www.FotoMars.ro

Este un moment deosebit pentru un jucător de orice naţionalitate când câştigă la Wimbledon, dar e mult mai mult atunci când concurezi pe iarba de acasă şi eşti primul britanic din ultimii 77 de ani care ţine în braţe trofeul. Marea Britanie aşteptase acest eveniment de mult timp. În minutele, orele şi zilele de după finală, sunt sigur că Murray spunea în sinea sa: «Oau!», dar cred că îi va lua o vreme până să-şi dea complet seama ce anume a făcut pe Terenul Central. Va exista un moment, poate peste câteva luni, când va înţelege – este posibil ca asta să nu se întâmple până în momentul în care va reveni la England Club în 2014 - pentru a gusta din privilegiul campionului de a deschide turneul prin primul meci pe Terenul Central. Să se întoarcă în calitate de campion la Wimbledon va fi ceva special pentru Murray, genul de moment despre care va dori să le povestească nepoţilor.

Fuseseră două săptămâni dintre cele mai imprevizibile – Rafa Nadal pierduse în prima zi, Roger Federer şi Maria Şarapova fuseseră eliminaţi în ziua a treia, iar Serena Williams nu răzbătuse până la treburile serioase de la finalul turneului – iar turneul de la Wimbledon 2013 urma să se termine prin haosul şi criza din mintea lui Andrew Barron Murray. Când Murray, la serviciu cu avantajul celor două seturi şi al conducerii cu 5-4 în decisiv, ajunsese la 40-0 pentru a avea şansa a trei mingi de campionat, exista o voce lăuntrică ce-i spunea: „Andy, eşti pe cale să câştigi la Wimbledon. Eşti pe cale să devii primul campion britanic cu pantaloni scurţi, primul britanic ce va ridica deasupra umerilor trofeul de la epoca lui Fred Perry încoace.” Până la urmă, de fapt acea voce îi spunea: cine îşi pierde serviciul pe iarbă de la 40-0? Serios, cine poate fi într-atât de nesăbuit încât să facă una ca asta?