci și mai ostile părți ale acestei planete și în interiorul unor izvoare fierbinți. Există virusuri la mare altitudine în atmosferă și în adâncurile pământului. Trăiesc pe culmile munților și în străfundurile oceanului. Și, uneori, călătoresc chiar și în spațiu. Fac parte din viața de pe această planetă, nu avem cum să le evităm.
Spre deosebire de bacterii, virusurile nu au nucleu și perete celular. Reprezintă viața redusă la minimum, având o simplitate structurală rafinată. Deși există numeroase tipuri, în general, un virus este un lanț de ADN sau ARN înconjurat de un poliedru de o eleganță matematică, numit capsidă, a cărui formă este specifică virusului respectiv. în cazul virusurilor încapsulate, capsida este înconjurată de una sau de mai multe straturi proteice. Această structură simplificată le face să difere de bacterii, de exemplu, fără a fi însă mai puțin vii. Sunt o formă unică de viață (dar acesta nu este un motiv pentru a le discrimina). Seamănă foarte mult cu semințele (sau cu sporii): nu cresc decât atunci când găsesc solul potrivit în care să se dezvolte. Și, la fel ca semințele, chiar dacă în stare de suspensie, monitorizează constant lumea exterioară.
Suprafața stratului proteic viral este acoperită cu receptori, tipuri specifice de organe senzoriale, care le transmit virusurilor informații despre mediul înconjurător. Virusurile utilizează aceste organe senzoriale rafinate pentru a analiza mediul în care se află și pentru a putea să găsească celulele cele mai potrivite. După cum comentează medicul și cercetătorul Frank Ryan:
Virusurile au un tip de senzație care ar putea fi clasificată drept un intermediar între un simț olfactiv sau unul tactil rudimentar... Dispun de o modalitate de a detecta compoziția chimică a suprafețelor celulelor... Acest fapt conferă virusului capacitatea cea mai rafinată de a percepe suprafețele celulare adecvate [permițându-i să-și găsească celula-gazdă unică]. Le recunoaște printr-o percepție a chimiei suprafeței tridimensionale.
Virusurile au o capacitate extrem de sofisticată de a percepe mediul înconjurător, de a determina natura acestuia, de a găsi organisme celulare în care se pot reproduce cu cea mai mare ușurință și de a stimula apoi organismele în care se află celulele respective, cu scopul de a răspândi virusurile la noi gazde. Și se pricep foarte bine la supraviețuire. Pot analiza natura reacției imunitare care le contracarează și se pot modifica - sau pot modifica sistemul imunitar al gazdei - pentru a o evita. Pot gândi, conform oricărei definiții utile a termenului, adică pot analiza informațiile primite, creând noi comportamente pe baza semnificației determinate a respectivelor aporturi informaționale.
Virusurile sunt clasificate în diverse feluri: în funcție de mărime sau de formă, de prezența sau de absența unei capsule izolatoare (nu toate au una), dacă sunt compuse din ADN sau din ARN (și, în funcție de aceasta, dacă au un lanț unic sau dublu, un sens pozitiv sau negativ), în funcție de tipul structurii proteinei și de maniera de reproducere. Virusurile bazate pe ADN sunt destul de solide ca virusuri deoarece au un fel de mecanism de ”verificare a reproducerii”, care le lipsește virusurilor ARN. Aceasta înseamnă că, atunci când un virus ADN se instalează într-o celulă-gazdă, folosește o buclă de feedback biologic pentru a se asigura că replicile sale sunt de o acuratețe rezonabilă. Spre deosebire de el, un virus ARN nu poate face acest lucru. Tinde să producă o mulțime de replici care variază, uneori semnificativ, de original. Unele dintre aceste diferențe de replicare sunt inițiate intenționat de virusuri ARN pentru a-și mări variația genetică și, prin urmare, gradul de supraviețuire în interiorul gazdei. Din acest motiv, deși deseori este posibil să se găsească un vaccin de durată pentru un virus ADN, este foarte dificil, dacă nu imposibil, să se creeze unul pentru virusurile bazate pe ARN. Acest aspect face ca virusurile ARN să fie foarte greu de tratat cu produse farmaceutice; ca și bacteriile, încep să creeze soluții pentru medicamentele sintetice în momentul în care întâlnesc unul. Indiciile arată că rata de mutație a virusului hepatitei C, de exemplu, se accelerează ca reacție la terapia cu interferon și ribavirin, la fel ca modificarea care survine în cazul bacteriilor în prezența...