Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim. Transport GRATUIT la comenzile de peste 160 lei prin curier Cargus, curier DPD sau poșta română. Transport GRATUIT la comenzile de peste 240 lei prin EasyBox Sameday.
În centrul vieții creștine a fost întotdeauna Dumnezeiasca Liturghie:
Jertfa Trupului și a Sângelui lui Hristos, fără de care împărtășirea cu
Dumnezeu nu este cu putință.
Pâinea cerească. Predici despre Dumnezeiasca Liturghie
9.008.10RON
(Stoc 0)
Indisponibil
×
Anunță-mă când „Pâinea cerească” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
În centrul vieții creștine a fost întotdeauna Dumnezeiasca Liturghie:
Jertfa Trupului și a Sângelui lui Hristos, fără de care împărtășirea cu
Dumnezeu nu este cu putință. A conștientiza toată însemnătatea ei, a lua
parte la ea cu toată ființa, cu toată mintea și cu toată inima, este
una dintre cele mai mari lucrări ale creștinului – și pe calea ei ne
călăuzesc predicile cu insuflare dumnezeiască ale unuia dintre sfinții
vremurilor moderne. Ierarh atât trăitor, cât și învățat, a cărui
propovăduire a fost întotdeauna întărită de viețuire, Serafim al
Dmitrovului a reușit să transmită păstoriților săi nu simple cunoștințe,
ci har și putere pentru a trăi creștinește în vremuri a căror greutate
abia ne-o putem închipui astăzi.
Încântătoare prin simplitatea și frumusețea lor, aceste învățături
ale Sfântului Serafim despre Dumnezeiasca Liturghie vor da cititorului
să guste din puterea care i-a purtat cu biruință pe noii Mucenici și
Mărturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria creștinătății.
Fragment:
Creștinii din vechime pricepeau bine ce fericire li s-a dat oamenilor
prin Taina împărtășaniei: ei se apropiau zilnic de sfântul potir, atât
de curată era viața lor.
Atunci când porneau la drum lung, luau cu ei Sfintele Taine,
păstrându-le la piept, alături de cruce. Strămoșii noștri începeau
întotdeauna ziua luând parte la Liturghie; doar după încheierea acesteia
își începeau treburile lumești. Iată cum prețuiau Dumnezeiasca
Liturghie oamenii cu dispoziție creștină adevărată!
Ea a fost numită în multe feluri. Creștinii din vechime și Părinții Bisericii îi spuneau „Paște”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Cine ia parte la Dumnezeiasca Liturghie
se aseamănă ucenicului iubit al lui Hristos, fiindcă Liturghia este Cină
de taină, și noi, gustând Sfintele Taine, parcă am cădea la pieptul lui
Hristos…