www.FotoMars.ro

Nebunia pentru Hristos este o harismă aparte a Sfântului Duh, unica în felul şi în metoda ei. Poate tocmai de aceea ea se dăruieşte la foarte puţini şi aleşi. 

Unul dintre aceştia a fost şi Sfântul Andrei care – prin minunata sa pildă – ne-a îndemnat să ne adâncim cu plăcere în cunoaşterea vieţii Iui celei evlavioase, să ne folosim duhovniceşte, să urmărim acrobaţiile lui sfinte săvârşite în adâncul unei prăpăstii de smerenie şi zdrobire amară, să primim - fie şi numai din istorisirile sale - câteva picături din dulceaţa mai presus de fire a vedeniilor dumnezeieşti şi a „răpirilor lui la ceruri" şi în sfârşit să purcedem la scoaterea prezentei ediţii spre folosul şi sfinţirea sufletească a fraţilor noştri.

Scit de obârşie, Sfântul Andrei a trăit în Constantinopol în acea atmosferă de duhovnicie bizantină, în care au înflorit chipuri de mari asceţi, împodobindu-se cu harismele cele mai felurite ale Sfântului Duh.

Scriitorul vieţii Sfântului Andrei este Nichifor, preotul Bisericii Sfânta Sofia, care a fost şi părintele lui duhovnicesc. A fost singurul care a cunoscut tot adevărul despre nebunia lui cea prefăcută…

---

Oamenii încă mai continuă şi astăzi să încheie, să instaureze pacea între ei, fără însă ca mai înainte să fi realizat pacea cu Dumnezeu şi cu ei înşişi. De aceea niciodată nu izbutesc în acest demers al lor, ci dimpotrivă, sângele omului adapă zi de zi tot mai mult pământul, deoarece omul se comportă ca un lup fată de aproapele său.

Avem impresia că am ajuns în anii despre care a proorocit Marele Antonie: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor!".

Cearta şi dezbinarea existente între Dumnezeu şi satana, între creştini şi lume, le-au sesizat încă de la început atât Apostolii cât şi, după ei, toti creştinii adevăraţi care au ascultat de chemarea lui Hristos şi s-au nevoit cu asprime ca să se arate vrednici de ea: „Daca voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea in fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie" (Luca 9, 23). 

Ei au înţeles temeinic că reperele, criteriile şi calea lui Hristos sunt diametral opuse faţă de criteriile, reperele şi drumurile lumii. închinătorii la idoli îi vedeau pe creştini ca fiind ciudaţi, afară de lume, fără raţiune şi nebuni, ca pe oamenii cărora nu li se cuveneau decât fie batjocura şi dispreţul, fie temniţa şi moartea martirică. 

Dar şi Duhul Sfânt, Mângâietorul, le amintea ultimele cuvinte ale lui Hristos: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste… Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni…”