Pretutindeni în lume vedem prăznuire, putere, bucurie și zburdălnicie a vieții: târâtoarele, gâzele, păsările, peștii de soiuri fără număr, nenumăratele animale, fiarele și pe împăratul făpturilor pământești – omul; toate trăiesc, năzuiesc spre îndestularea vieții și bucurie, spre osteneală. Priviți ce vesel zboară și se joacă gâzele (de pildă fluturii, greierii, muștele), păsările, peștii, animalele – și ne vom minuna de bucuria și prăznuirea vieții care este în ei. Această viață însă e trecătoare, nu multă vreme se joacă și se bucură toate aceste vietăți: în scurtă vreme nu vor mai fi, ci în locul lor altele noi se vor naște – de parcă viața se învârte ca o roată. Dar cine le-;a dat și le dă tuturor viață? Viața Cea fără de început, Veșnică, Ipostatică, Preaînțeleaptă, Bună – Dumnezeu. Dar viața cea îndrăgită de făpturile pământești, dimpreună cu bunătățile ei, degrabă trece și se sfârșește pentru necuvântătoare. De aceea, Preabuna Viață Ipostatică vrea și a hotărât să dea ființei înțelegătoare/raționale viață veșnică în ceruri împreună cu Dumnezeu, și pentru dobândirea acestei vieți i-;a dat omului toate mijloacele. Iată țelul tău, omule: să năzuiești spre viața veșnică și spre veșnica bucurie! • Sfântul Ioan de Kronstadt |