www.FotoMars.ro

„Să sperăm că epoca noastră, printr-o studiere obiectivă a textelor şi fără să absolutizeze principii filosofice străine de Revelaţie, îl va aprecia cum se cuvine pe marele teolog al isihasmului. Fără să ignorăm caracterul uneori incomplet al concluziilor sale, fără să ne legăm de formule cărora nici măcar autorul lor nu le acorda o valoare absolută, vom afla într-adevăr în gândirea sa luată în ansamblu un răspuns constructiv provocării pe care timpurile moderne o adresează creştinismului: o teologie personalistă şi existenţială şi o spiritualitate care, eliberată de spiritualismul platonic, îl integrează pe om în totalitatea sa în viaţa cea nouă. “


Introducerea lui John Meyendorff despre Sf. Grigorie Palama este fără îndoială prima tratare ştiinţifică amplă atât din punct de vedere istoric, cât şi teologic.

Studiul teologului grec Gregorios Papamichael a fost prima încercare mai îndrăzneaţă de a scrie despre Palama, dar folosirea limitată a surselor primare şi ipoteza nefundamentată conform căreia Varlaam de Calabria fusese trimis special de Roma pentru a denigra Athosul şi metoda de rugăciunea isihastă i-au limitat impactul.

Aceasta mă determină să plasez începutul primei etape a studiilor palamite în teologia ortodoxă modernă din 1936, când ieromonahul rus atonit Basil Krivoshein a publicat un strălucit studiu despre spiritualitatea şi teologia Sf. Grigorie Palama.

Acest studiu rămâne, până astăzi, una dintre cele mai bune prezentări ale teologiei Sf. Grigorie Palama despre distincţia dintre fiinţa divină şi energiile divine necreate.

Krivoshein începe prin a clarifica „baza ascetico-gnoseologică" a învăţăturii lui Palama: mai înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, omul trebuie să se cureţe de patimi.

Odată despătimit, lumina dumnezeiască necreată se sălăşluieşte în rugător, învăţându-1 despre tainele dumnezeieşti. Dar această cunoaştere, supranaturală întrucât este darul harului dumnezeiesc necreat, nu exclude apofatismul veşnic al fiinţei divine: aceasta nu va fi cunoscută niciodată de om, nici în viaţa aceasta, nici în cealaltă.

Din Dumnezeu nu putem cunoaşte decât lucrările sale, energiile care izvorăsc din fiinta divină şi se pot comunica omului. In acest sens, afirmă Krivoshein, doctrina lui Palama este în perfect acord cu învăţătura Părinţilor Capadocieni, a sfinţilor Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simeon Noul Teolog.

Metoda de rugăciune isihastă este un drum către această iluminare şi are rădăcini care se întind înapoi în timp până in epoca patristică.

Varlaam de Calabria, din cauza unei formări teologice în mediul latin catolic, nu a putut înţelege corect învăţătura despre apofatismul fiinţei divine (ca diferit de via negativa, o metodă raţională în fond) şi despre harul divin necreat. In acest punct al studiului, Krivoshein începe să apere, cu multă competenţă teologică, corectitudinea distincţiei dintre fiinţa divină şi energiile divine necreate…