2.1. Belaginele sau Legile frumoase
Cele mai elementare cunoștințe ce
trebuia să le posede orice dac erau Legile frumonse sau Belnginele. Era un cod care cuprindea norme de
comportare a cetățenilor regatului dac și ele fuseseră alcătuite inițial de
zeița Hestia (Vesta).
Un scriitor din jurul anilor 21 î.d.
Hr. ne informează că „la așa numiții geți, care se cred ne muritori, Zamolxis
susținea și el că a intrat în legătură cu Hestia”, care i-a predat Legile
frumoase (Belaginele), după cum Moise le primise de la Iahve (Fontes, 1, 189). Alt scriitor antic, anume
Iamblichos ne spune, textual: „Zamolxis ( ... ) le-a întocmit legile, cum am
arătat la început și a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i
că sufletul e nemuritor ( ... ) și pentru că a învățat pe geți aceste lucruri,
și le-a scris legile, e socotit de ei drept cel mai mare dintre zei” (Fontes,
II, 19).
Și pentru că Zamolxe, ca mare preot,
observa că dacii uitaseră sfaturile ce le dăduse Hestia (Vesta), s-a hotărât să
urce la tronul zeiței, undeva spre Pliroma. Și a Întâh1it-o în cerească strălucire
și neîntrecută frumusețe așa cum era de mii de ani. Și Zamolxe a cuvântat: „Zeiță
a cerului, Slujitoare a Soarelui material și Soarele ce ține în mână Cosmosul,
legile date de tine au fost uitate. Eu le mai știu, dar aș vrea să le scriu
chiar așa cum ni le vei porunci tu!”. „Scrie!”
Și marele Preot ZamoIxe a scris
aceste legi – Legile frumoase (Belaginele) – după care s-a condus statul dac și
ele s-au răspândit în lumea întreagă. Reținem faptul că legile Dacilor au fost
scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral.
După moarte și acesta a fost socotit
de unii dintre adepții săi, zeu. Pe parcurs, zeița Hestia (Vesta) a fost eclipsată
de acest mare preot și rege.
Ca și Hestia (Vesta), ZamoIxe dispune
a de acea teuenergie spirituală cu care a intrat în ființa poporului dac, cât
și a popoarelor înconjurătoare.
2.2. Jurământul medicilor din școala
Zamolxiană
Din scrierile vecru aflăm că în
Școala Zamolxiană se învăța și medicina. Un fapt care nu a fost sesizat de
cercetători e acela că jurământul pe care îl depun și în prezent medicii din
toată lumea, cunoscut sub numele de
Jurământul lui Hipocrit, e jurământul pe care îl depuneau
medicii din școala zamolxiană, amplificat.
Normele de comportare ale medicilor
daci erau cuprinse în Belaginele pe care le-am amintit mai sus. Ele se desprind
în parte din relatarea filosofului Platon (437 347 Ld. Hr.), care pune în gura
arhicunoscutului înțelept Socrate (469 - 399 î.d. Hr.) următoarele: „Eu
(Socrate) am învătat această incantatie (descântec medical), acolo în oaste, de
la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi
face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acela că (medicii) greci aveau
dreptate să cuvânteze, așa cum v-am învățat adineauri. Dar, Zamolxis, regele
nostru, adăuga el, care este și un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să
încercăm a trata ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi
tratat neținându-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijirea
trupului, dimpreună cu sufletul. Și iată pentru ce medicii greci nu se pricep
la cele mai multe boli (anume) pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de
îngrijit. Dacă acest întreg e bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea
el (medicul ucenic din școala zamolxiană), toate lucrurile bune și rele –
pentru corp și pentru om în întregul său – vin din suflet și de acolo curg (ca
dintr-un izvor), ca de la cap, la ochi. Trebuie, deci, mai ales, în primul rând
să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot
restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu incantații
(descântece). Aceste incantații sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în
suflete înțelepciune. Odată ivită aceasta și, dacă stăruie, e ușor să se bucure
de sănătate și capul și corpul. Când mă învăța lea cui (farmecul) și
incantațiile spunea: Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest
leac, dacă nu-ți încredintează mai întâi sufletul ca să i-l tămăduiești cu
ajutorul incantației. Iar acum, zicea el – aceasta e cea mai mare greșală a
oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă,
(a sufletului și a trupului). Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las
înduplecat de nimeni – oricât de bogat, Într-un neam ales sau oricât de frumos
ar fi – să fac altfel. Deci, eu, pentru că i-am jurat și sunt nevoit să-i dau
ascultare, îi voi da în adevăr ascultare. Și dacă vrei potrivit povețelor
străinului să-mi încredințezi sufletul, tău, pentru a-l vrăji cu incantațiile
(epodele) tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ți pot ajuta cu
nimic, scumpe Cormide” (101-102), (469 - 399 î.d. Hr.).
Din cele înșirate aici s-a putut
lesne observa că e vorba de jurământul medicilor din școala zamolxiană.
Facem și o mică paranteză: din
citatul de mai sus reiese că folclorul daco-român În ceea ce privește
incantațiile (epodele) sau descântecele, este atestat în vremea lui Zamolxe și
Înainte de Socrate. Acele „vorbe frumoase”, cu care medicii daci refăceau
moralul pacienților, erau descântece verifica te, din care multe se păstrează
până azi. Prin urmare, literatura populară daco-română începe înainte de tracul
Socrate (Fontes, 1, 101102), (469 - 399 Î.d.Hr.).
2.3. Jurământullui
Hipocrat
în legătură cu lungul citat de mai
sus, menționăm intervenția marelui tracolog Iosif Constantin Drăgan, la „AI XV-lea Congres mondial de știinte istorice”,
ținut la București, în 1980 între 10-17 august: „Cultura și civilizatia dacă au ajuns la un foarte înalt nivel de
dezvoltare ( ... ). Tracii cultivau astronomia, matematica, medicina. Platon îi
considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el,
înainte de a îngriji trupul și boala, ei îngrijeau sufletul, expresie sub care
cred că trebuie să înțelegem sistemul nervos. în orice caz e vorba de o
concepție medicală foarte modernă” (preluat din „Noi, tracii”, 1980, octombrie, p.3).
E de fapt interpretarea citatului pe
care l-am prezentat mai sus. în legătură cu această psihoterapie, înainte de a
se administra pacientului medicamentele (farmecele propriu-zise), amintim că în
Creștinism se menționează „ Mărturisirea și iertarea păcatelor”, vindecarea
sufletului uman. „Preotul ca medic sufletesc trebuie să cunoască:
1. Boalele sufletești ale penitenților
în general și în special, adică păcatele în formele și aparițiunile diverse.
2. Izvoarele și cauzele păcatelor.
Pag. 25 – 29
|