Nu mă împac cu ideea să scriu; aș vrea să-ți vorbesc, să te am mereu lângă
mine, nu să fie nevoie să-ți trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de
despărțire semne, cel puțin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului că ne
aflăm departe unul de altul. Să nu te mire un anume laconism în scrisorile
mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes să vorbim:
acelora le scriu cu dragă inimă. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodată cu
dragă inimă, tocmai pentru că țin mult la ea. Vreau să simți asta, să știi că
eu simt și gândesc așa în această privință, ca să nu mă socotești sec, rece,
indiferent. Nu sunt așa, bebelușul meu micuț, pernuța mea roz pentru a prinde de
ea sărutări (ce mare prostie!). Îți trimit o mică păpușă chinezească.
(Din scrisoarea lui Fernando Pessoa către Ophélia Queiroz datată 23 martie
1920)
„Nicicând Fernando Pessoa nu e mai absent din sine, din alții și din lume
decât în aceste scrisori către Ophélia care au în fundal spectrul orașului
Lisabona, atât de viu pe din afară și atât de ireal pe dinlăuntru, conținându-l
și pe Poet, care se pretează la cel mai serios joc ca și cum ar fi fost un
extraterestru față de el însuși. Toți cititorii cunosc, fiindcă el nu le-a
impus-o, lumea lui de irealitate visată, în care el s-a refugiat de la bun
început pentru a putea suporta insuportabila realitate căreia îi spunem Viață.“
(Eduardo Lourenço)
„Fernando Pessoa a fost și unul dintre spiritele cele mai contrariante ale
epocii sale, iar această permanentă dinamitare a banalității, a ideilor
convenționale curente, a locurilor comune și a prejudecăților, în situații în
care devenea evidentă și plăcerea lui de a provoca, de a intriga, este tot un
aspect particular al multiplicării sale în cele peste o sută de ipostaze de
autori, mesagerii unei revoluții spirituale pe care el o dorea imperial.“
(Dinu
Flămând)
„Arta înseamnă a te eschiva să acționezi sau să trăiești. Arta este expresia
intelectuală a emoției, altceva decât viața, care este expresia volitivă a
emoției. Ceea ce nu avem, sau nu îndrăznim, sau nu obținem, putem să avem în
vis, iar din acest vis se alcătuiește arta. Altfel emoția este atât de puternică
încât, chiar dacă reușim să o reducem la acțiune, acțiunea la care se reduce ea
nu o satisface; din emoția ce rămâne, și care în viață devenise inexpresivă, se
alcătuiește opera de artă. Astfel există două tipuri de artiști: cel care
exprimă ceea ce nu are și cel care exprimă ceea ce îi rămâne din ceea ce
are.
Á[lvaro] de C[ampos] sau pentru Cartea neliniștirii (sau pentru orice
altceva)“
Text dactilografiat găsit deasupra teancurilor de documente din cufărul lui
Pessoa, artă poetică majoră, cu ambivalența paternității și a destinației sale
subliniată ca atare de autor. |