Educația religioasă
Învățături pentru copii și tineri
Autor:
Editura:
Editura:
Sophia
Prea puțini părinți se pot lăuda astăzi că și-au educat copiii cum se cuvine. Unii părinți, buni și îngăduitori, au copii cu un caracter neașteptat, complet nepotrivit. Una din principalele cauze o reprezintă chiar părinții... |
Educația religioasă. Învățături pentru copii și tineri
15.00 13.50 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Prea puțini părinți se pot lăuda astăzi că și-au educat copiii cum se cuvine. Unii părinți, buni și îngăduitori, au copii cu un caracter neașteptat, complet nepotrivit. Una din principalele cauze o reprezintă chiar părinții. Numerosi parinti, fie ca sunt nepasatori fata de educatia religioasa si morala a propriilor copii, fie ca sunt atât de orbiti de iubirea lor irationala fata de acestia, încât nu vor sa vada nimic rau în firea lor si ramân surzi la avertismentele binevoitorilor, nu vor sa asculte adevarul si sfaturile bune. Când viciile copiilor devin insuportabile, chiar si pentru parintii lor, abia atunci încep ei sa se gândeasca la îndreptare si încep sa îi educe, dar este prea târziu. |
Cuprins:
Învățătură despre nevoia de a începe educația de la vârsta cea mai fragedă Învățătură despre formarea la copii a credinței și bunei-cuviințe Învățătură despre cum să educăm copiii ca să fie ascultători Învățătură despre formarea simțului adevărului la copii Învățătură despre educarea curăției la copi Învățătură despre înlăturarea patimii predominante a unui copil Învățătură despre stârpirea mândriei la copii Învățătură pentru a-i feri pe copii de lăcomie Învățătură despre invidie la copii Învățătură pentru faptul că părinții nu pot justifica prin nimic vina pe care o poartă pentru neglijarea educației propriilor copii Învățătură care dezminte opinia ușuratică cum că „tinerețea își cere drepturile“ Învățătură pentru cei ce cred că „nu trebuie să te deosebești de ceilalți“ Învățătură despre cei nesimțitori la tot ce ne învață credința și Biserica Învățătură despre faptul că nu este indiferent cărei credințe aparții Învățătură care dezminte afirmația că „religia este o chestiune personală a fiecăruia“ Învățătură împotriva celor care susțin că nu contează cum crezi, doar să duci o viață cinstită Învățătură despre așa-zisa religie a oamenilor cinstiți Învățătură despre faptul că în toate timpurile și pentru toți oamenii cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos este neschimbat Învățătură despre faptul că fără Hristos nu există o adevărată educație, moralitate și bunăstare Învățătură despre necesitatea sporirii în cunoașterea sfintei noastre credințe Învățătură despre faptul că cel ce nu crede nu poate fi convins de adevărurile credinței nici cu ajutorul simțurilor sale Învățătură despre faptul că nu trebuie să inventăm o credință, ci să credem așa cum ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă Învățătură despre faptul că nu există un temei logic sau de altă natură pentru a nu da ascultare Sfintei Biserici Învățătură care arată de ce trebuie să ascultăm totdeauna și în toate de Sfânta Biserică Învățătură despre faptul că doar în Sfânta Biserică este păstrată neatinsă învățătura revelată de Domnul și despre obligația ce revine de aici credincioșilor de a se supune cu mintea, voia și inima lor Sfintei Biserici Învățătură despre faptul că este un păcat să justificăm încălcarea legilor și a cuvântului Domnului prin aceea că majoritatea oamenilor le încalcă Învățătură despre rolul femeii în afirmarea și întărirea în societate a spiritului creștinesc al Bisericii Ortodoxe și a unei moralități pline de curățenie Învățătură despre faptul că nu ajunge doar să nu faci rău, ci trebuie, totodată, să faci bine Învățătură care arată de ce trebuie să postim Învățături în zilele Săptămânii Patimilor Învățătură despre cum să dobândim pacea pe pământ Învățătură despre cum se purtau oamenii față de Hristos în noaptea nașterii Sale și cum se poartă ei astăzi de sărbătoarea Nașterii Domnului Învățătură despre iubirea de adevăr Învățătură despre clevetire și clevetitori Învățătură despre faptul că cele zece porunci sunt obligatorii pentru creștinii din toate timpurile Învățătură despre prima poruncă Învățătură împotriva celor ce au idei greșite despre rugăciune Învățătură despre Înfricoșata Judecată Învățătură despre muncă și odihna de duminică Învățătură despre grija și atenția creștinească față de cei apropiați Învățătură pentru a ne feri de falsele și primejdioasele filosofii de astăzi Învățătură despre ceea ce este mănăstirea pentru călugări și mireni |
Fragment:
Învățătură despre cum să educăm copiii ca să fie ascultători „Tânărul care este lăsat în voia apucăturilor lui face rușine maicii sale.“ (Pilde 29, 15) În Evanghelie se povestește puțin despre copilăria și adolescența Domnului nostru Iisus Hristos, dar puținul acesta este foarte important și plin de învățăminte. Despre copilul Iisus, în vârstă de doisprezece ani, Evanghelistul Luca a notat următoarele: „Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret. Și le era supus“ (Luca 2, 51). Ceea ce Evanghelistul consemnează spre lauda tânărului Iisus, anume ascultarea față de cei care Îi erau părinți pe pământ, Apostolul Pavel proslăvește la Iisus matur. El proslăvește ascultarea Sa față de Tatăl Ceresc: „S-a smerit pe Sine, mărturisește Apostolul, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce“ (Filipeni 2, 8). Apostolul merge mai departe, și arată că această ascultare și supunere au dus la mântuirea lumii: „Așa cum prin neascultarea unui singur om cei mulți s-au făcut păcătoși, tot astfel prin ascultarea Unuia cei mulți vor deveni drepți“ (Romani 5, 19). Nu mai e nevoie să vorbim despre însemnătatea deosebită a ascultării în viața oamenilor în general. Cât de mare este importanța sa în educația copiilor cunosc toți părinții. Putem spune chiar că cine a reușit să-i facă pe copii ascultători, acela și-a îndeplinit obligațiile, și-a înfăptuit misiunea de educator. Nu voi vorbi acum despre importanța ascultării, ci doar voi propune părinților o cale mai scurtă. Dacă vor păși pe ea, copiii lor vor fi niște copii ascultători. Cred că subiectul nu e deloc lipsit de interes pentru părinți. Înainte de toate, trebuie să spunem că ascultarea este o „plantă“ care nu crește și nu rodește oriunde, ci doar acolo unde găsește teren prielnic. Deși pare greu de crezut, există familii în care nimic nu înlesnește educația copiilor în duhul ascultării. Acestea sunt familiile în care domnește libertinajul, în care nu sunt respectate legile lui Dumnezeu și ale oamenilor și nu este recunoscută nici un fel de autoritate. De cele mai multe ori, astăzi se apelează la ajutorul legilor lui Dumnezeu sau ale oamenilor doar atunci când acestea servesc interesului personal. Acolo unde părinții sunt contaminați de acest spirit, nu este posibilă educarea copiilor în duhul ascultării. Cine vrea să aibă copii ascultători trebuie să respecte orice autoritate recunoscută, puterea și legea. Acestea sunt: Dumnezeu, Biserica, Conducerea țării, Poruncile lui Dumnezeu, Legile Bisericii și legile de stat. Dar este oare de ajuns păstrarea respectului față de acestea? În unele familii, Dumnezeu este ultimul Căruia I se acordă atenție. Despre El nu se vorbește decât dacă se discută un pasaj din vreo carte în care străbate lipsa credinței în Dumnezeu și negarea adevărurilor de credință. Credința într-un Dumnezeu viu, întrupat, este transformată în aceste cărți într-o poveste pe care o pot crede numai babele. Că există obligații față de Dumnezeu, nici nu le trece unora prin cap. Cine își respectă aceste obligații provoacă cel puțin uimire în societate. Toate acestea le văd și le aud copiii. Ce concluzie vor trage ei de aici? Totul este foarte simplu: dacă tatăl meu nu Îl cinstește pe Dumnezeu și nu Îl ascultă, îmi este și mie permis să nu îmi cinstesc și să nu îmi ascult părintele; dacă Dumnezeu și poruncile Sale sunt niște născociri, atunci și porunca a cincea este o născocire; prin urmare, părinții nu reprezintă nimic important. Recunoașteți că logica este de această dată de partea copiilor. Dacă ținem seama de faptul că pentru mulți părinți autoritatea Bisericii și a clerului nu are nici cea mai mică importanță, este de înțeles că în familiile respective nu poate fi vorba de ascultare și supunere în educația copiilor. „Ce îmi pasă de preot? Ce îmi pasă de scornelile lui? Parcă poți să crezi ceea ce spune el?“ – sunt vorbe pe care astăzi le aud adesea și copiii. Ei aud acasă asemenea vorbe, iar la școală și la biserică altele; copilul trebuie să-și asculte părinții și pe cei ce le țin locul. Acasă, autoritatea preotului este subminată adesea prin glume grosolane; iar preotul le repetă copiilor mereu: respectă pe tatăl tău și pe mama ta. Pentru copil, concluzia va fi următoarea: dacă tatăl meu nu recunoaște nici una dintre poruncile despre care vorbește preotul, nici eu nu trebuie să-l ascult, nu am de ce să dau atenție vorbelor lui. Și din nou logica este de partea copilului. Același lucru se întâmplă și cu autoritatea conducătorilor. „Ce îmi pasă de șefi? Eu sunt singurul meu stăpân, fac ce vreau!“, spune uneori câte unul, exprimându-se adesea și mai urât, dar nu privește în jur să vadă cine l-a auzit. Desigur, aceste discursuri împotriva autorităților n-au nici o putere, deoarece autoritățile au de partea lor forța, care poate aduce la ascultare pe oricine, lucru pe care nu-l face nici Dumnezeu, nici Biserica. Totuși, și acesta este un prilej pentru a semăna neascultare și nesupunere față de părinți în sufletul copiilor. Pretutindeni unde nu este recunoscută și respectată autoritatea lui Dumnezeu și puterea lăsată de El pe pământ, unde legile se respectă doar de frică, nu există pământ bun pentru o educație în spiritul supunerii și ascultării. Cine disprețuiește autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii și a conducătorilor de orice fel, nu poate pretinde propriilor copii să-i respecte autoritatea părintească; cine nu se supune de bunăvoie, ci din obligație, nu-și va putea educa niciodată copiii astfel încât să-l asculte. De aceea, părinți, dacă doriți să vă asculte copiii, respectați autoritățile și legile și învățați-vă copiii să le respecte la rândul lor. Aceasta este temelia supunerii și ascultării lor. Să presupunem că terenul este prielnic semănării și dezvoltării supunerii și ascultării copiilor față de părinți. Ce trebuie să facem pentru a dezvolta cum se cuvine această calitate? Ascultarea reprezintă supunerea voinței proprii în fața altei voințe. Voința noastră domnește asupra tuturor celorlalte: noi gândim, vorbim și acționăm așa cum ne dictează voința. Dumnezeu ne-a dat această forță a spiritului ca să vrem și să facem binele, să urâm și să respingem răul. Voința noastră este slăbită însă de păcate și înclină spre rău; chiar de cunoaștem binele, suntem prea slabi ca să-l dorim în mod serios și să-l înfăptuim. Văd și încuviințez ce este mai bine, dar înclin spre rău (Romani 7, 19). Această slăbiciune ne vine de la păcatul originar, aducând cu sine încăpățânarea și capriciul, care trebuie supuse și stârpite din copilărie. Vița de vie dă roade dulci și bogate, dar nu atunci când este lăsată să crească nestăvilit, ci când este tăiată cum se cuvine și legată de araci. Ce realizăm prin tăierea și legarea viței de vie, vom realiza prin disciplină, prin stăpânirea capriciilor și încăpățânării copilului, obținând astfel roadele dulci ale ascultării. Ca să culegeți aceste roade dulci, deci roadele dorite, fiți cu luare-aminte la regulile ce trebuie urmate în educația copiilor. Din primii ani de viață nu trebuie să permiteți copiilor să-și manifeste încăpățânarea și mofturile dacă vreți să vă asculte. Aceasta nu înseamnă să interziceți copilului orice: copilul își poate dori ceea ce are dreptul să-și dorească. Atunci îi veți face pe voie cu bucurie, pe cât se poate. Dacă la momentul potrivit copilul cere mâncare pentru că îi este foame, această dorință trebuie îndeplinită, căci ar fi nemilos și crud să-i refuzi mâncarea. Când copilul cere un lucru necesar la școală, îi vom face pe voie, altfel există pericolul să încerce să-și procure obiectul respectiv pe căi necinstite. Este cu totul altceva când copilul vrea ceva nepermis: atunci trebuie să-i interzicem, să nu-i satisfacem mofturile, fără a da atenție lacrimilor. Niciodată nu trebuie să ne supunem capriciilor manifestate de copil; cine și-a manifestat o dată slăbiciunea va fi și pe viitor rob al copilului, iar capriciile acestuia vor guverna asupra părinților. Dorind să înfrângă încăpățânarea și capriciile copiilor, părinții trebuie să acționeze de acord unul cu altul: nu se poate ca unul să distrugă ceea ce a clădit celălalt. Nimic nu întărește mai mult încăpățânarea și mofturile unui copil, decât faptul că un părinte îi dă ceea ce i-a refuzat celălalt. Copilul vine plângând la mamă și se plânge că tata i-a interzis ceva; mama nu trebuie să-l căineze și cu atât mai puțin să-și exprime în fața lui nemulțumirea și supărarea pe tată. La fel trebuie să procedeze frații și surorile mai mari, rudele și slugile, dar mai ales bunicii. Se știe că bătrânii caută afecțiune și, deoarece tinerii nu rămân prea mult în preajma lor, ei încearcă să-și apropie copiii, dar într-un mod greșit, făcându-le toate voile. De aceea nepoții se lipesc atât de des de bunicii lor, așteptându-se ca aceștia să le ofere tot ce le trece lor prin cap. Nu trebuie să încurajăm niciodată toanele copiilor. Nu trebuie să permitem ca un copil să poruncească fraților și surorilor mai mari, servitorilor sau altor adulți, să dea tot felul de ordine după capul lui. Dacă un copil dorește ceva din partea celor mai în vârstă decât el, va trebui să exprime aceasta prin rugăminte, nu să dea ordine; și orice i s-ar da, să-i fie de ajuns și să mulțumească. Nu trebuie să permitem niciodată copilului să depășească limitele unei purtări supuse, de ascultare față de autoritatea părintească. Ceea ce a spus tata sau mama copilul trebuie să îndeplinească de îndată, fără întârzieri și amânări. Numai în acest fel se poate înfrânge încăpățânarea, formând cu adevărat la copil o voință puternică, orientată spre bine și supusă față de părinți. Stârpind în acest mod capriciile și încăpățânarea copilului, acționați apoi în așa fel încât acesta să aibă respect față de dumneavoastră, părinții. Stima față de cel ce poruncește constituie o motivație esențială a supunerii. Copiii își privesc cu deosebit respect părinții prin firea lucrurilor, acesta fiind un simțământ natural. La el se referă și cea de-a cincea poruncă. De aceea pare un lucru cu totul inutil să li se spună părinților: procedați în așa fel încât copiii să nutrească stimă pentru dumneavoastră, totuși repetarea este necesară. Desigur, copilul știe că trebuie să-și respecte tatăl și mama, că Dumnezeu așa ne poruncește; dar ce ne facem când copilul vede câteodată la părinți unele trăsături și apucături, de care până și el, un copil nevinovat,se scârbește și se îngrețoșează? Ce se întâmplă dacă, deși dorește, copilul nu-și poate respecta părinții? Dacă în permanență își vede tatăl beat, pe mamă ocărând și blestemând și pe amândoi într-o veșnică ceartă? Oare îi mai poate el stima? Exemplul rău al părinților distruge respectul copilului față de ei și, totodată, zdruncină temelia supunerii, a ascultării datorate părinților. Oare copilul nu se va gândi: ce fel de educatori sunteți voi pentru mine? De aceea, părinții trebuie să evite prin toate mijloacele pierderea respectului propriilor copii. Niciodată părinții nu trebuie să se umilească unul pe altul și să se ocărască în fața copiilor, pierzând astfel stima acestora. Ei trebuie să aibă o atitudine plină de respect unul față de celălalt, să nu-și permită nicicând vorbe grele și ocări în prezența copiilor, să nu se învinuiască reciproc. Copiii nu trebuie să audă niciodată, cum se întâmplă adesea: „Minți la fel ca taică-tău!“, „Vei fi un neisprăvit, ca și taică-tău!“ sau „Vei fi o risipitoare, ca maică-ta“, „Nu vei face, ca și maică-ta, nici o brânză!“... Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima și ascultarea față de părinți! Părinții nu trebuie niciodată să-și permită jocuri și glume necuviincioase cu copiii sau în prezența lor. Un tată care face pe măscăriciul în fața copiilor nu trebuie să mai pretindă respectul lor; copiii îl vor sfida cu vorba și cu fapta. Aceasta nu înseamnă că trebuie să fim duri și încruntați în permanență. O atitudine de seriozitate, combinată cu blândețea și duioșia părintească se deosebesc cu ușurință de bufoneriile care păgubesc autoritatea părintească. Un tată blând, duios, dar serios este respectat mult mai mult. La o singură privire a sa, copiii îi dau imediat ascultare. Dacă vreți să fiți ascultați de copii, arătați-le și demonstrați-le iubirea voastră – nu acea iubire de maimuță, care își drăgălește puiul și este gata să-l omoare îndopându-l cu dulciuri, ci o iubire din inimă, rațională, îndreptată spre binele copilului. Unde vede o astfel de iubire, copilul arată supunere și ascultare, nu de frică, ci din respect și dragoste. Nu vă arătați niciodată indiferenți la bucuriile și durerile copilului. Să nu spuneți niciodată că acești copii sunt povară și chin pentru voi; nu arătați că un sacrificiu făcut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiți-le tot ce trebuie să le oferiți din toată inima și cu bucurie. Dacă părinții îi aruncă unui copil o bucată de pâine însoțită de ocări și regrete, cum își va mai păstra acesta iubirea pentru ei? Faceți-le copiilor uneori mici plăceri și bucurii. Un mic dar de sărbători sau de ziua lor, oferit cu dragoste, menține iubirea copiilor. Atrageți-vă inimile lor prin comportamentul sincer și încrezător față de ei. Trebuie să avem mereu încredere în ceea ce este bun în copii, atâta timp cât nu avem temei să ne convingem de contrariu. Suspiciunea și neîncrederea îi întristează și le ucid dragostea. Nu adânciți gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie disprețuitoare sau observații răutăcioase; acestea le înăspresc inima și șterg orice urmă de iubire din ea. V-am arătat, dragi părinți, principalele mijloace de a-i educa pe copii să fie ascultători. Folosindu-le cu bună credință puteți obține rezultate uimitoare. Înainte de toate obișnuiți-vă copiii să vă asculte, știind că aceasta este voința Domnului. Opriți la timp pătrunderea și înrădăcinarea capriciilor în ființa lor, nu admiteți încăpățânarea și obrăznicia față de nimeni. Nu le oferiți tot ce li se năzare. Dimpotrivă, obișnuiți-i cu autocontrolul, abținerea și măsura în toate. Cereți copiilor să vă dea ascultare neîntârziat și neabătut, obișnuiți-i să îndeplinească de la primul cuvânt ceea ce le cereți. Insistați cu fermitate să facă ceea ce trebuie. Dar, pentru a putea îndeplini totul la timp și corect, nu le impuneți ceva imposibil sau prea dificil. Nu fiți nici voi capricioși și arbitrari în ceea ce le pretindeți, admițând azi ceea ce ieri ați interzis. Nu vă contraziceți propriile afirmații sau unul pe celălalt în ceea ce întreprindeți pentru educația copiilor. Mențineți în copii respectul pe care îl datorează părinților și evitați cu grijă tot ce l-ar putea știrbi. În fine, să nu uitați să chemați mereu binecuvântarea Domnului asupra muncii voastre de educație și, având această binecuvântare, efortul, grija și munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători. Amin. |
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini
288
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L)
13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N.
978-973-76-2388-1
Traducerea din limba engleză
Traducerea din limba engleză
Diana Potlog
Publicat online
2008-08-01
Stoc
Stoc
Stoc 0
Preț
Preț
15.00
RON
Discount
Discount
10%
Preț final
Preț final
13.50 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N.
978-973-76-2388-1