www.FotoMars.ro

 Isabel şi apele diavolului ilustrează continua tensiune a spiritului lui Eliade între magic şi mistic, între voinţă şi har, între autorealizarea eului şi pierderea de sine în Dumnezeu, vizibilă şi în foiletoanele pe care le trimitea Cuvântului, în ciuda faptului că Itinerariul spiritual (1927) părea să fi închis ciclul evoluţiei sale de la teosofie la ortodoxie. Nehotărârea de a se desprinde pe de-a-ntregul din orizontul îndumnezeirii magice, al creării sufletului nemuritor prin voinţă şi efort propriu, a primit hrană nouă odată ajuns în India. Metafizica realistă de care vorbeşte în roman se dovedeşte a fi aproape un sinonim pentru tantra. Ea este pusă în termenii manifestarii realului prin joc şi a creației prin logos, aşa cum sunt înţelese de filosofia indiană (mai precis, aşa cum o înţelegea Eliade atunci).