www.FotoMars.ro

Amintirile Holocaustului încep să se şteargă.
Cei care erau maturi în vremea războiului nu mai sunt printre noi; cei care au supravieţuit erau atunci copii, iar acum sunt bunici, de vârsta bunicilor lor când au trecut, ei înşişi, prin acele grozăvii.
Cum transmitem aceste amintiri cât mai viu?
Cum să le descriem nepoţilor lumea aceea cumplită, ca să ştie şi ei, să-şi amintească, şi toate acestea fără a le ştirbi siguranţa de sine?
Mulţi dintre noi ne punem aceste întrebări, zi după zi. Un răspuns e clar pentru toţi: să nu ascundem nimic. Este important ca fiecare familie să le povestească celor mici prin ce a trecut, pentru ca nici un copil să nu crească în groapa neagră a neştiinţei.
E mai bine să fie povestit adevărul cu grijă, echilibrat, să fie spusă povestea specifică a fiecărei familii, decât să fie lăsat copilul întrun gol de cunoaştere.
Acestea au fost intenţiile noastre cu această carte publi­cată în comun.
Sperăm că ea va ajuta fiecare familie să le povestească micuţilor ei urmaşi propria poveste.

---

…Fetiţei cu părul roşcat
Şi gura mergându-i fără oprire,
Care se juca în nisip, la soare,
Îi plăcea să danseze
Şi să culeagă fructe, de toate,
Să-şi împletească-n codiţe
Panglici colorate,
Să meargă cu părinţii
În parc, la jucării,
Să mângâie căluţii de lemn
Şi pe cei adevăraţi şi vii…