www.FotoMars.ro

Linia narativă este clară şi puternică şi umple cu multă imaginaţie istorisirea biblică aflată la bază. Enoh, vorbind la persoana întâi, povesteşte cum în al trei sute saizeci şi cincilea an al sau a fost urcat la cer de către doi îngeri. Aceşti îngeri păzitori îl însoţesc prin şase ceruri, explicând lucrurile pe care le întâlnesc în fiecare dintre acestea. La marginea celui de-al şaptelea cer îl părăsesc si Enoh e preluat de Gabriel sau, potrivit unei alte tradiţii, de Mihail, care îl urcă şi îl așează înaintea feţei Domnului.
   2 Enoh marchează o direcţie radical nouă: afirmă fără echivoc că Enoh a urcat la cer în trup şi că această urcare a rezultat în transformarea sa fizică în înger. Afirmaţia că un om poate pătrunde cu trupul în lumea superioară era extrem de problematică în concepţia despre lume a iudaismului timpuriu. Cum putea corpul omenesc să îndure o astfel de călătorie? Din ce ar putea să trăiască? In ce fel putea Enoh să îndeplinească înaltul rol de scrib ceresc încă înconjurat de limitarile grosiere ale cărnii? Problema era mai mult decât una de ordin practic: era una profund teologică...
   Unii intelectuali evrei din perioada celui de-al Doilea Templu au ajuns să îl considere pe Enoh o figură centrală din istoria sacră. Acestia i-au atribuit un corp important de doctrine revelate şi l-au ridicat la un statut care echivala şi chiar concura cu cel al lui Moise, legiuitorul Israelului. Ei au fost cei care au pornit o tradiţie ce a continuat să evolueze cu o vitalitate surprinzătoare până în Evul Mediu si care a constituit o provocare neîntreruptă pentru paradigma mozaică dominanta a iudaismului. Ei au creat un personaj care, mergând dincolo de iudaism, a fost asimilat în creştinism, gnosticism şi islam, devenind unul din învăţătorii religioşi universali ai antichităţii târzii. Dintre toţi patriarhii biblici, Enoh, în pofida originilor sale obscure, s-a bucurat de una dintre cele mai ilustre reprezentări în mituri şi legende.