Învățăturile Muntelui Athos
Athosul e locul unui mare laborator
mistic. Aici se trăiește sub pecetea sacrului. Unii vor vrea să
relativizeze această afirmație și vor zice: „Dar nu toți sunt la mare realizare,
acolo!“ Acestei observații îi poți răspunde prin constatarea: Simpla retragere
pe Athos valorează cât o schimbare a vieții, cât o înnoire. Simpla pășire,
simpla instalare pe Athos înseamnă cel puțin „asceza exterioară“, adică
dobândirea cadrului unde n-ai cum să trăiești decât lipit de divinitate. Lângă o
icoană făcătoare de minuni, lângă un policandru aprins, lângă glas de clopot,
într-o strană mezanoptică, perfect treaz sau poate somnolent o dată, de prezența
divină, care lucrează asupra ta. Vei auzi: ”Călugării de pe Athos
explorează căile contemplației mistice“. Și vei merge, deodată, cu gândul
departe, la minuni și la suprafiresc. Vei întreba: ce căi teribile explorează
(sau cercetează) ei? Căile purificativă și iluminativă? Calea Theosis? Ce fac
ei? Sunt purtători de raze? Calea numărul unu este chiar retragerea pe
Sfântul Munte: venind aici, intri într-o altă lume. Cadrul de aici ne amintește
mereu de Dumnezeu. Știm că pravila cea mai înaltă este: „Ține mintea nedezlipită
de Dumnezeu, în orice clipă, în orice loc.” Pe Dumnezeu nu trebuie să-L
înțelegi; ci să-ți amintești de El. Primul exercițiu ascetic este această lipire
a minții de Dumnezeu. Să închizi ferestrele ”simțurilor!” a zis Nicodim
Aghioritul. Prin venirea la Sfântul Munte, realizezi spontan această condiție:
închizi ferestrele simțurilor. Când ia o înghițitură de apă, călugărul
athonit face în prealabil cruce: participă, cu mulțumire, la comuniunea
elementelor cu omul. Când ia o firimitură de pâine, el face cruce: de
recunoștință, sau poate retrăind taina împărtășaniei pe care se clădește frăția
universală, dar și transformarea actului biologic al mâncării în act spiritual
și slăvitor. Toate acestea clădesc isihia. Pe Athos, pot avea isihia chiar
și mireni care vin acolo pentru prima dată. Pe Athos isihia este în toți
și în toate. Evident, isihasmul este altceva. Este o cale particulară și
doar unul din o mie merge pe ea.
La sfatul părintelui Petroniu,
iarăși
La Prodromu, pe bancheta de sub chiparoși, sunt iarăși la
sfatul părintelui Petroniu. La tema isihasmului cu mirenii, Părintele adaugă:...
pag. 175 - 179
|