Chipurile cuvioase redate în aceste volume sunt din epoca noastră. Aceștia au reușit. De ce să nu reușim și noi? Să nu rămânem într-o continuă nemulțumire și într-o drăcească amânare, judecându-i aproape cu severitate pe ceilalți.Deci cei care vor să se nevoiască, biruiesc. Cei care caută cu adevărat, găsesc. Acolo unde le vor căuta pe cele curate, li se vor da cu siguranță. Acolo unde vor bate, dacă vor bate cu smerenie și cu stăruință, li se va deschide poarta binecuvântată a milei dumnezeiești. Nu vremurile grele și inutile împiedică! Repetăm, fiindcă nu e fară importanță și este o fraza spusă adesea de mulți, anume că de vină „este societatea în care trăiesc, aceasta nelăsându-i să se sfințească”.Lucrarea de față are îndeosebi acest scop și anume ca aceste chipuri aghioritice înbunătățite, contemporane să devin pricină, provocare, invitație, incitare, rampă, inspirație, imbold pentru remodelarea, renașterea, înălțarea și învierea noastră.De la deformare să ajungem la remodelare, îndreptare și schimbare. Din plictiseala, prostia și paranoia păcatului, să ajungem la pocăință, la sfințenie, la scăpare și mântuire.Mulți oameni, deseori, se vaită de foarte tulburata noastră epocă și de multele noastre greșeli. însă atrași și ispitiți de acestea, nu va trebui, credem noi, să trecem cu vederea faptul că în vremurile noastre, nu puține sunt acele chipuri care L-au iubit fierbinte pe Hristos. Au iubit peste măsură virtutea cu care au împodobit frumoasele lor suflete. Căci au cultivat-o cu grijă și sistematic pentru mântuirea lor și spre marele folos al multora. Despre cei care s-au odihnit pe durata secolului al XX-lea și au trăit virtuos în muntele cuvioșiei, în Sfanțul Munte Athos, în preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului, vom vorbi într-o ordine cronologică, în ordinea adormirii lor în Domnul.Se observă că întreg acest secol este împodobit de chipuri sfinte.… nu e cu putință să spunem că monahismul aghioritic a trecut printr-o criză și, cândva, a ajuns la o anume evoluție spirituală. întotdeauna au stat ascunse puține sau mai multe lumini tainice, care au păstrat neadormită candela Maicii Domnului și mișcarea nodului metaniei.Verigile cuvioșiei atonite nu s-au rupt vreodată. Răposații Părinți Iosif Isihastul (+1959) și Sofronie Zaharov (+ 1993) vorbesc, desigur, despre o decădere, dar credem că aceasta este una limitată și vremelnică.După un calcul sumar, monahii aghioriți care s-au odihnit pe perioada întregului secol al XX-lea, ajung în jurul cifrei de 20.000. Aproximativ 500 dintre aceștia, la care facem referire aici, sunt doar 2, 5% din totalul sumei lor. Astfel credem că nu exagerăm ci, dimpotrivă, înfrumusețăm persoanele și situațiile. Probabil că mult mai mulți sunt prietenii virtuții, care iubesc cele tainice.În această carte nu vom face referire la cuvioșii recunoscuți de către Biserica noastră. Despre aceștia am scris de curând, în apreciata noastră carte Sfinții Muntelui Athos. Nici nu o să prezentăm chipuri de cuvioși din secolele anterioare. Despre aceștia s-au scris alte cărți bune. La unii dintre aceștia facem referire în smerita noastră lucrare Chipuri Sfinte din Muntele Athos.Într-o altă carte a noastră, dacă vom avea sănătate și viață mai lungă, vom scrie despre părinții virtuoși ce trăiesc în lume, care nu sunt puțini și, într-o altă carte, despre prietenele virtuții, mame și surori monahii, care așijderea merită o prezentare.Aproape cele 500 de chipuri de cuvioși cuprinși în acest volum, proveniți de la mănăstiri, schituri, chilii, colibe, locuri de asceză și peșteri ale Sfântului Munte Athos reprezintă un far sfânt, un indicator luminos de drum, un izvor de inspirație, vistierie a harului, de monahi și laici. Referirea noastră smerită la chipuri de aghioriți, asceți și iubitori de virtute, urmărește faptul ca noi toți, părinți și frați, să-L iubim mai mult pe Prea Bunul Dumnezeu, pe aproapele nostru, să iubim asceza, virtutea și pocăința…
|
Adevăr Divin
